Moto: ,,Universul este impus omului; nu suntem liberi să ne alegem soarta.’’ - Marcel Boll

Nașterea lui Eminescu a devenit de-a lungul vremii o poveste fără sfârșit. Controversele asupra celor două ,,ipoteze dârze’’, cum le numește George Călinescu, 20 decembrie și 15 ianuarie, par să nu elucideze enigma nașterii Poetului. Ca argument al nașterii, la 15 ianuarie 1850, Zoe Dumitrescu Bușulenga ne sugerează că ,,cel de-al șaptelea copil al familiei a intrat în lume sub semnul de maximă generozitate al Vărsătorului, care i-a abolit orgoliile și l-a ferit de prejudecăți și conformism. Se născuse în toiul iernii și a fost botezat la biserica Uspenia… ’’(Zoe Dumitrescu-Bușulenga - Eminescu - Viață, Creație, Cultură, p. 8). Sedusă, probabil, de generozitatea Vărsătorului, generozitate care se revarsă îndeosebi asupra intelectului, Z.D. Bușulenga nu mai ia în seamă data de 20 decembrie 1849 (se instituise deja, ca dată sigură a nașterii Poetului, 15 ianuarie 1850). De aceea, ea a judecat nașterea lui Eminescu sub această zodie; cea din Capricorn este absolut nepotrivită lui Eminescu. Or, data oficială de nașterea a poetului, la 15 ianuarie, îl plasează în a treia decadă a Capricornului, dar nicidecum în Vărsător. Este oare atât de cert ca Poetul să se fi născut la 15 ianuarie 1850? După caracteristicile psihomentale, nașterea lui Eminescu ar corespunde mai degrabă zodiei Săgetător decât Vărsător. Dar, aici intrăm pe nisipuri mișcătoare și îți trebuie cercetări adânci ca să le deslușești înțelesul, căci zodiile, ca științe oculte, sunt zone riscante ale cercetării raționale. E bine pentru un cercetător, care se respectă, să se aventureze temerar în nisipurile mișcătoare? Asemenea avânturi te pot neferici. Nasc suspiciuni asupra seriozității cercetării. Dar tentația, chiar iluzorie, a ,,poveștii, cum o numește Eminescu, care este partea cea mai frumoasă a vieții’’, este mai puternică decât luciditatea rațională. Cum Ioan Petru Culianu recomandă pentru cercetarea istorică o știință a complexității, în care o temă trebuie abordată din mai mult unghiuri ale cunoașterii, ca adevărul și ficțiunea să nu fie doar ceea ce se crede despre un eveniment și, prin urmare, să fie statornicit drept adevăr real, indubitabil, m-am prevalat de această indicație prețioasă a e eminentului profesor și încerc la îndemnul acestuia să abordez puncte de vedere a mai multor ,,judecători’’. Și în această idee de ce nu am admite pentru edificare asupra datei de naștere a Poetului și punctul de vedere al judecătorului astrologic? Am pornit această investigație și la sugestia lui Alexandrian, care spune că ,, astrologia nu este o știință exactă, dar ar merita să fie, într-atât de subtil au gândit specialiștii ei noțiunile geografice, astronomice și fiziologice’’(Alexandrian - Istoria filozofiei oculte , p. 205). Încurajat de ideea profesorului Culianu, preluată din geomanție (această învățătură ,,ocultă’’ ajunsese în Europa prin arabi , dar originea ei se afla în India), anume că Universul este legat prin structuri invizibile și că un eveniment istoric poate fi prezis ,,pe baza unor modele matematice simple, previzibile’’ ( Ted Anton – Eros , magie și asasinarea profesorului Culianu, p.36), (aș spune eu, prin legături invizibile analoage Internetului), bazându-mă și pe noua viziune a ultimei pleiade de fizicieni cuantici, care găsesc ,,un paralelism surprinzător’’ între conceptele fizicii moderne și ,,filozofiile religioase din Orientul Îndepărtat’’( Fritjof Capra – Taofizica – o paralelă între fizica modernă și mistica orientală, p. 18), am hotărât să-mi asum acest risc și să mă avânt spre o scurtă analiză comparativă între eul psihocomportamental eminescian și caracteristicile celor trei zodii: Săgetător, Capricorn și Vărsător, ce trebuiesc luate în calcul, spre a ne edifica asupra datei reale de naștere al lui Eminescu. Pentru că nu există o certitudine cu privire la data nașterii Poetului mă voi folosi de metoda comparatistă. În acest sens, am urmat pașii sugerați de medicul-filosof Claude Bernard: observarea faptelor (a datelor) și compararea acestora, elaborarea unei ipoteze și confirmarea acesteia sau infirmarea ei. Filozoful francez a propus, împotriva metodei experimentale ,,în orb’’, metoda ,,raționamentului experimental.’’ Metoda ,,raționamentului experimental’’ se aseamănă întrucâtva cu metoda silogistică al lui Aristotel. Așadar, ce date și informații deținem, ca să putem formula o premisă(raționament)? Titu Maiorescu consemnează în ,,Eminescu și poeziile lui’’, (1889), că într-un registru (păstrat de d. Iacob Negruzzi), în care membrii societății ,,Junimea’’ și-au însemnat data și locul nașterii,, stă scris pe pagina a doua de propria mână al lui Eminescu, în dreptul numelui său: ,, 20 decembrie 1849, Botoșani’’, și deasupra chiar intercalat sfântul Ignat’’ pe care biserica ortodoxă îl serbează în adevăr la 20 decembrie.’’(Titu Maiorescu – Din ,,Critice’’ [Notă asupra zilei și locului nașterii lui Eminescu] p. 286). Aceasta dată, consemnată de Poet la Junimea, ar fi trebuit să fie luată în considerare, ca dată reală de naștere , fiind înscrisă, ,,de propria mână al lui Eminescu.’’ Cu atât mai mult înscrisul de la Junimea ar fi trebuit să fie pentru logicianul Maiorescu, prioritar, cu cât acest înscris avea valoare de ,,testament eminescian’’ și, prin urmare, un ,,act sacru.’’ Dar, eminentul critic dă mai multă credibilitate unor date ,,oficializate’’ aflate într-un registru de la biserica Uspenia din Botoșani de un preot și nu ia deloc în considerare ,,actul testamentar’’ al lui Eminescu de la Junimea. Care din cele două acte ,, oficiale’’ este mai credibil? George Călinescu, în pofida unei veritabile demonstrații, argumentată aparent cu logică fără cusur , dă gir datei de 15 ianuarie 1850 și astfel, această data ,, oficială’’, din registrul de botez al unei biserici din Botoșani, se statornicește și se instituie ca dată sigură de naștere al lui Eminescu. Alți biografi, epigoni, nici măcar nu și-au pus problema să analizeze și să înceapă o dispută privind deducțiile maestrului. Pentru Maiorescu s-a ivit îndoială asupra locului și datei nașterii, odată cu primirea unei informații nefericite, venind de la sora lui Eminescu , Aglae Drogli, care deși confirmă data de 20 decembrie 1849, nu confirmă locul(Botoșani), susținând că fericitul eveniment s-a petrecut la Ipotești. Apoi, alte informații cu privire la data nașterii, ca de pildă cea din matricula gimnaziului din Cernăuți, unde apare data de 14 decembrie, măresc confuzia și îl determină pe Titu Maiorescu să recurgă la cercetări. Pentru edificare, criticul îl trimite pe un fost student de-al său să efectueze cercetări la fața locului. Astfel, spune criticul: ,,Toată nedumerirea a încetat astăzi în urma cercetărilor d-lui N. D. Giurescu, al căror rezultat l-a publicat printr-o scrisoare în Convorbiri literare de la 1 iunie 1912…’’( ibid.p.286). Dar, călătoria d-lui N .D. Giurescu nu a fost o riguroasă cercetare și o fericită concluzie. Deși a făcut excursia la Ipotești, toată cercetarea acestuia s-a redus la informația dată de Agapia Gherghel, stareța schitului Agafton, care afirmă despre Eminescu că s-a născut la Botoșani, fără însă a preciza data nașterii. ,,Este cunoscut încă că botezul i s-a citit de către preotul Dimitrie , de la Ospenia …’’ (ibid. p.287). D-l N. D. Giurescu se întoarce la Botoșani la biserica Uspenia ,, ce-i mai zic și biserica Domnească – catedrala din Botoșani, am găsit în metrica, parte I de nașteri și botezuri următoarele rânduri, pe care le dau în exactă descriere: ,,Născut la 15 ghenari 1850, din părinții: Gheorghe Eminovici , proprietar, și soția sa Ralu, născută Vasile Iurașcu, care primi botezul în 21 ianuarie; și s-a numit Mihail, având naș pe dumnealui stolnicul Vasile Iurașcu’’( ibid. p. 287). Găsind actul de botez și de naștere al Poetului, la biserica din Botoșani, N. D. Giurescu se crede îndreptățit a fi rezolvat problema. Acesta, nu era, cred, persoana cea mai indicată să fie trimisă, nu era un cercetător, nici măcar unul din acei oamenii conștiincioși și cu atât mai puțin un pasionat. Un superficial, preocupat, probabil, mai degrabă de confortul propriu în excursia întreprinsă la Ipotești și mai puțin de misiunea primită . Excursionistul s-a mulțumit cu actul ,,oficial’’, iar logicianul Titu Maiorescu a admis cu prea multă ușurință(e de mirare), ca înscrisul din registrul bisericii consemna și evenimentul real al nașterii lui Eminescu. ,,Acest volum, spune criticul, asigurându-ne despre seriozitatea excursionistului, se află în bună păstrarea preotului Dimitrie, de la sus pomenita biserică. Rămâne (așadar) cu totul sigur(sic!) că Mihail Eminescu s-a născut la Botoșani în ziua de 15 ianuarie 1850. Credem și noi că această concluziune trebuie primită și că, prin urmare, poetul nostru este născut la 15 ianuarie 1850 în Botoșani.’’ (ibid. p.287). Superficial, prea superficial, pentru pretenția lui de profesor de logică. Comoditatea mic burgheză îi adoarme spiritul critic și-ii liniștește conștiința. Astfel, criticul emite o concluzie eronată și comite cea mai impardonabilă gafă. Concluzia lui, anume că Mihai Eminescu s-ar fi născut la 15 ianuarie 1850, e o grosolană lipsă de respect pentru memoria Poetului. Maiorescu ar fi trebuit să fie mult mai atent, (ar fi trebuit să efectueze el însuși cercetări la Ipotești, poate găsea Psaltirea veche) sau , dacă nu avea timp, ar fi trebuit ca filozof-logician să recurgă la cercetări încrucișate. Și chiar împotriva actului ,,oficial’’ ar fi trebuit să ia atitudine și să încline balanța credibilității pentru data de 20 decembrie 1849, cea înscrisă de Eminescu, cum el însuși afirmă ,,de propria lui mâna ’’ la Junimea. Din nefericire, această eroare s-a statornicit și s-a instituit, ca un fapt real. Așadar, nașterea Poetului a rămas la 15 ianuarie 1850, în pofida unor evidențe care îi stau împotrivă, dar pe care și Maiorescu și Călinescu nu le-au văzut sau nu le-au luat în seamă. În pofida unei demonstrații seducătoare, George Călinescu sfârșește prin accepta și el actul ,,oficial’’. El consemnează afirmația principesei Ghica, născută Balș, cum că Eminescu s-ar fi născut la Dumbrăveni la 21 mai 1849. Dar aceasta datare e cu adevărat absurdă. Augustin Z. N. Pop menționează în cartea sa, Pe urmele lui Eminescu, mai multe date : ,,Cât ține de cronologia ivirii în viață a Hyperionului, se concurează șase datări, majoritatea datate de Eminescu însuși: o însemnare pe Psaltirea versificată a lui Dosoftei(1673), exemplar aparținând căminarului de la Ipotești: ,,Astăzi 20 Decembrie la patru ceasuri și cincisprezece minute evropenești s-au născut fiul nostru Mihai.’’ […] Este apoi vorba de datele de 6,14 și 29 decembrie 1849, cum și rubrica de botez în care sunt indicați la rubrica marginală[…] act din 1850 ce prevalează și care la Data nașterii înscrie : ,,Cincisprezece Ghenari’’ (Augustin Z. N. Pop – Pe urmele lui Eminescu, p.24). Dar, Augustin Z. N. Pop se mărginește să consemneze niște date fără a emite ipoteze și fără să încerce a elucida problema pe cont propriu. El afirmă în mod absurd ,, majoritatea datate de Eminescu’’ , când singura de care avem cunoștință certă ca fiind datată de el este cea de la Junimea. Călinescu, ca unul dintre primii cercetători pasionați, avea să avanseze însă două ipoteze: ,,Dacă lăsăm la o parte versiunile nașterii la Dumbrăveni, Soleni, în mai, noiembrie sau 5 și 14 decembrie, ca fiind cu totul absurde, rămân două ipoteze dârze în vrajbă: 15 ianuarie 1850, conform actului oficial (95), 20 decembrie 1849.’’( George Călinescu – Viața lui Mihai Eminescu, p.40) El face, cum am afirmat, o bună demonstrație cu argumentări și ingenioase presupuneri. Cu toată demonstrația eminentului critic, privind data nașterii la 15 ianuarie 1850, argumentația sa, anume că botezarea copilului trebuia făcută la cinci zile după naștere, pentru a nu muri nebotezat, îl conduce prin a da crezare singurului document, consemnarea ,,oficială’’ de la biserica Uspenia. În ultima vreme, noile voci ale eminescologilor, cum este aceea a Ilinei Gregori, o exegetă bine documentată și cu o viziune asupra fenomenului eminescian, mult mai realistă decât a predecesorilor, reclamă, în mod just, disputarea autorității necontestate al lui George Călinescu, în ceea ce privește, ,,sinteza biografică’’ a Poetului. ,, Biografiile lui Eminescu nu sunt puține la număr. Din păcate, cu câteva excepții, ele sunt discutabile din punct de vedere calitativ și în ansamblu, perimate. Rezultatele celor șase decenii de eforturi concretizate în ediția completă a Operelor nu se reflectă încă în nici o sinteză biografică. Autoritatea lui George Călinescu, pionerul domeniului, nu este nici astăzi disputată, iar Viața lui Mihai Eminescu continuă să constituie, în ciuda celor peste șaptezeci de ani trecuți de la apariția ei, o lucrare de referință – și anume una de prima mână, încă neegalată. (Ilina Gregori - Știm noi cine a fost Eminescu? Fapte, enigme , ipoteze,p.19). Sunt două date care conțin un eveniment probabil, dar din care doar una poate fi posibil reală, iar cealaltă, imposibilă. Să dăm cu banul! Capul sau pajura? Dar sunt oare cele două evenimente echidistant probabile ca să reclame fiecare veridicitatea? Eu înclin să cred că lucrurile s-au petrecut cu totul altfel de cum le prezintă eminentul critic George Călinescu și de aceea optez pentru data de 20 decembrie 1849 , ca dată posibil reală a nașterii Poetului, așa cum a scris ,,de propria mâna’’ la Junimea. Probabilitatea, ca această dată, să fie data reală de naștere a poetului este mult mai mare decât cea instituită. Și iată care sunt argumentele ce îi cresc procentul de probabilitate de a fi aceasta data reală de naștere a Poetului, în raport cu data instituită oficial , anume aceea de 15 ianuarie 1850, căreia îi scad șansele de probabilitate, până a fi imposibilă. Ziua de 20 decembrie, de Sf. Ignat, în ritualul sătesc se taie porcii. Este evident că în această zi Gheorghe Eminovici, tatăl poetului, la fel ca toți ceilalți boiernași de țară este ocupat cu tăierea porcilor. El consemnează într-o Psaltire veche, alături de datele de naștere ale celorlalți copii, după mărturisirea lui Matei, fratele cel mai mic al lui Eminescu , următorul text: ,,Astăzi, 20 decembrie , anul 1849, la patru ceasuri evropenești s-au născut fiul nostru Mihai.’’( George Călinescu – Viața lui Mihai Eminescu, p 38). Scenariul ironic imaginat de Călinescu, anume că ,,parcă vezi pe voinicul căminar, străbătând odaia în lung și-n lat în așteptarea evenimentului,’’ ca mai apoi să scoată ceasul, să moaie peana în cerneală și să consemneze data, are menirea de a discredita credibilitatea asupra consemnării și implicit asupra petrecerii evenimentului, la 20 decembrie 1849. Acest mod de abordare scade procentul de încredere în probabilitatea reală a nașterii la acea dată. Este cât se poate de clar că, în demonstrația sa, George Călinescu a pornit, cu ideea preconcepută, că nașterea a avut loc la 15 ianuarie 1850 și a favorizat din start această ipoteză, găsind-o mai ,, dârză’ decât ipoteza nașterii la 20 decembrie 1849. Cu siguranță, căminarul nu a jucat rolul aristocratului emoționat, așa cum îl prezintă criticul, care așteaptă nașterea celei de-a șaptea odrasle, ca să se repeadă să consemneze evenimentul, dar cu certitudine a putut-o face într-un răgaz de la treburile gospodăriei. Faptul că, pe data 21 decembrie 1849, așa cum ne spune Călinescu, Gheorghe Eminovici se afla la Iași, unde întocmea o procură avocatului său Panaite Cristea, pe care la data de 23 decembrie o legaliza, nu putea opri nici nașterea, nici consemnarea ei, în data de 20 decembrie 1849. Or, datarea procurii din 21 decembrie poate fi lesne o antedatare. Nu cred că ,,voinicul căminar’’ să fi pierdut vreo câteva zile bune, taman înainte de Crăciun, prin târgul Iașilor, doar pentru scrierea unei procure și legalizarea acesteia, când atâtea treburi gospodărești îi reclamau prezența la Ipotești. Este posibil să fi ajuns la Iași, în chiar ziua legalizării. Consemnarea în Psaltire a fost susținută de Matei , fratele cel mai mic al lui Eminescu, fără însă a prezenta ,,proba scrisă’’ Psaltirea veche. Dar putem da crezare lui George Călinescu că susținerea datei de 20 decembrie 1849 o face dificilă din aceste motive? George Călinescu, ca și Titu Maiorescu, ar fi trebuit fie atent la singura consemnare credibilă, cea al lui Eminescu, făcută la Junimea ,,de propria mână’’, care se impunea asupra celeilalte date, înscrisă într-un registru de un preot, care consemna ce i se spunea sau poate, ce presupunea cuvioșia sa. Să presupunem că această Psaltire nu a existat, că Gheorghe Eminovici nu a consemnat datele nașterii copiilor, evenimentul nu sa petrecut în mod real la 20 decembrie 1849? Poate să ne conducă absența Psaltirei la ideea, care l-a condus pe George Călinescu , anume că ,, susținerea exclusivă a datei de 20 decembrie’’ , este ,, dificilă’’ și implicit acest eveniment să nu fi avut loc? Dar în această dificultate a datării constă petrecerea sau ne-petrecerea unui eveniment? Eliminarea Psaltirei nu elimină și enigma. Dacă eliminăm Psaltirea, rămân în continuare, ca ,,ipoteze dârze’, data de 20 decembrie 1849 , consemnată de Poet la Junimea, susținută de Aglae și Matei împotriva datei de 15 ianuarie 1850, consemnată de preotul Dimitrie în registrul de la biserica Uspenia.
La ce oră, exact, s-a născut Mihai Eminescu ? La patru și un sfert p.m., sau a.m.? Asta nu scrie în textul din Psaltire. Scrie doar patru ceasuri și cincisprezece minute evropenești. Cuvântul ,,astăzi’’ ne poate duce și la ideea de patru ceasuri și cincisprezece minute a.m. și p.m. Dar indiferent de ora la care s-a petrecut evenimentul, cred în ,, obiceiul’’ căminarului de a fi consemnat în acea zi. Trebuie să ne închipuim că oriunde s-ar fi aflat , fie la Botoșani, fie la Ipotești, în această săptămână de dinaintea Crăciunului, căminarul trebuie să fi fost prins cu pregătirile pentru sărbători și drumul la Iași. Rămăsese, probabil, singur cu treburile gospodărești, la care lehuza nu putea ajuta. Apoi, a urmat Crăciunul, iar după Crăciun pregătirile pentru Sfântul Vasile. Or, căminarului, ca oricărui boiernaș de țară, nu-i displăceau petrecerile de sărbători. Dimpotrivă, ca orice pământean se ospăta bine și nu refuza un pahar de vin. În acele vremuri, postul și sărbătorile erau respectate cu sfințenie. Așadar, cred mai degrabă, că a amânat botezul, iar la biserică, căminarul e posibil să fi mințit premeditat, cu privire la data nașterii, spre a nu fi certat de preot pentru întârziere, ceea ce pe atunci ar fi fost ca o afurisenie și fără îndoială, o rușinare a acestuia. De ce nu am admite și această variantă? De ce nu am crede mai degrabă, ca falsă consemnarea oficială din registru de la biserica Uspenia din Botoșani și nu cea din Psaltire? Psaltirea, găsită de Matei, la Ipotești, cu consemnarea nașterii tuturor copiilor a datei și orei , dar fără fi consemnat și locul este o ipoteză de luat în seamă. Și iată de ce? Ca vechil al boierului Balș, Gheorghe Eminovici a căpătat, mai mult ca sigur, în această dregătorie, în cadrul căreia avea și obligația de a întocmi acte, și acest obicei al memorialisticii. Or, nașterea unei progenituri era un eveniment important pentru căminar și cred că obișnuința de a consemna se instituise, în mintea sa, încă din vreme de când era vechil. Dacă Matei, dintr-un interes obscur, a consemnat chiar el?! Ar fi trebuit să fie comparate înscrisurile lui Gheorghe Eminovici cu cele din Psaltire. Și erau destule. Dar cine s-o facă? Un N. D. Giurescu, care întreprinde ,,o zadarnică excursiune[…] la Ipotești, satul copilăriei lui Eminescu’’ se mulțumește cu răspunsul ,,maicei Agapia Gherghel’’, la scrisoare ,,d. G. Cerchez( pe atunci perfect al județului Botoșani’’(ibid. p.286). Eu cred, mai degrabă, în înscrisul din acea Psaltire veche. Dar spre a adânci misterul, Psaltirea nu mai există și demonstrația lui George Călinescu se bazează doar pe mărturia lui Matei. Și totuși, e posibil ca în acea Psaltire veche, Gheorghe Eminovici să fi consemnat nașterile la toți copii. Și cu toate pregătirile porcului de Ignat, cred că și-a găsit un moment, să înscrie și venirea pe lume al lui Mihai. Un eveniment atât de important ca nașterea unei progenituri, nu putea rămâne neconsemnat de fostul vechil, chiar în acea zi. Dacă nașterea a avut loc la Botoșani sau Ipotești? Problema importantă este unde se afla familia în momentul nașterii? Dacă se afla la Ipotești, ei bine, deplasarea lehuzei și a copilului pentru botez, la cinci zile de la naștere, era aproape imposibilă pe vreme de iarnă. În acele vremuri, chiar drumul scurt de la Ipotești la Botoșani, constituia un risc major, atât pentru progenitura abia născută, cât și pentru lehuză. Dar , chiar dacă s-ar fi deplasat pentru botez, după cinci zile de la naștere, botezul nu putea avea loc fiindcă începeau sărbătorile Crăciunului. Deși George Călinescu susține că familia Eminovici avea o casă la Botoșani sau puteau locui la socri, am această viziune că familia se afla la Ipotești. Și iată care sunt motivațiile mele! Augustin Z. N Pop spune că moșia de la Ipotești a fost cumpărată de căminar încă din 1848. În această situație, e greu de crezut că Gheorghe Eminovici ar fi locuit cu familia la Botoșani, departe de moșia cumpărată, când muncile agricole reclamau prezența permanentă a proprietarului în acele locuri. Asta ne poate conduce la ipoteza că familie locuia la Ipotești. Ideea este întărită prin consemnarea de către Augustin Z. N. Pop a unui document judecătoresc, emis la 2 iunie 1850 , când ,,Constantin Hurmuzachi, fratele Eufrosinei Petrino, izbutea cu sprijinul instanțelor botoșănene, să confiște vitele lui Eminovici de la Ipotești și Durnești.’’ ( Augustin Z. N. Pop – Pe urmele lui Eminescu , p.23). Prin urmare, faptul că Gheorghe Eminovici cumpărase moșia de mai bine de doi ani, din 1848, și avea și vite, cred că s-a tras cu familia la Ipotești. În această perioadă de doi ani, având în vedere obligațiile care decurg din administrarea unei moșii, nu putea să stea nici el departe de familie , nici familia de el. Această ipoteză, a nașterii la Ipotești vine în confirmarea afirmațiilor surorii sale, Aglae. Dar mai toți criticii și exegeții au trecut cu ușurință peste afirmația ei, începând cu Titu Maiorescu. Atunci de ce Eminescu consemnează în registrul de la Junimea că s-a născut la 20 noiembrie 1849 Botoșani și nu la Ipotești? Probabil că maică-sa i-a spus eronat, cu bună știință, că s-a născut la Botoșani sau poate în mod real(nu se poate ști cu certitudine). Mama poetului, Ralu, avea o anume mândrie aristocratică, la care ținea cu deosebire, având în vedere că l-a împins pe bărbat să-și cumpere, de la vodă, titlu boieresc de căminar. Astfel, credem că a preferat să-i spună că s-a născut în târgul Botoșanilor, nu într-un cătun necunoscut. Și în ipoteza nașterii la Botoșani, nașterea e posibil să fi avut loc pe 20 decembrie 1849, dar din cauza sărbătorile religioase, aproape una după alta, Crăciunul, Sf. Vasile, Boboteaza, Sf. Ioan,etc. să fi amânat botezul, preoții fiind ocupați în acele momente cu ritualurile religioase ale sărbătorilor de iarnă. Dar de ce să nu admitem și ideea că mama lui Eminescu a spus adevărul cu privire la nașterea acestuia la Botoșani? Locația Botoșani e mai plauzibilă , având în vedere că avea condiții mai bune pentru naștere decât la Ipotești. Cum Gheorghe Eminovici era prins în acea perioadă cu treburile moșiei de la Ipotești , cu pregătirea pentru sărbători, a amânat botezul până după sărbători. Fără prezența căminarului nu era posibil botezul. Este tot atât de posibil ca familia să fi locuit pe timpul verii la Ipotești, iar iarna să se fi tras la Botoșani, căminarului rămânându-i povara de a face naveta între Ipotești și Botoșani. Dacă locul nașterii are mai puțină importanță, data nașterii are importanța ei. Argumentul lui George Călinescu, cum că ,,astăzi’’ ar fi doar o formulă patriarhală echivalentă cu locuțiunea ,,în ziua de azi’’, nu este unul tare. Formula ,,astăzi’’ poate fi chiar momentul consemnării evenimentului, având în vedere obiceiul căpătat de căminar de pe vremea când era vechil la boierul Balș. Nu cred că a consemnat data ulterior, după botez, uzitând de formula ,,Astăzi’’, ci ,,Astăzi’’ a fost chiar în ziua când s-a născut Mihai Eminescu. Dar, atunci cum se explică asta? A purtat Gheorghe Eminovici Psaltirea cu el? Dacă Psaltirea se afla la Ipotești cu siguranță el a consemnat evenimentul , aflat probabil, prin una dintre slugi, care a fost trimisă de la Botoșani să anunțe nașterea. Dacă locuia în Botoșani, atunci Psaltirea se afla la Botoșani și l-a consemnat chiar el seara, când s-a întors de la Ipotești. Dacă familia se afla la Ipotești, a consemnat fericitul eveniment într-un moment de răgaz de la treburile gospodăriei. Dar argumentația mea cu privire la ipoteza nașterii, la data de 20 decembrie 1849, anume că Eminovici nu a spus la botez data corectă la botez, că Matei a consemnat chiar el în Psaltire( sau această Psaltire nici nu a existat), că Aglae și Eminescu au spus o dată nesigură, poate fi combătută. Dar de ce Eminescu Aglae, Matei susțin nașterea la 20 decembrie 1849? Asupra susținerilor acestora ar fi trebuit să se aplece cu mai multă râvnă George Călinescu. Dar, eminentul critic a trecut, din nefericire , mult prea ușor peste afirmațiile celor doi, cum a trecut a și peste aceea al lui Eminescu, și a acceptat actul ,,oficial’’, deși scria el însuși că ,,Junimiștii știau însă , din registrul societății în care se înscrisese poetul , că e născut la Botoșani, la 20 decembrie 1849.’’(George Călinescu – Viața lui Mihai Eminescu, p. 37). Unii cercetători reclamă o reconsiderare și o reparație a biografiei eminesciene. Ilina Gregori, îndrăznește în pofida multitudinii de studii eminesciene, că biografia eminesciană trebuie supusă unei cercetări mai atente. ,,Eminescu , afirmă exegeta, în Prolog, este încă insuficient cunoscut sub aspect biografic , subevaluat sub aspect intelectual și, ca ,,poet național’’, prea îngust înțeles.’’ (Ilina Gregori – Știm noi cine a fost Eminescu? Fapte, enigme, ipoteze , p. 7). În fața lipsei acute de documentare biografică realistă și credibilă ce-i de făcut? Să acceptăm ce s-a instituit printr-o eroare de credibilitate? În această situație problematică și în lipsă de alte documente probatorii, mă văd nevoit să apelez la argumentele filozofiei oculte, în speță, la astrologie. Se poate ca unii să fie siderați de această perspectivă ,,neștiințifică’’, dar voi încerca, în măsura posibilităților, să le diminuez șocul dezamăgirii. Din punctul de vederii al destinului poetului este mai puțin important locul( spațiul dintre Botoșani și Ipotești fiind neglijabil din punct de vedere astrologic). În analogie cu viziunea astrologică importante sunt datele de 20 decembrie și 15 ianuarie , care rămân, după afirmația lui George Călinescu, ,,ipoteze dârze.’’ Pentru aceste date se bat trei semne zodiacale. Am putea apela la oricare dintre cărțile cu zodiace, ce cuprind aceste date, dar, spre a scurta pledoaria , voi face apel la un scriitor francez, care a sintetizat textul semnelor zodiacale privind comportamentul psihomental al indivizilor născuți în cele trei zodii vizate – Săgetător, Capricorn, Vărsător. În Dicționar diabolic, Jacques Collin de Plancy, spune, după cum de altfel arată și alte cercetări astrologice că ,,fiecare semn al zodiacului ocupă un loc care se numește casa cerului sau casa soarelui. Aceste 12 căsuțe ale soarelui taie astfel zodiacul în 12 părți. Fiecare din ele ocupă 30 de grade , pentru că cercul are 360 grade.’’ (Jacques Collin de Plancy – Dicționar diabolic, vol. I, p.46) Pe noi ne interesează trei case , cea a Săgetătorului , cea a Capricornului și cea a Vărsătorului, care presupun a cuprinde data de naștere al lui Eminescu. ,,A noua este cea a Săgetătorului , numită și iubirea soarelui. Este casa evlaviei , a religiei, a călătoriilor și a filozofiei. A zecea , a Capricornului, zisă și centrul cerului, este casa greutăților , a demnităților și a gloriilor. A unsprezecea , cea a Vărsătorului, căreia i se mai spune și iubirea lui Jupiter, este casa prieteniilor, a binefacerilor și a averilor.’’(ibid. p 46). Săgetătorul domină pe cer de la 22 noiembrie la 21 decembrie’’ […],,El transmite pasiunea pentru vânătoare și călătorii. Cel născut în săgetător va fi un om drept, credincios, harnic, sociabil și va avea atâta amor propriu cât și spirit, precum și alte calități’’ (ibid. p52). Comparând destinul lui Eminescu cu toate cel trei zodii vom vedea că cel mai bine se potrivește cu zodia Săgetător, nu mai puțin generoasă cu revărsarea intelectuală, ba dimpotrivă, chiar mai generoasă decât aceea a Vărsătorului. Descrierea biografilor lui Eminescu îl apropie mai mult de Săgetător decât d Capricorn sau Vărsător. ,,Om al dreptății ’’ îl numește Șerban Cioculescu,, ,,transplantat în mediul bucureștean al tuturor vânzolelilor de caracter’’(Șerban Cioculescu – Eminesciana, p7). Iar Dan C. Mihăilescu vede ,,înțelegerea eului eminescian ca o sumă de impulsuri contrarii […] în multele din exegezele de până acum , de la mărturiile contemporanilor poetului ,, vesel și trist’’, ,,maniac și depresiv’’, ,,amestec straniu de sfială și trufie’’, ,,pornit spre exces’’, ,, dar și om cu desăvârșire cumpătat’’.( Dan C. Mihăilescu – Perspective eminesciene, p8) Textele zodiei Săgetător sunt mai apropiate vieții lui zbuciumate de etern pribeag, de om cu capul în nori, complet dedicat spiritului, cugetării filozofice și poeziei sau cum spune semnul Săgetător, omul credincios unui ideal, un veșnic hoinar, un pribeag fără casă ( pe tot timpul cât a stat în București s-a mutat la mai multe gazde), un etern călător, fără un spațiu al lui, care nu și-a găsit locul nici după ce s-a îmbolnăvit, un adevărat centaur , ca Hiron(Chiron) , care i-a transmis pasiunea pentru călătorie, cunoaștere și creativitate. Chiron este considerat ,, cel mai drept și mai înțelept dintre centauri’’(Iliada). În Eminescu întâlnim la fel ca la centaurul Chiron o natură duală: pe de o parte, una ,, primitivă’’ care privește existența materială - o viețuire la limitele existenței umane, pe de altă parte - o imensă patimă pentru tentația spirituală a Absolutului, o dăruire de sine, care îl proiectează ca o reincarnare a centaurului. Nu întâmplător, indianca Amita Boshe îl numește dărœanik - cel care vede și kavi – poet-înțelept. (Amita Boshe – Eminescu și India,p. 19) Citez la întâmplare din zodiace, care uimesc prin analogie cu Eminescu. ,,Exista doua tendințe fundamentale in cadrul personalității sale, una umana si alta animala, al căror echilibru îl poate îndruma spre misionarism in slujba oamenilor, si respectiv primitivism in gândire si comportament.’’ Despre Eminescu un frate al acestuia care îl văzuse în intimitate , afirma că era foarte păros pe picioare. Acest atavism al picioarelor arată că deși trupul îl ține în animalitate, spiritul îl înalță spre absolut. Sau ,,Sugerând săgeata arcașului, ideograma semnului simbolizează dualitatea omului, jumătate animal, materialitatea si jumătate om, aspirațiile eliberate ale sufletului tinzând spre infinit.’’ În Gromovnic din bătrâni, textul este și mai sugestiv în ceea ce privește asemănarea Săgetătorului cu linia psihomentală al lui Eminescu : ,,Copilul ce se va naște sub acest semn, va fi cu mintea bună și cu socotință înțelept, cucernic, iubitor de chipul cel duhovnicesc , drept, smerit, rușinos și norocos , sfătuitor bun, , de rău nu se bucură; va fi frumos la stat , minunat în obraz, , bine va grăi , va avea ochii negri, va fi tare în umeri, părul neted, trupul drept , va fi vesel , blând, bun la minte cu chiverniseală așezată,dinți lați, nasul lung cărnos. [ …[ Va suferi de dureri de cap și de junghiuri […] Casa vieții lui este Săgetătorul; cui va face bine de la aceia nici o mulțumire nu va avea. […] Casa morții lui va fi racul (1 iunie până la 12 iulie); în avea vreme va muri dacă nu va muri de zodia Peștilor. Viața lui se împarte în două părți; de va trece de 33 de ani, va ajunge la 78 de ani.’’ (Gromovnic din bătrâni, pp.103-104 ). E șocantă viziunea asupra vieții Poetului; această rupere a existenței la 33 de ani, exact vârsta la care Eminescu a suferit primul atac psihotic. Poate fi o întâmplare. Dar oare toate aceste analogii sunt doar simple coincidențe? Gromovnicul din bătrâni este o viziune astrologică care te face să meditezi asupra destinului. Identitatea textului cu psihomentalul eminescian se constituie ca un paradox al cunoașterii. O altă asemănare cu Săgetătorul este înclinația Poetului spre filozofie. Se poate afirma că Eminescu a fost primul mare filozof și primul mare moralist al românilor (,,rege al cugetării’’ îl numește Titu Maiorescu). Evlavia și religia de care vorbește zodia Săgetător nu trebuie luate la Eminescu în sens direct, ci în sensul slăvirii valorile spirituale ale românismului, ale cultului său pentru propășirea neamului românesc ( să amintesc aici doar evlavia și efortul aproape suprauman pe care la depus pentru sărbătoarea de la Putna și de munca epuizantă de la Timpul, în vederea împlinirii proiectului său moralizator). Toate acestea se rezumă în doctrina sa morală, aceea că dacă vrem să realizăm ceva în viață nu trebuie să mai fim ,,robii trupului. Ce n-am putea face de n-ar cere trupul haine și gura de mâncare. ’’ (Zoe Dumitrescu Bușulenga – Eminescu – Viață,Creație, Cultură, p. 38). Asemănarea portretului său psihomental cu textul zodiei Săgetător pare evidentă. Asta conduce la ipoteza posibilă, ca Mihai Eminescu, în mod real, să se fi născut în 20 decembrie 1849 și nu în 15 ianuarie 1850. Săgetătorul generează un destin de om fără stare, de hoinar cu o ardentă predispoziție pentru spiritual. ,,Întâmplarea, mărturisește Eminescu, m-a făcut ca, din copilărie încă, să cunosc poporul românesc… în cruciș și-n curmeziș.’’ ( George Călinescu - Viața lui Mihai Eminescu, p.128). Dar a fost doar întâmplarea?! Eminescu a fost încă de mic copil un hoinar, care alerga prin codrii din apropierea Ipoteștilor și unde rămânea uneori și peste noapte. A înnoptat , deseori, pe la stânele ciobanilor, pe la prisăci, a pribegit prin țară, după ce a abandonat școala de la Cernăuți. Mereu pe drumuri, mereu peregrinând pe plaiurile mioritice cu câte o trupă de teatru, fuge de la școala din Cernăuți, îl regăsim conțopist la Botoșani , apoi iarăși la Cernăuți, abandonează școala din Cernăuți și pleacă cu trupa Tardini, apoi singur merge pe jos , ,,într-o zi frumoasă de vară’’ ,,zi de vară pân’ în seară am tot mers’’( ibid., pp. 86-87). Traversează munții la 14 ani, o vârstă la care alții se mai țin de poalele mamei, nu se știe încă pe unde a traversat, dar este văzut pe valea Mureșului, face multe popasuri prin satele ardelene. La Mureș-Oșorhei, este luat în trăsură de doi tineri seminariști ardeleni, Ion Cota și Teodor Cojocaru cu care ajunge la Blaj, unde se închină orașului ca unei mici Rome; apoi, pribeag și sufleur de la descoperirea de către Iorgu Caragiale, sufleor la teatru, lucrând în curte și la grajd, citind pe Schiller în gura mare și având biblioteca într-un geamantan mare, în ieslele grajdului, la un ,,otel’’ din Giurgiu. Eminescu peregrinează prin regat cu trupa lui Iorgu, iar mai apoi cu trupa lui Pascaly prin Ardeal și Banat. Învățat de mic să trăiască în condiții austere, prin șure, prin paie și fân, mâncând pe apucate, el și-a refulat toate instinctele primare burgheze, acelea ale confortului și bunului trai. Citind mereu, din biblioteca personală, pe care o căra cu sine în geamantan, ca pe o comoară sfântă; un goliard mereu pe drumuri, reîntorcându-se în Ardeal cu trupa Pascaly, prins de tatăl său când venise cu trupa la Botoșani și trimis la studii la Viena a fost descoperit între timp de Iacob Negruzzi. Revenit în țară la Junimea este trimis de societatea literară la studii la Berlin, reîntors este numit director al Bibliotecii naționale din Iași, apoi ca revizor școlar, mereu pe drumurile desfundate ale județelor Iași și Vaslui, apoi este trimis la Timpul, unde rămâne până la îmbolnăvire, mereu mutându-se de la o gazdă la alta, petrecând în vara lui 1878 o scurtă vacanță (,, singur, adică în foarte bună societate’’, scrie Slavici) la conacul junimistului Nicolae Mandrea), apoi iarăși la Viena, la sanatoriu, la mănăstirea Neamțului, la Botoșani , la Odessa într-un sanatoriu, apoi din nou la București, unde și moare în 1989 - un trubadur sau mai degrabă un goliard fără căpătâi, un veșnic pribeag în căutarea unei himere, în idealul unei femei după care sufletul lui a tânjit toată viața, dar, mai ales, în căutarea Adevărului. Această continuă pribegire, ca și nașterea sa la data de 20 decembrie 1849, consemnată de el la Junimea, dată situată, e adevărat, la extrema Săgetătorului, dar încă aflată sub influența acestuia, mă face să cred că Eminescu s-a născut sub auspiciile acestei zodii, nu mai puțin generoasă cu partea intelectuală și spirituală, la fel ca Vărsătorul, dar așa cum arată textul Săgetătorului generează o fire filosofică, fiind ,,călăuzit de idealuri’’ de ,,cunoaștere superioară’’, ,,neclintit în principiile sale fundamentale, care sunt adevărul si dreptatea’’, dar ca defecte ,,este predispus la hoinăreală’’ și ,, atracție pentru străinătate și exotism’’. Și pentru că Săgetătorul este exploratorul, cercetătorul și moralistul lumii prin excelență, cred că aceasta este zodia lui Eminescu. După cum vedem, Capricornul și Vărsătorul nu i se potrivesc lui Eminescu, decât dacă forțăm zodia să se adapteze Poetului, așa cum a procedat Zoe Dumitrescu Bușulenga. Prin urmare, înclin să cred, mai degrabă în generozitatea Săgetătorului decât aceea a Vărsătorului, propusă de eminenta profesoară. Astrologia, ca orice filozofie ocultă nu este o știință exactă, dar complexitatea noțiunilor geografice, astronomice și fizionomice și morfopsihologice, așa cum arată Roger Mucchielli în Fața omului și caracterul, conduce la o relativă încadrare zodiacală a unui individ născut la o anumită dată și într-un anume spațiu geografic. Școala franceză de morfopsihologie începe să capete aderență tot mai mare în lumea științifică. Dr. Mucchielli vorbește într-un capitol despre ,,caracterologia astrologică’’. Autorul afirmă că sunt 8 caractere fundamentale prezentate în perechi: Marte-Venus, Terra – Mercur , Jupiter –Saturn, Soare-Lună. Dintre acestea se remarcă perechea Soare – Lună, în care eminent este tipul solarian, care,, opune elanul creator opus pasivității pure, viața opusă stagnării, spiritul inventiv opus asimilării imitative, sufletul opus materiei, activitatea opusă receptivității pure, starea de veghe opusă somnolenței, cum ziua se opune nopții, ființa radioasă unei palori funciare. Cea mai grăitoare modalitate d elan creator fiind viața spirituală. Soarele e un tip cu instincte sublimate , cu sentimente delicate, cu inteligență fecundă. Soarele reprezintă EA (Emotivitate-Activitate) în măsura în care semnifică ardoarea și inițiativa, dar pentru a exprima întregul conținut al descrierilor clasice ale acestui tip, este necesar să-i adăugăm creativitate literară și artistică. Soarele, cu privirea luminoasă, cu viață intelectuală, intensă și creatoare. Luna este un caracter indolent, greoi , calm , fără viață afectivă și fără viață intelectuală, redus la o uluitoare receptivitate.’’ (Roger Mucchielli – Fața omului și caracterul, pp.71-72). Din punctul de vedere al caracterologiei astrologice Eminescu se încadrează în tipul solar-lunar. Natura lui duală (toți avem o natură duală, dar la el este cu mult mai accentuată), reduce lunarul la o ,, uluitoare receptivitate’’, și crește la maxim solarul. Ceea ce iese din comun, la Eminescu, este această patimă pentru cunoaștere, cugetare și creație, genul de pasionat intelectual care ,, savurează bucuria dezinteresată de a ști.’’(ibid. p.39). Din acest punct de vedere, Eminescu nu pare a avea nimic cu interesul meschin pământean. În confruntarea cu o societate tot mai avidă material, el se dedică cunoașterii cu pasiunea de a ști totul, de a cuprinde necuprinsul. ,,El însuși, ne mărturisește Ilina Gregori, într-un volum premiat de Uniunea Scriitorilor, o spune , într-o carte d vizită : Michaelis Eminescu , vecinic doctorand în multe științe nefolositoare.’’ ( Ilina Gregori - Știm noi cine a fost Eminescu? Fapte, enigme , ipoteze, p. 57) Mulți se vor fi născând în Săgetător sau Vărsător, dar puțini, foarte puțini sunt cei aleși spre care se revarsă, cum spune Zoe Dumitrescu Bușulenga ,,maxima generozitatea’’ a zodiei. Dacă Eminescu, ca Săgetător-călător a cunoscut fizic și psiho-spiritual poporul românesc, în cruciș și-n curmeziș, Ca Săgetător-intelectual a cunoscut , la fel, cultura lumii ,, în cruciș și-n curmeziș’’ de la cultura filozofică grecească la cea germană și indiană, franceză și engleză, filosofia ocultă, fizica, astronomia, sociologia, economia și chiar prelegeri de anatomie și medicină legală și nu în ultimul rând, literatura și istoria românilor. ,,Preocupările de cultură științifică au urmărit de aici înainte( din timpul studiilor vieneze) toată viața pe Eminescu, și însemnările de fizică, de mecanică, întrerupte de oculte ecuații , umplu multe din manuscrisele sale.(George Călinescu – Viața lui Mihai Eminescu p. 134). Universitatea vieneză și cea berlineză a fost un izvor nesecat de cunoaștere, căci Eminescu ,, nu viza o carieră, ci căuta chiar Adevărul.’’(Ilina Gregori – Știm noi cine a fost Eminescu? Fapte , enigme , ipoteze, p, 49) Mă abțin, însă, de a merge mai departe pe această linie ocultă spre a nu neliniști spiritele prea îndoctrinate cu o cultură europeană mult prea rațională. Mulți vor crede că această digresiune, prin filozofia ocultă, nu a adus nimic nou în sprijinul datei nașterii lui Eminescu,la 20 decembrie 1849. Și cum ar putea crede un raționalist în asemănarea astrologică? Asemănare Săgetătorului cu destinul psihocomportamental al Poetului, spre a confirma data de 20 decembrie 1849, poate fi dezavuată de un raționalist. Dacă aceste argumentări vor fi receptate drept niște arguții, atunci nu-mi rămâne decât să apelez la ab auctoritate. Căci,dincolo de aceste arguții (dacă unii vor refuza să le acorde valoare de argumente), ar trebui să respectăm data nașterii de 20 decembrie 1849 la Botoșani și nu de 15 ianuarie 1850, pentru simplu fapt, că a fost înscrisă de Eminescu, ,,de propria mână ’’, în registrul Junimii. Din aceste motive, trebuie să ne debarasăm de autoritatea actelor ,, oficiale’’ sau ,,oficializate’’ impuse de Titu Maiorescu și George Călinescu și de alții de după ei. Nu poate fi mai autoritar înscrisul unui preot în registrul bisericii Uspenia din Botoșani, spre a fi luat drept act de naștere a Poetului decât înscrisul acestuia. Poate fi, mai mult ca sigur, eronat și mai nedemn de luat în considerare decât data înscrisă de Poet, la Junimea din Iași. Data înscrisă de Poet e ca pe un testament sacru de care intelectualitatea românească trebuie să țină seama. Din aceste motive, fac apel, prin intermediul Rețelei literare, conduse de Gelu Vlașin, Roliteratura, conduse de Cornel Ghica și a revistei Constelații diamantine, condusă de poetul N. N. Negulescu, la toți cei care-l iubesc pe Eminescu, la Academia română, la academicianul Eugen Simion de a corecta eroarea lui Titu Maiorescu și a lui George Călinescu. Adresez rugămintea istoricilor literari de a se apleca asupra datei de 20 decembrie 1849, pe care solicit să o instituie ca dată reală a nașterii lui Eminescu, fiind înscrisă ,,de propria mână’’ în registrul de la Junimea. (din volumul în pregătire ,,M. Eminescu, filozof’’)
Bibliografie:
Zoe Dumitrescu-Bușulenga - Eminescu - Viață, Creație, Cultură, Ed. Eminescu , București, 1989
Alexandrian - Istoria filozofiei oculte, Ed. Humanitas, București ,1994
Ted Anton – Eros, magie și asasinarea profesorului Culianu, Ed. Nemira, București, 1997
Fritjof Capra – Taofizica – o paralelă între fizica modernă și mistica orientală, Ed. Tehnică, București,2004
Titu Maiorescu – Din ,,Critice’’, Ed. Tineretului, București , 1967
Augustin Z. N. Pop – Pe urmele lui Mihai Eminescu, Ed. Sport-Turism, București, 1978
George Călinescu – Viața lui Mihai Eminescu, Ed. pentru Literatură, București, 1964,
Jacques Collin de Plancy – Dicționar diabolic, Casa de Editură și Presă,,Viața românească’’, București, 1992
Șerban Cioculescu – Eminesciana, Ed. Minerva, București , 1985
Dan C. Mihăilescu – Perspective eminesciene, Ed. Cartea Românească, p.1982
Homer - Iliada
Amita Boshe – Eminescu și India, Ed. Junimea , Iași, 1978
Gromovnic din bătrâni - Ed. Porțile Orientului , Iași , 1993
Roger Mucchielli - Fața omului și caracterul, Ed. IRI, București, 2000
Ilina Gregori - Știm noi cine a fost Eminescu?Fapte, enigme,ipoteze,Ed. ART, București ,2009
Michael P. Murphy, Luke A. J. O’ Neill Ce este viața? Următorii 50 de ani, Ed. Tehnică, București, 1999