Biography Giovanni Boccaccio
Giovanni Boccaccio (n. 1313 — d. 21 decembrie 1375, Certaldo/Florența) a fost un poet și umanist italian. Cu povestirile sale reunite în Il Decamerone („Decameronul”, 1470) a influențat nu numai dezvoltarea literaturii italiene, dar a și creat modelul genului de nuvelă, reluat în creația multor scriitori europeni.
Boccaccio se naște în anul 1313 (iunie sau iulie), probabil în Certaldo/Toscana, posibil însă și în Florența, ca fiu natural al negustorului florentin Boccaccio di Chellino și al unei femei de origine modestă, al cărei nume nu se cunoaște. După primii ani de școală la Florența, este trimis de tatăl său în 1327 la Napoli să facă practică în comerț, activitate la care renunță pentru a studia Dreptul canonic și limbile clasice. În acei ani Boccaccio studiază în special clasicii latini, precum și literatura de curte franceză și italiană, și scrie primele sale opere: Filocolo (1336-1338), Filostrato (1335), Teseida (1339-1341), Caccia di Diana (1334-1338). Boccaccio era primit la curtea regelui Robert d'Anjou, regele orașului Napoli, unde o cunoaște pe Maria de Conti d'Anjou, fiică nelegitimă a regelui, cu care are relații amoroase și care apare ca Fiammetta în multe din creațiile sale literare.
„Giovanni Boccaccio”, portret de Andrea del Castagno, 1450 — Galleria degli Uffizi, FlorențaÎn 1341 trebuie să se întoarcă la Florența — tatăl său trecea printr-o perioadă de dificultăți financiare în urma falimentului băncii Bardi — și primește o funcție diplomatică din partea conducerii orașului, printre care la curtea lui Ostasios da Polenta în Ravenna (1346) și pe lângă Francesco Ordelaffi în Forli (1348). Compune noi opere poetice și în proză: Ninfale d'Ameto sau Commedia delle Ninfe fiorentine (1341–1342), Elegia di madonna Fiammetta (1343–1344), Ninfale fiesolano (1344–1346).
În 1350 se întâlnește pentru prima dată cu Francesco Petrarca, după ce mai înainte îi scrisese epistola în limba latină "Mavatores Miles" (1339). De Petrarca îl leagă o trainică prietenie până la moartea acestuia în 1374. Împreună se angajează în traducerea autorilor antichității clasice, astfel, la îndemnul său, Leontino Pilato traduce în limba latină epopeele lui Homer. Petrarca îl ajută să iasă dintr-o criză religioasă, îndrumându-l către cultura literară de tip umanist. Operele târzii ale lui Boccaccio vor fi scrise numai în limba latină, printre acestea "Genealogia deorum gentilium", un mare tratat de mitologie greco-romană, care pentru două secole rămâne cartea cea mai citită pe această temă. Între timp (1348-1353), după teribila epidemie de ciumă care a devastat Europa în anul 1348, lucreează la opera sa majoră, "Il Decamerone", care va circula în manuscrise și va fi tipărită pentru prima dată abia în 1470.
În anul 1351 este numit în administrația orașului Milano iar în 1359 înființează prima catedră de limbă greacă la "Studio Fiorentino". Între timp scrie "Trattatello in laude di Dante" (1357). După călătorii întreprinse la Napoli și Veneția, se întoarce la Florența, unde în 1373 primește o funcție de docent la "Universitatea Florentină" pentru a face comentarii asupra operei lui Dante. Starea sănătății lui se înrăutățește și la 21 decembrie 1375 moare în vila lui de la Certado.
***
The Italian poet, Giovanni Boccaccio was most probably born in Tuscany, the illegitimate son of a merchant of Certaldo, who launched him on a commercial career, during which he spent some time at Paris. As a young man, Boccaccio abandoned commerce and the study of canon law. At Naples he began to write stories in verse and prose, mingled in courtly society, and fell in love with the noble lady whom he made famous under the name of Fiammetta. Up to 1350 Boccaccio lived at Florence and at Naples, producing prose tales, pastorals, and poems. The Teseide is a version in ottava rima of the medieval romance of Palamon and Arcite, which was partly translated by Chaucer in the Knight's Tale, and is the subject of Fletcher's Two Noble Kinsmen. The Filostrato deals with the loves of Troilus and Cressida, also in great part translated by Chaucer. After 1350 Boccaccio became a diplomat entrusted with important public affairs, and a scholar devoted to the new learning. During this period, in which he formed a lasting friendship with Francesco Petrarch, Boccaccio, as Florentine ambassador, visited Rome, Ravenna, Avignon and Brandenburg.
In 1358 he completed his great work, the Decameron, begun some ten years before. During the plague at Florence in 1348, seven ladies and three gentlemen left the city for a country villa and over a period of ten days told one hundred stories. In graceful Italian, Boccaccio selected the plots of his stories from the popular fiction of his day, and especially from the fabliaux which had passed into Italy from France, the matter being medieval while the form is classical. Boccaccio's originality lay in his narrative skill and in the rich poetical sentiments which adorns his borrowed materials. The two great tendencies which run through European literature, the classical and the romantic, work together in the Decameron.
The influence of the Decameron on European literature has been lasting, not merely in Italy, but in France and England. Chaucer and Shakespeare both borrowed from it. The Decameron has also been the subject of poems by Keats, Tennyson, Longfellow, Swinburne and George Eliot.
During his last years Boccaccio lived principally in retirement at Certaldo, and would have entered into holy orders, moved by repentance for the follies of his youth, had he not been dissuaded by Petrarch. Boccaccio died at Certaldo, December 21, 1375
|