Crestinii sofisti ai timpurilor noastre simple il considera pe Dumnezeu cretin, facand ca episodul luptei lui Iacov cu Ingerul sa semene tot mai mult cu o caricatura: in lupta cu „prostia omeneasca” Dumnezeu se incapataneaza sa piarda.

Tonele de materie organica ce bat cadenta in noroiul de pe strazi si in tramvaie, tinandu-se uneori de maini, respirand feromonii celuilalt, monologand zgomotos si egoist, nu dau sema decat de Marele Nimic.
Pragmatic vorbind, realul e o imensa risipa de timp, spatiu si Om.
Si, va rog, nu-mi vorbiti de iubire, adevar, dreptate, fericire, morala, progres, idealuri si alte asemenea ambalaje pentru vanitate.
Totul se rezuma la Marele Nimic si incepi sa te intrebi daca Dumnezeu nu ne vrea atei, altfel nu S-ar fi straduit atat sa creeze un sistem atat de eficient in a produce ineficienta.

Dar nimeni nu pare sa-si mai aminteasca de „plangaciosul” Heraclit, exceptand, bineinteles, filosofii.

Cum poate fi cunoscut Dumnezeu?
Intr-adevar, nicicand Dumnezeu nu e mai „real” decat atunci cand iti insangerezi pumnul in dintii Lui sau, ca sa fiu just, atunci ne biciuieste prin templu si ne impune amputarea mainilor, picioarelor si scoaterea ochilor.
Nicicand Dumnezeu nu e mai „real” decat atunci cand e consumat.
De pilda, Moise si David au ucis. Avraam era cat p’ aci sa o faca.

„Iubirea ca moartea e de tare (Cant, 8, 6), caci asemenea mortii care, pentru a distruge, este de o vilolenta extrema, si iubirea, pentru a mantui, are aceeasi violenta.” Sf Augustin

Blajinii nu ar putea sa accepte absurdul si bucuria violentei in iubire. E drept, au realizat ca „Absurdul e Adevarul mai presus de adevar”, dar le lipseste consecventa, o lipsa de consecventa in Absurd care a dat nastere „monstrilor morali”.

Astfel ajungem la problema initiala: cea a necredintei.
Nu inteleg de ce le este atat de greu unora sa ia in considerare pana si ipoteza ca Dumnezeu are un profund respect fata de Om.
Un creator care nu-si respecta creatura nu se respecta pe sine insusi, e un dumnezeu stupid si ilogic. Un creator care nu impune sau nu lasa creaturii instrumentele necesare respectului de sine, evident, nu are un IQ suficient cat sa-si aroge statutul divinitatii.
Orice act de violenta are nevoie ca partile oponente sa se respecte si sa iubeasca.
Prin urmare, ateismul nu ar fi decat exercitiul elementar, premergator oricarei relatii cu Dumnezeu. Realul, masinarie eficienta care transforma Totul in Marele Nimic prin necredinta, nu e decat acea masinarie pe care Divinul a pus-o in stapanirea omului pentru ca acesta sa deprinda o cat mai indemanatica si strict necesara iubire de sine.

Lepadarile lui Petru, refuzul initial al lui Iona de a-si accepta misiunea, parasirea Crucificatului......................................................toate astea si multe altele au fost necesare.

„Ateul e ultima trepta catre credinta desavarsita.” Dostoievski
Citez aprovimativ, dar cui ii pasa?