Și Darwin zise: „Omul descinde din Maimuță”! Și așa fu și așa pare să fie și în zilele noastre. Dacă Omul este rezultatul implicit și logic al evoluției maimuței și a selecției naturale, atunci este impropriu și nefiresc să vorbim despre o istorie a omenirii, când de fapt și de drept avem de a face cu o istorie a maimuțelor. Concepția darwinistă a apariției Omului ne avertizează și ne ajută să înțelegem că nu există o istorie a omenirii, ci o istorie a maimuțelor.
Ironia ironiilor este că omul din Occident, după mii de ani de dezvoltare și progres științific, în culmea cea mai de sus a orgoliului rațiunii afirmă că se trage din Maimuță!!
Conform acestor minți, mai sclipitoare decât orice stea, Omul nu este om decât etimologic, căci în esență este o maimuță ajunsă la un stadiu evolutiv extrem de ridicat. Evoluția și selecția naturală milenară a ajutat maimuța să se elibereze de orizontalitatea animalității și iraționalități sale și să-și dobândească un nou status, de autoconștiință dotată de liber-arbitru.
Sărmana maimuță plecată din Africa, pe parcursul peregrinărilor sale, a devenit Om și prin urmașii săi, a împânzit până la refuz tot globul pământesc. Noi, cei de astăzi, printr-un gest de supremă recunoștință, îi aducem cuvenită venerare și nețărmurită cinste deoarece, printre altele, ne-a adus și pe culmile unei dezvoltări inimaginabile..
Misterul apariției omului pe pământ se rezumă la misterul transformării etimologice a cuvântului „maimuță”, în cuvântul „om”. Asta chiar n-ar fi o problemă din moment ce istoria ar trebui să se rescrie: cuvântul „om”, să fie înlocuit cu cel de „maimuță”. Așadar, Omul nu mai este animal rațional, ci o maimuță rațională. Homo sapiens este de fapt „maimuța sapiens”. Humanoid devine maimuțoid. „Umanitatea” devine „maimuțoitate” și tot așa mai departe.
Nu am nimic împotriva maimuțelor, dar un singur vreau să-l reproșez, că au plămădit „omul” punându-i în suflet răul și dorința de autodistrugere. De ce n-a reușit maimuța să evolueze într-un „Om” , făptură făcută doar din iubire? Iluzii.
Admir totuși un lucru la maimuțe, că n-au evoluat toate, că au fost atât de prevăzătoare, încât să mai păstreze o rezervă de maimuțe brute și nefinisate. E ca și cum ar fi știut, printr-o cogniție transgenerațională, că omul în care ar fi evoluat ar fi fost o ființa malefică și autodistructivă. Speranța „maimuțărimii” sau „omenirii”, cum vreți să-i spuneți, este rezerva mondială de maimuțe care a mai rămas pe globul pământesc. Dacă „omul” sau „maimuța rațională” va dispărea, să sperăm că din maimuțele rămase va evolua o rasă nouă, a iubirii și a păcii, în care răul nu va mai exista.
Un gând și pentru țara numită România.
Avem noi nevoie de maimuțele Occidentale ca să ne spună cine suntem și cum să trăim?
Avem noi oare nevoie de maimuțele raționale și politice care ne conduc țara spre distrugerea totală?
După mii de ani de istorie pe aceste meleaguri paradisiace, vrem să devenim și noi niște maimuțe?
Dacă țara asta nu mai are nici o șansă, atunci este imperios necesar, de la mic la mare, de la sărac la bogat, să ne unim forțele și să ne dotăm cu o rezervă națională de maimuțe pentru ca atunci când România nu va mai fi, maimuțele să renască într-o nouă Românie!
Jos maimuțele!!!