Parca e un facut ca nemuritoarea strofa a lui Serban Foarta:
Fie sa renasca numai cel ce har
are de-a renaste curatit prin jar
din cenusa-i proprie si din propriu-i scrum
astazi ca si maine, pururi si acum,
sa se verifice mereu pentru aceasta legenda a muzicii romanesti care este Phoenix.
O seara magica s-a petrecut ieri 11 octombrie, in anul de gratie 2002.
Am vazut cum prin atatea schimbari de componenta Phoenix a ramas aceeasi banda de haiduci purtatori ai tineretii vesnice poate si datorita tenacitatii lui Nicu Covaci, cel care a adunat in jurul sau diferitele formule. Un Nicu Covaci care a stat ieri pe scena aproape cinci ore in timp ce ceilalti se schimbau mereu.
Dincolo de ceea ce stiam cu totii despre Phoenix, surpriza a fost un Gheorghe Zamfir costumat in Zorro si manifestandu-se mai excentric decat toata trupa la un loc, dar cantand dumnezeieste Ciocarlia si Balada lui Ciprian Porumbescu. La ultimul dintre aceste doua cantece, intreaga sala ridicata in picioare a amutit de unde inainte era extrem de zgomotoasa, participand la bucuria sarbatoririi celor patruzeci de ani de Phoenix. Toti am simtit sfintenia momentului. Si poate unii dintre noi ne-am adus aminte de Putna si mare adunare la care Porumbescu si-a cantat Balada. Si apoi am auzit Balada intr-un excelent solo al lui Covaci. Poate ca exagerez, dar, pentru mine, acest moment a fost similar cu cel in care Jimi Hendrix canta la Woodstock Stars Spangled Banner.
Concertul s-a terminat apoteotic cu Balada Negru Voda cu un solo de bas al lui Ioji Kapl urmat de un solo de baterie fulminant al lui Tandarica.
Si pentru ca publicul nu se linistea, nu voia sa se mai termine, formatia a bisat cu un Andrii Popa la care solist era Tandarica. Si cand au plecat Tandarica a ramas ultimul si ar fi mai vrut sa cante si sa faca frumos asa cum stie el.
Inchei acest editorial patimas cu ultimele cuvinte ale lui Nicu Covaci:
Nu uitati sa fiti haiduci!