agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 6055 .



Definirea filosofiei
essay [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Ggconstandache ]

2010-08-04  | [This text should be read in romana]    | 



Motto : Proiectul destinat „să arate despre cunoaștere că este posibilă” există numai întrucât avem argumente puternice în favoarea concepției că ” nu este posibilă cunoașterea”.
(M.Williams)


În cele ce urmează, am încercat să regândesc filosofia în câteva definiții caracteristice, urmărind principiul: „una în toate”, adică afirmând că modul de a fi al filosofiei se străvede în variatele încercări de a o defini, exemplare însă.
Termenul filosofie se definește de obicei, fie după dicționar, fie după manual sau curs și se învață în mod autentic de la autorii consacrați. Provine din grecește și se traduce literal „dragoste de înțelepciune”. A fost folosit inițial de Pitagora și Heraclit, care se numeau fiecare „iubitor de cunoaștere” , deci nu „înțelepți”, cum sunt doar zeii.
1. Dualitate și ambiguitate
Ambiguitatea noțiunii antice de ”înțelepciune” evocă simultan o știință a adevărului și o practică a moralei. Astfel, filosofia pentru unii este cunoaștere rațională, cercetare a inteligibilității, iar pentru alții este cercetare morală a menirii noastre veritabile și ucenicie a virtuții. Filosofia ca aprofundare a spiritului uman pretinde totodată cunoaștere și experiență. Iar dacă reflecția presupune meditația, va depinde atât de istoria unei conștiințe, cât și de formarea unei științe, respectiv de o etică și de o logică . Atunci, trebuie să distingem o filosofie primă (cunoașterea spiritului ) față de aplicarea spiritului filosofic la cunoștiințele științifice și realitățile umane ( Larousse).
Astfel încât filosofia este o denumire ce reunește două dimensiuni sau aspecte: sensurile majore în conceptele autorilor remarcați, ca și istoria sau lista doctrinelor care au făcut epocă.
Dicționarul Oxford numește filosofie studiul celor mai generale și abstracte trăsături ale lumii și al categoriilor cu care gândim. Mai precis, reflecția filosofică reprezintă o continuare a celei mai avansate practici din fiecare domeniu al investigației intelectuale. Astfel că filosofia este ceea ce apare când o practică devine conștientă de sine. Atunci, definirea înțelesului unui termen stă în relație cu cadrul de aplicare și e relativă la scopul folosirii sale.
Exemplele pot fi înmulțite, dar din experiență știm că dicționarele de filosofie subliniază în general dihotomia caracteristică . Filosofia așa cum o înțelegem noi este eminamente argumentativă și esențialmente orientată spre determinarea existenței anumitor relații logice ; astfel că predarea acestei discipline poate fi și nu prea are cum să nu fie, un rafinat antrenament intelectual (Anthony Flew). Autorul dicționarului de filosofie și logică tradus în 1996 la Humanitas insistă: după ce am devenit pe deplin conștienți de faptul că cele două sensuri ale cuvântului filosofie sunt total diferite, trebuie să observăm că multe dintre problemele filosofiei ca disciplină intelectuală sunt relevante, într-un fel sau altul, pentru filosofie ca viziune asupra lumii. Dealtfel , în filosofia generală se numește definiție enunțul care indică elementele ce pot caracteriza sensul unui termen sau pot să determine esența unui lucru.
2. Modestie și interes filosofic
În sens filosofic general, termenul interes numește utilitatea sau importanța pe care o vădește un lucru pentru o persoană sau pentru o societate.
Dacă în conformitate cu sensul ei grecesc, înțelepciunea este orientată întotdeauna simultan spre cunoaștere și spre acțiune, nu trebuie să vedem în filosofie nici un ansamblu de cunoștințe teoretice, nici o sumă de rețete practice. Filosofia este mai curând o atitudine generală , dacă doriți, o metodă care privește atât cunoașterea, cât și acțiunea. Mai precis, înțelepciunea este o atitudine critică. „În ordinea cunoașterii, ea ne ține la distanță de prejudecăți, iar în ordinea acțiunii ne ține la distanță de pornirile conștiinței colective, ca și de patimile individuale” (A.Vergez, D.Huisman, „Curs de Filosofie”, Humanitas, 1995).
Pe plan antropologic, termenul interes a fost întrebuințat de unii gânditori (economiști), pentru a indica impulsul natural al omului spre bogăție sau plăcere. Alții, în schimb, l-au folosit pentru a indica atenția și curiozitatea cognitivă ( pedagogi), atracția către frumusețea artistică (esteticieni) sau implicarea existențială în ceea ce dă sens propriei vieți (teologi) .
Interesul filosofic, care nu trebuie confundat cu interesul pentru filosofie, se orientează spre ceea ce este fundamental, nu doar spre un lucru sau altul . Cu alte cuvinte, problemele filosofice sunt simptome ale problematizării lucrurilor de la sine înțelese și în acest mod a și apărut filosofia, în perspectivă istorică. De altfel, filosofia își primește întrebările „din afară” . Înainte de toate, rupturile cu tradițiile culturale au fost cele care au pus în mișcare procesul de filosofie și l-au constrâns să meargă înainte. Pe scurt, „ filosofia este o modalitate de a reacționa la neliniștile adânci legate de orientarea noastră cotidiană în lume și de a le prelucra „ (H.Schnadelbach , E.Martens.,”Filosofie, curs de bază” Ed.Științifică, 1999) .
Într-adevăr, multe din întrebările filosofiei, sunt puse și deseori soluționate de oamenii de tot felul în limitele gândirii și experienței cotidiene, când sunt presați de urgențele vieții. Consider însă că filosofia reprezintă calitativ altceva, fiind prin excelență, un domeniu al creației spirituale specializate, care se îndepărteză, deobicei, față de problematicile și opiniile conștiinței comune.
Un alt punct de vedere menționează: problemele filosofice sunt speciale întrucât par „naturale” sau „intuitive”; ele pot fi puse și înțelese neadmițând nimic sau prea puține lucruri de genul ideilor teoretice, discutabile. Cu alte cuvinte, spre deosebire de problemele ce aparțin științelor particulare, ele sunt probleme „perene”, pe care poate să și le pună mai mult sau mai puțin, oricine, oricând și oriunde (Michael Williams). Pentru Th. Adorno „filosofia este efortul permanent și oricum disperat de a spune ceva, ce de fapt nu se poate spune”... Această perspectivă ne amintește de lucrarea lui Dimitrie Cantemir : „Indescriptibila imagine a Științei Sacre” . Pentru Lucian Blaga există o dezlegare a enigmei în sensul că : „Filosofia nu descoperă lumea reală, ci imaginează numai lumi posibile”. Iar acest aforism pare anticipat în manualul scris de M.Furst și J. Trinks : „Filosofia pune în discuție atât condițiile posibilității, cât și valabilitatea obiectului de studiu.”.
3. Redefinire și inventare.
Ca și istoria, ca și societatea filosofiile variază permanent, dar numai câteva secvențe sunt cele mai semnificative. Iată formularea lui K. Jaspers: „Originea filosofiei rezidă în facultatea omului de a se mira, de a se îndoi, de a trăi experiența unor situații-limită , dar în ultimă instanță în voința de comunicare autentică, ce le include pe celelalte trei” ( Texte filosofice, 1986, E.P.). Așadar, filosofarea își are rădăcina în cele trei moduri de a trăi filosofia; însă uimirea și cunoașterea, îndoiala și certitudinea, pierderea și regăsirea de sine a omului nu epuizează resorturile care ne îndeamnă astăzi spre filosofare. Uimirea a fost cea care i-a împins pe Platon și Aristotel să caute esența ființei . Descartes a căutat, străbătând infinitul drum al incertitudinii, certitudinea indubitabilă. În situațiile - limită, individului i se dezvăluie fie neantul, fie îi devine perceptibil ceea ce ființează cu adevărat, în ciuda și deasupra ființei evanescente a lumii. „ Orice filosofare este o depășire a lumii , un analogon al mântuirii” (K.Jaspers) .
Oricum , trecerea de la paradigma ontologică (Platon, Aristotel), la cea mentalistă (Descartes, Kant) s-a produs printr-un demers de luminare : atitudinea sceptică relevă pierderea încrederii naive. Luminarea este rezultatul introspecției, a unei noi reflecții asupra a ceea ce a fost socotit până atunci ca fiind de la sine înțeles. Cea de a treia paradigmă a filosofiei, paradigma lingvistică se leagă de numele lui L.Wittgenstein . Dinamica luminării împinge acum mai departe, dincolo de mentalism , solicitând filosofiei noi performanțe reflexive, rămânând astfel pe calea criticii, între dogmatism și scepticism. Pentru Wittgenstein „Orice filosofie este o critică a limbajului” (Ce pot să înțeleg ? ) . Wittgenstein a înlocuit în filosofie, conștiința cu limbajul, ca mediu al explicației. El scrie în Tractatus : „ Gândul este propoziție cu sens”.
Mai poate oare să existe noutate majoră după cea de a treia paradigmă filosofică? Lucian Blaga a îndrăznit să încerce a merge mai departe, identificând rostul filosofiei cu funcția ei creatoare de metafizică...(Despre conștiința filosofică, 1974, Ed. Facla).
Orice filosofie, oricât ar recula în sfera prealabilului, spre Începutul Absolut caracterizat prin „absența” oricărui alt implicat, trebuie să se hotărască , undeva să înainteze din nou, căci o îndrumă la aceasta chiar chemarea ei pozitivă. „Orice filosofie va sări de pe linia regresivă, infinită, unde-și încearcă jocul autoîntemeierii, printr-un act de optare, ce echivalează cel puțin cu o anticipație de natură metodologică”. Blaga ne propune „O nouă luciditate de natură critică „ , prin scrutarea unei ființe și autonomii în vederea constituirii unei conștiințe. Pentru el „Istoria filosofiei” înseamnă experiența unei treziri spirituale din ce în ce mai largă” : schimbând perspectivele spiritului asupra realității împrejmuitoare. Pe scurt ”orice filosofie ce nu-și dezminte intenția intrinsecă ei, echivalează cu un adaos de luciditate”... O concepție metafizică” e destinată să dea o transparență figurii și articulației grave ale existenței, să pună în lumină coordonatele fundamentale ale tainei cosmice, să reveleze osatura și arhitectura secretă ce-o bănuim , în ființa Marelui Tot din care facem parte” .
Înainte de a încheia , să amintim câte ceva despre formula „inedită” a postmodernismului.
Ceea ce aparține creației (Deleuze și Guattari) este varietatea sensibilă a artei, variabila funcțională a științei și respectiv variația conceptuală a filosofiei. Dar filosofia, știința, arta nu sunt obiecte mentale ale unui creier obiectivat, ci acele trei aspecte sub care creierul devine subiect. Pe scurt, arta trebuie să ne formeze, să ne trezească, să ne învețe să simțim, pe noi care nu suntem artiști, iar filosofia să ne învețe să gândim sau știința să cunoaștem. În plus”filosofia are nevoie de o non filosofie , care să o înțeleagă, de o înțelegere non-filosofică , așa cum arta are nevoie de non-artă, iar știința de non-știință”(p. 219, Ce este filosofia?, Ed.Pandora, Târgoviște,1999).
„Filosofia în genere nu ne ferește de necazuri; chiar tradițional, nu ne învață ce să facem, ci doar ne oprește, ca Daimonul lui Socrate , de a face ceea ce nu trebuie , dar ne oferă totuși fără să intre în amănunte inutile, cele pentru filosofia pentadică , o imagine a întregului în pura sa esențialitate, pe trepte categoriale, de la ceea ce ne-a fost dat, fără să știm de ce , spre ceea ce am reușit să facem și am putea să realizăm încă, înainte de a ni se lua , din motive la fel de necunoscute, totul” ( Al.Surdu, p. 410, Cercetări logico - filosofice,Ed. Th. , 2008). Particularitatea sistemului : „filosofia pentadică nu se rezumă la cele trei facultăți (intelect, rațiune, speculațiune) ale gândirii, ci tratează și despre două facultăți hibride : intelectul rațional și rațiunea speculativă, adică despre cinci facultăți ale gândirii, cu domeniile lor ontice, de referință distincte, cu procesele psihice diferite, care le determină și limbajele speciale în care se exprimă„ (Filosofia pentadică, vol.I , EAR, 2007, p.41) .

Pornind la scrierea unui articol despre „Definirea filosofiei” am propus câteva sugestive exerciții pentru deprinderea unor aspecte de tehnică a gândirii filosofice... Normalitatea este fundamental ambiguă : oscilează între conceptul statistic de „tip mediu”și conceptul prescriptiv de „tip ideal”.

BIBLIOGRAFIE

1.Th. Adorno, Minima Moralia, 1970, Francfurt a.M.
2. Lucian Blaga, Despre conștiința filosofică, 1974, Ed.Facla
3.Dimitrie Cantemir, Metafizica (Indescriptibila imagine a Științei Sacre), Ed.Ancora , 1928
4.G.Deleuze și F.Guattari, Ce este filosofia?, 1999, Ed.Pandora , Targoviste
5.Anthony Flew , Dicționar de filosofie și logică, 1996, Humanitas
6.M.Furst și J. Trinks, Manual de Filosofie , 1997, Humanitas; Introducere
7.Karl Jaspers, Texte filosofice, 1986, E.P., Originile filsofiei
8.H.Schnadelbach și E. Martens , Filosofie, Curs de bază; 1999, Ed.Științifică, Cap.3
9.Al.Surdu, Filosofia pentadică, 2007, vol.I, EAR
10.Al Surdu, Cercetări Logico-Filosofice, 2008, Ed.Th.
11.A.Vergez și D.Huisman, Curs de Filosofie, 1995, Humanitas, Cap.I
12.Michael Williams, în Vol.II, J.Dancy și E.Sosa, Dicționar de Filosofia Cunoașterii, 1993, Ed.Trei
13.Ludwig Witgenstein, Tractatus logico-philosophicus, 1991, Humanitas




.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!