1. Pragul

lumea e necesitate sau întîmplare, e spirit sau materie în esență, atîta cît gîlceava filosofilor o vrea pură și definitiv distilată în concept. buba e aia că toată cunoașterea nu e pînă la urmă decît o punere de acord cu imposibilul. iar norocul e ăla că nu ne pușcă nime' dacă nu vrem să alegem. s-au cam rărit dictaturile iar inchiziția s-a mulțumit pînă la urmă să scurme în cutia milei...:) asta nu ne împiedică să punem în discuție variantele principale disponibile și, eventual, să construim una nouă. nu prin demolare și nici prin castele gonflabile. rănile comunisto-naziste ale secolului abia trecut nu se vor vindeca prin mila mîntuitoare a creștinismului și nici prin jemonfișul capitalist. nicio ideologie nu are panaceul universal, necesar stuporilor noastre autodestructive. în felul ăsta pot crede foarte bine într-o religie a literaturii de pildă, într-o sectă a lui Als Ob sau ceva...e același lucru și total aiurea. se poate desființa șandramaua la primul vînt mai nervos...deocamdată ne mulțumim să strigăm "vino doamne, vino doamne" și domnul respectiv se face siderat că-și leagă șiretele... unii spun că adevărul e pur științific. și socialismul era la fel și ne-a adus la sapă de cauciuc... după mine știința, care a pornit vitează în recunoașterea necunoscutului nu a ajuns decît în același loc: la recunoașterea necunoscutului. cît la sută din funcționalitatea creierului uman e cunoscută? foarte puțin. ridicol de puțin. în schimb am ajuns la nivel subatomic, la bombe nucleare și inginerii genetice, gata să distrugem și să recreem lumea de la început. spunem despre un biet cerșetor că n-are niciun dumnezeu dar despre lumea în care ne mor copiii de Sida noo...că ne beștelește popa și pune poliția pe noi. ar trebui date legi pentru orice formă de teroare inclusiv sau mai ales ideologică iar copiii la școală să fie învățați mai ales să creadă în propriile lor mîini. mîini care, singure, îi pot face stăpîni ai propriilor destine. nu părinții, nu sistemul sau sistemele, nu aleluia din cer sau naiba de subpămînturi. alegerea suntem noi, fiecare în parte, noi suntem alfa și omega, în rest ducă-se toată lumea cu șandramaua ei...de zoozei! nu ne oblgă nimeni să sărim în prăpastie sau să escaladăm groapa himalayelor. dar orice formă de ideologie e și una de drog. drog pe cere îl testăm pe pielea noastră și care dă dependență și ne "eliberează" în mama ei de sclavie. se spune "să gîndim liber" dar nu e suficient, trebuie acționat liber, trăit pe deplin liber ca Diogene odinioară, din propria neacecvare la lume și datele ei corupte, din pur și simpla bucurie de a fi viu, ca vrăbiile, fără fanatisme de sectă sau my way or the highway... poate lumea e doar o cifră într-un șir infinit de numere naturale, un atom dintr-o broască mai mare, știu io, ne-am amuza savuros să aflăm astfel de adevăruri, nimic nu e exclus, lumea e oricum amalgamată și în perpetuu mixaj, nu ne scăldăm de două ori în aceeași șampanie și așa mai departe... cu asta ne punem de acord de fapt, cu limitele cunoașterii, cu neputința noastră eroică de a cuprinde totul, într-un Singur Cuvînt. totul nu e spirit și nu e materie, nu e Dumnezeu și nu e em ce pătrat. și în niciun caz nu vom plînge sub drobul de sare din cauza asta sau să ambiționăm știința să recreeze lumea că ne-am plictisit sau ne pare imposibilă. ne-am săturat de experimente tip Auschwitz de la inchiziție la bomba atomică, de la Ana la Caiafa. e timpul să punem mîna pe propriile destine și în secolul prezent să facem tot atît bine cît rău au adus ele în trecut. e timpul să punem cruce tuturor ideologiilor de balamuc care ne-au copt-o atît de democratic de te miri că mai suntem întregi. și dacă am făcut istorie cu răsturnarea uneia din cele mai scîrbavnice și bestiale dictaturi, să punem și ceva comestibil pe masă nu doar MacDonald's consumist, cu reclame pe băț. ce va fi nu prea știm, e o frontieră aici, ne punem doar de acord și vrem cu totul și cu totul Altceva...:)
hmm...poate om muri ș-om vedea!...:))

2. Panorama

la orizont se văd noctambuli, zilieri și foști angajați la Stat...
acestea sunt așa-zisele categorii de bază care, iată, conțin scriitorimea actuală a Literaturii Române. și ca să ciripim pe limba generaționiștilor, vom spune că doomiiștii sunt la categoria noctambuli. istoria literară încă îi bîjbîie nehotărîtă să le dea decorația. oricum, spune ea, țîncii ăștia vor face din ea lanț la closet ca să tragă apa...
așa că să mai aștepte. să-și mai lălăie jucăriile cu bateriile duse în diversele saituri și pub-uri litherare. pînă una-alta zilierii textualiști și post-moderniști (citește postcomuniști) gen Cărtărescu, fac istorie pe meleaguri mioritice și extra-mioritice. și cînd spun că fac istorie mă refer la așteptările Literaturii Universale de a "recupera" istoriografico-litherar trecutul schizo-comunist tipic Estului, acest copchil-cerșetor mutilat și silit să cerșească recunoaștere la Poarta Miracolelor Capitaliste. cam la asta se reduce marea contribuție a postmodernismului românesc la actuala universalitate literară. excepție face doar suprarealismul care și-a impus personalitatea prin Gellu Naum, pe toate planurile. dar care, profet în propria țară fiind, încă nu e pe deplin recunoscut la noi...în categoria zilieri intră de fapt toată rezistența și postrezistența la comunism a literaturii române. Emil Cioran, Paul Goma, Monica Lovinescu, Eugen Ionesco, chiar și Dinescu în perioada rebelă cînd nu era angajat la statul postcomunist, cînd nu adoptase deviza "fă-te că lucrezi"...toți aceștia (și încă destui alții) au făcut adevărata rezistență la alienarea comunistă a literaturii și culturii române. la categoria foști angajați la stat intră toată pleiada colaboraționiștolor în frunte cu Nichita Stănescu, varianta soft și Adrian Păunescu, varianta hardcore, a "lucrătorilor cu pixu'" la propășirea dictaturii ceaușiste...
Iată, așadar, că între spunerea lucrurilor pe nume și "fă-te că lucrezi" se desfășoară istoria literaturii române actuale. dar a spune lucrurilor pe nume presupune un fel de realism un fel de mesaj direct la care din păcate majoritatea au renunțat în favoarea diferitelor turnuri de fildeș sau de pixeli. iar între fă-te că realizezi și efectiva realizare e o cale destul de anevoioasă și lungă. ce ar fi de recuperat înafară de trecutele avataruri de Auschwitz comunist? foștii angajați la stat și tăiat frunză la cîini spun că naționalismul, de preferat în varianta lui academico-manelist-izolaționistă. zilierii post-rezistenți și postcomuniști spun că personalitatea postmodernistă a fiecăruia în parte, versus așteptările unionale de a-i comasa într-un cor de rebeli fără cauză. noctambulii doomiiști nu prea știu sau se fac că literaturizează cu noaptea în cap. fracturism, utilitarism, boierism, toate au un aer disperat că au inventat coada la cireașă și nimeni nu sare în sus nebun de bucurie și adulație. sunt ca formațiile de sezon de la MTV cu hituri la modă care pier peste noapte, pe capete, din lipsă de adepți, perspectivă, realism sau consistență. Hiba lor esențială e că mizează pe tehnică în continuare, atît în proză cît și în poezie. luați domnilor tehnica de gît și tăiați-o : o să fiți surprinși să constatați că nu curge nici urmă de sînge. e doar instalația goală și uscată demult...
hai să ne închipuim că suntem în fosta Mare Sală de Bal a unei Cripte Ultramoderniste. ai spune că tavanul e o imitație perfectă a cerului dacă n-ar fii o hologramă. de altfel și pereții au aspect holografiat de zgîrie-ciori. o grămadă de oțel beton și sticlă tehno-electro-digitalizate la refuz. aer condiționat, apă super-purificată și n-ar fii de mirare ca șampania să fie pusă la gheață pentru turiștii vizitatori. în mijlocil sălii, o mare fîntînă arteziană, lîngă care șade mascota modernismului. e vorba de Albert Einstein, acest Emce Pătrat cu părul vîlvoi și limba scoasă așa cum îl știți prea bine. a fost un mare învățat pentru cei care eventual nu știu a studiat totul pînă la adînci bătrîneți și care probabil continuă să învețe și să cerceteze și în viața de apoi. vă asigur că nu învățătura produce acest efect de limbă scoasă ci televiziunea...o mică prostie pentru luminarea poporului. apeși pe buton și toată lumea vine la tine deși ești tot mai singur și fără niciun dumnezeu. cultura postmodernă care administrează tehnic aceste surogate consumiste are altă treabă: vă mîngîie pe portofele și vă promite marea cu sarea precum și luna de pe cer, pe altădată, evident. între timp înființează alte și alte secte elitiste, în care enoriașii se laudă și se mănîncă între ei. care nouă filosofie și care nouă știință sau religie a artei? Vorbe! cea mai frumoasă minciună tot minciună rămîne și te lasă cu ochii în soare cînd ți-i lumea mai dragă. totul e tehnologie reclamogenă și nimic mai mult. nimic altceva decît tehnici pentru a ajunge la nimic. la un nihilism pe care nici Apocalipsa lui Pește Prăjit nu l-ar satisface pe deplin. apropo de tehnici de sinucidere: la știrile de la ora cinci am auzit că unu' a băut benzină și apoi și-a aruncat un chibrit aprins pe gît. interesant. o să implementăm acest know-how la euthanasia porcilor de crăciun. nu-i mai prăjim pe dinafară ci pe dinlăuntru, direct. grătarele vor sări, gata preparate, pe masă unde două Barcelone dansează manele din buric. tehnic vorbind, vom fi buricii pămîntului. vinul va curge ca apa și după noi potopul...
în fine cu toate megalomanele lui tehnici de pus coada la cireașă modernismul e mort demult iar despre marile lui nume se cuvine să aiurim numai de bine. luat drept cine nu e și postmodernismul, săracul, se simte tot mai rău. după o prelungă călătorie, prin peisaje splendide, cu all inclusive, ajunși acasă în sat, cu mașina ultimul răcnet, primul om întîlnit e unul beat turtă care vomită, ținîndu-se de gard. imaginea asta e tot ce îl întîmpină și de fapt, ea singură, spune totul...

3. Porțile deschise :

spiritul infrarealist este acela al îngerilor căzuți. Orfeu, primul dintre infrarealiști, care îmblînzea fiare, dresorul harpist, a căzut sfîșiat... de femei. nu înainte de a coborî chiar în infern, pentru iubita lui...da, infrarealismul e orfic dar și realist în același timp. e realitatea care nu se vede dar pe negîndite se simte. în lumea consumeristă de azi se simte prea puțin ; ce să mai supra sau resimțim? rezultatul e stresant sau oniric. stăm cu morcovul în cur sau visăm schimbarea. diversele încercări de divorț avangardist ale post-modernismului au sfîrșit lamentabil în pacturi casnice și turnuri de ... pixeli. în poeme cu emoticoane, bloggerite de o lene degeaba. avangarda a stat deasupra realității iar căderea ei a fost pe măsură. a eșuat în manualele didactice pe care le contesta. a damn beautifull end...
e vremea să coborîm în stradă și chiar sub ea să îi minăm zbenguios lenea, să îi terorizăm drăgăstos luxul trist. nu mai vrem o artă de cadavre în vid, de așteptări de Godot...vrem sperietura, urletul duios de care să ne îndrăgostim subit. vrem o superbie schizoidă. zbenguioasă. vrem să ne rîdă spontan toate dedesubturile, toți creierii din cap. asta vrem...
se spune despre cineva care și-a găsit rostul în viață că s-a realizat. sau suprarealizat. noi nu ne găsim rostul ci rostirea. noi nu ne realizăm ci sărăcim dinadins, ca să ne găsim bogățiile. dacă e ceva adevărat sau sublim în noi atunci e dedesubt și nu în fețe și suprafețe.
infrastructura artei trebuie bazată pe o axiologie nouă. artistul de azi e ca naivul care exclamă oppa și cu-cu la ochii telescopici ai melcului...și vine kitsch-ul, vine maneaua, calcă melcul senin, ba mai și șterge trotuarul cu rămășițele lui. prostia, de ambele părți, dacă ar durea, jumătate de omenire ar urla de groază. cealaltă, eventual, ar geme. infrarealistul dă în fața kitsch-ului cu bocancul Pe Lîngă melc, „șterge trotuarul” cu rămășițele lui virtuale și abia pe urmă strigă oppa și cu-cu...
infrarealistul mănîncă iconițe pe pită...sau pită unsă cu virgulă...cuțîtu’. dar știe ce gust are caviarul fără să facă o tragedie cosmică din asta...
e vremea să ne recunoaștem superba inferioritate de animale divine. un neocentaurism de barbari umaniști va devasta mileniul ,va cirogeniza barierele, va pune amiNtirile în formol...și e de preferat să rămînem minunata bestie care dansează cu disperarea acestui coșmar visător...

P.S. Lista contribuțiilor la mișcarea de față rămîne deschisă. aceasta e doar o infradoză a subsemnatului. oricum infrarealiștii se vor aduna pe un blog sau site cît de curînd iar manifestul va avea forma comună și definitivă acolo. între timp așteptăm toate construcțiile și demolările posibile pentru care vă mulțumim anti-
cipat.