Vă invităm să ascultați LIVE pe Internet cenaclul de la Café Deko. Pentru a accesa emisia puteți folosi WinAmp, opțiunea "Play Url" (Ctrl - L) și introduceți adresa: http://80.97.185.191:8000 sau prin intermediul site-ului www.radiolynx.ro care este acum partenerul nostru pentru această emisiune live și probabil pentru alte emisiuni culturale pe care le vom desfășura împreună.




Duminică 23 iulie, ora 14.00 veți participa la un "triptic" poetic. Va deschide cenaclul tânărul și, indiscutabil, en vogue poet Claudiu Toșa, care în ultima vreme transformă până și cotidianul banal într-un miracol poetic.


A doua parte a amiezei este dedicată dublei lansări a volumelor-debut de poezie, apărute în aprilie 2006 sub Colecția poezie.ro, la Editura Sitech, Craiova : Mădălina Maroga – Invitație la vis și Daniela Luca – Întâlnire în alb. Detalii în anunțul publicat pe site de către Liviu Nanu : « Lansare la indigo – Invitație la vis și Întâlnire în alb ».


Vă așteptăm la un trio care sigur va depăși 3 ore și va fi cu poezie la cupă de șampanie după cenaclu.


///


Claudiu Toșa


un miracol

e când
stai la un bloc de 4 etaje cu fața
spre ghenele cartierului
și nu știi că 4 din cele mai bune blonde
al zonei stau fix deasupra ta,
și tony pechinezul vecinei de palier
se pișă pe toate ușile scării în afară
de a ta pentru ca tu ai să-i dai mereu oase
când prietenii te vizitează
doar dacă tu ești ăla care sună,
când preferi să iei taxiul din centru fix
până în fața scării
în loc să feliezi orașul la fel ca ceilalți

când tipa aceea cârlionțată
care preferă să zâmbească în loc
să-și desfacă brațele înaintea ta
îți dă iluzia
că ar putea să îmbrățișeze totul mai degrabă
între colțurile gurii

tipa aceea cu ochelari căreia i-ar sta bine
la volanul unui hammer
cu 4 spargeri la activ și-un magnum
în torpedo
pentru care shezlongurile se desfac
singure
pentru care sticlele de martini ale teraselor pocnesc
pentru care tu nu dormi

nu vine

și mâinile tale catapultează
gesturi și gesturi
mici evantaie de urme pe ferestre
așteptare, coldplay, depeche mode și altele

iar aici la tine cerul e cum e:
un gard de sârmă cu ochiuri luminoase
de care te prinzi și sari ca s-o vezi
(ea nu știe)

oamenii scârbiți de viața de litoral
în fața turiștilor pentru care
nisipul și marea sunt raiul pe pământ
(ea nu știe)

un miracol e atunci când
(ea știe)
toate din jurul tău încep să consume:
electrocasnicele curent
străzile oameni,
șirul mașinilor bucăți de asfalt,
copacii foșnete sâcâitoare
magazinele încep să-și facă plinul cu marfă
ziarele, posturile de televiziune cu
subiecte senzaționale,
și toate trec cu 300 la oră
iar tu ai tupeul să te oprești puțin
pe-o bancă în centru, doar ca să le lași
un avans considerabil acestor lucruri
care seara când închizi ochii,
de teamă că nu te mai pot ajunge
s-ar putea sinucide.




Nichita Stănescu către mine


băi boule, mi-a zis el,
odată cu remixul ieftin al lui 2PAC pe fond house
ar trebui să înțelegi că trebuie să te scrii pe tine
filmul în cinema
se vede mai bine cu lumina stinsă

ai putea să-ți faci retinele pești
și să-ți dai privirile în fundul inimii la produs.
dar așa e fruntea fără riduri,
ca marea cernută de nisip,
călătorește pe versanții gândului,
transpiră-n cuirasaturi și vapoare
doar pentru a găsi o Sahara din cretă

pe mine uită-mă, uită-mă în
uită-mă devreme la ora 5 dimineața
pe cârligul lansetei
în apretul pentru cămașa lui taică-tu
și flecurile pe care ți le bate
somnul în gene

și când eu însumi îmi voi pune palmele
termopane la dormitorul tău
și când o să privești prin mine
cartierul, băncile de piatră și străzile
să-ți curgi umerii în silicon pe tocurile ferestrei...

"apoi ?"

apoi spune-ți că poeziile mele sunt mai slabe
decât bancurile cu Bulă pe care mi le spune Belu
zi de zi
și
seară de seară


p1

ferestrele și-au patentat
transparența și nu mai pot
privi nici parcul și nici cartierul
cu oameni și blocuri
apusul stă cu picioarele desfăcute
și împinge mari bucăți de lună
asist la nașterile astea
de atâția ani așa că nu mi se mai pare
nimic spectaculos
odată cu ferestrele
copiii și-au patentat oamenii de zăpadă
ușile pragul și
fotoliile buna dispoziție și odihna
nebunia asta curată se asterne
ca un cearșaf pe lumea mea întinsă
pe saltele rezemată de perne
și e loc numai în fiecare scorbură
pentru un aparat de aer condiționat
câte o stradă de colindat
pentru nevoia de plombe a fiecărei
tălpi cariate
și pe fiecare intenție un afiș
cu politica dreptului de autor
în roșu.
toată lumea s-a dus la notar cu
insemnatele și neînsemnatele inventii
și fiecare din ele
poartă ștampila legalizată
a vieții mele.




vara


Vara, când vin de afară cu picioarele
pline de nisip și mă bag direct în pat fără
să mă șterg
și în urmă terasele goale freamătă,
fețele de masă fac cunoștință cu tacâmurile noi
și coatele tipei în alb care își bea cafeaua,
când ferestrele Hotelului Mangalia inspiră diminețile
și aparatele de aer condiționat își răspândesc
suspinul rece.

Vara, când tarabele se întind peste stele
și norii sunt acoperiți de prelate bergenbier,
parcările lăcrimează cu șiruri prelungi de mașini,
falezele dau în clocot
și pozele vechilor iubiri se lasă
în castroane cu apă la desărat,

Eu știu că el nu te-ar putea iubi niciodată ca mine,
oasele mele se crapă doar ca să poată
murmura asta,
știu că eram fericit anul trecut pentru că exiști
pentru că ai sau nu ai gropițe pentru că fumezi
bei cafea și porți ochelari
pentru că nu știi să gătești și mănânci
des la maică-ta

Știam că nu poți fi văzută cu ochiul liber
și înaintea ta lentila roșie a sângelui meu
stătea fixă,
Și știam domnișoară, că va veni noaptea de satin
bătută-n paiete și tu ai s-o porți atârnată
la gât,

Erai a insomniilor, a dormitorului meu
întunecos unde chipul tău se developa
cel mai bine,
vopseaua lucioasă a mașinilor îți oglindea
zâmbetul pe șoseaua bucurești-constanța

Simpla ta prezență bruia toate canalele
care se prindeau pe număr întreg
și pașii tăi lăsau în asfalt în loc de urme
reclame luminoase


Vara, când mintea mea sfârâia ca peștele
pe grătar la Vama Veche
și te iubeam seismic, multicolor,
stereo, cu mâinile înainte ca somnambulii
fericit că am intrat la facultate
că te simți mândră de mine,
când absența ta era o drujbă pe care o ambalam
și tăiam vinele a tot ceea ce știam
că ar trebui să dureze;

Vara, când în fiecare dimineață
înot pe sub apă cu ochii deschiși
ca inima mea de copil să poată
cuprinde cu adevărat
totul.




tăietura

eu am impresia ca în viața asta
din când în când îți scapă câte un te iubesc
așa cum bolnavilor de tourette le scapă
adesea câte o înjurătură
la colț de stradă de pe balcon în spatele gunoiului
în universitate
absolut toți plictisiți de bunele noastre intenții
spunem cu voce tare ca ne-am îndrăgostit
că un cârlig de rufe ne-ar ține mai bine atârnați
de basme când suntem beți și cântăm serenade
acelor cosânzene curve până în măduva oaselor
la care soldații fac cozi când sunt în permisie
abandonate de zmei la orfelinate
în care noi lucrăm la cantină
eu am impresia că în viața asta
din când în când trebuie să-ți mai scape
și câte un băga-mi-aș



tăietura 2

viața mea este o muie celebră.
răsare luna și eu trebuie s-o fac
într-o seară să-și dea drumu` ( după linia orizontului )
cu vise, insomnii, păreri de rău ceva amintiri de duzină
și poate niște filme noi.
nici nu mă trezesc bine din vis că
viața mea este o muie și mai celebră
răsare soarele și eu am o zi la dispoziție
să-l fac să-și dea drumu` ( după linia orizontului )
cu un drum la facultate, ore, conversații
oameni, plimbări cu mașina și diverse ocupații
menite să
make everything go away.
viața mea este o muie mediatizată
sunt în fața oglinzii mă privesc și mă doare
îmi apăs obrajii, semnele chinezești de pe frunte
și din palme lăcrimez cu un iceberg de mărimea
polului sud
îmi întorc spatele și-mi spun cu părere de rău:
sunt o curvă care înghite.

*

să nu-ți fie frică să scoți capul pe geam
dimineața asta, nimic nu e străin de tine
toate lucrurile iți sunt unchi, mătuși
sau cel puțin veri. pentru că ai ceva
din lumea pe care o urăsc, strălucirea
ochilor din farurile mașinilor
pielea ta geamănă cu partea neinscripționată
a cd-urilor blank, tăcerea ta garnitură
la atâtea robinete de apă caldă și rece.
pe tine toate te cunosc, te salută, te bagă
în seamă, din coroanele castanilor
înfloriți a decăzut părul tău cârlionțat
din jumătățile de lună ale apusurilor
se trage profilul curului tău.
copilăria mea e martorul acestor afirmații,
care a probat prin julituri, căzături și zgârieturi
compatibilitatea ADN dintre mine
și tot ceea ce știa că ai atins
tu vreodată.



*

sunt câteva chestii în neregulă cu tine:
tăcerea ta e cel mai tare fum pe care-l ții
în piept din jointul acestei neliniști.
de ce nu fluieră salvamarii când înotătorii
trec de tine mă? de ce profiți că serile
astea sunt tzepter și le lași de-a-n pulea
fără să-ți pese de ele?
de ce trebuie sa existe o tipă ca tine
care până la finalizarea proiectului boului
de videanu își pune la dispoziție
obrajii pentru pasajul suprateran
cu benzi duble în bucurești?
de ce vin diminețile mele cu carnetul
la vizat spre ochii tăi
înainte să răsară?
de ce mi se întâmplă mie toate astea
de ce?
nu e ceva neapărat rău însă în manualul
de utilizare a acestor sentimente
deschis pe zâmbetul tău
arată altceva,
cu totul altceva.




smoke_on_tha_road


eu știu că nu te droghezi
e vineri dimineața
nu te duci sa muncești azi, dormi cu o oră mai mult
decupezi postere cu mine de-a lungul pereților
îmi faci o rampă de lansare între brațele tale
iți rulezi creierul în foițe subțiri de trabuc
sfântul tău creier încununat de orgii
de beții, chefuri, vise și iluzii
de datorii și planuri pentru viitor
ah ce frumos ar fi dacă
ce frumos ar fi
dacă ciorile de pe blocul tău
și-ar lipi glue de aripi și-ar lua după sine o parte din
din dimineață
și luna ar prinde culoarea ochilor care o privesc
ce nasol ar fi sista`
fără țigări și bere fără unul
pe care îl fuți numai din plictiseală și altul pe care-l iubești
și-l ții la naftalină
să scoți câte o rază
din răsărit ca dintr-o tolbă
și să tragi
în benzinării, în rezervoarele mașinilor
în biblioteci, în gunoaie, în grămezile de coli de pe stradă
în beznele morilor minții tale și-n fiecare seară
care face rocada cu câte un fir din părul tău
dar ( pentru că întotdeauna apare și un dar )
pentru ca azi nu mergi la serviciu, nu speli nu calci
nu ai program de futut nu ieși în oraș
cred ca poți găsi cinci minute
să-mi scoți și mie poza din portofelul tău
să-ți rulezi un joint din ea
și să vezi cam cât de mult poți să tragi


routing…
( single remix )

Nopțile mele de porțelan zăceau uitate
prin librării
în chip de îngerași cu candele
și nuduri de bibliotecă
eu evadam pe atunci din spatele lupelor
prin care visele trebuiau să vadă mai bine
că se potrivesc cutelor frunții mele
că mâinile mele incantabile pot fi invocate
în fiecare zi călduroasă de vară doar cu pretenție
de ploaie și ochii îmi sunt singurele geamanduri
de care iubirile nu trec niciodată albastre
Omule de tinichea mai avem mult? întrebă dorotheea
strângându-mă de mână
numai un pic micuțo numai un pic lasă-mă
să-mi recalculez rentele viagere
și mediile pe semestrul întâi
emoțiile distilate la doze de bere
să fac o praștie din V-ul fiecărui stol
și să trag câte-o amendă scrisă acolo sus
după aceea, si numai după aceea o să-mi întind
brațele ca niște linkuri
de download de la care trage toată lumea
îți voi da cartea mea de credit
cu rugămintea să păstrezi ceva pentru cablu
și telefon în rest bagă-ți picioarele
cheltuie
totul pe numărul 21
totul pe cubulețele de zahăr care
mai trebuie uneori întinse plecărilor
care știu să aștepte
buzduganelor zmeilor care se aruncă
singure-n cui
pe urmă să te ascunzi bine o să jucăm cu turma
voi pune ochii pe telecomandă și-o să număr
de la 1 la 9
o să te urmăresc cu search, auto search și video
o să mă înalț câte puțin după tine
pe NTSC sau PAL
așa cum în general oamenii se înalță la ceruri
Și de ce trebuie să se înalțe oamenii la ceruri
omule de tinichea?
pentru că e la modă ca toți actorii să se retragă
în seriale de căcat gen Friends sau Whoopi.