Spre deosebire de cei mai mulți dintre noi… Eu știu lucrul cel mai important. Că sunt navigator spațio-temporar! Un mesager între lumi. Vin de undeva. Încărcat cu foarte multă iubire și cunoaștere… Pe care le-am tot acumulat. Și le-am adus cu mine. Când am acostat aici. Pe un tărâm nou și ostil… Despre care nu știam nimic. Toate… toate au fost aduse. Doar ca să le dăruiesc!
Primul lucru a fost să învăț să respir. După care, necunoscând limba… Am tras un țipăt grozav. Ca să afle cei care mă așteptau. Că am sosit! Dar mai ales… Să-i descumpănesc. Pe cei care nu mă doreau! Din acel moment… Am început lupta. Pentru o cât mai lungă supraviețuire... Căci așa se cheamă șederea mea aici! Un fel de înnot printre bine și rău. La sfârșitul căruia… Voi lăsa o urmă. Superficială sau mai adâncă!
Sufletul meu este timpul stătător. O constantă universală. Și e unic, indivizibil, etern și ubicuu. Trupul mi-e un fragment. Dintr-un spațiu infinit și mișcător… Aparține unui trup mai mare. Care este Pământul! E făcut din el și în el se întoarce. Și Pământul… Aparține unui trup mai mare. Și în el se va întoarce!
Trupul meu se învârte în jurul sufletului. Cu viteza pământului… Care este timpul meu de viețuire terriană. Pentru că viața mea… E raportarea trupului la suflet! Un soi de accelerație… Foarte mare la început. Pentru că eram gol. Și apoi… Din ce în ce mai lentă! Pentru că trupul meu… Prin intermediul inimii și minții… Ia de la suflet iubire și cunoaștere. Datorită voinței! Cu acestea făptuiește. În acord ori dezacord cu ordinea cosmică. Se încarcă, astfel, cu experiența terriană… Ego-ul meu! Și devine tot mai greu. Când accelerația ajunge egală cu constanta sufletului. Pământul îmi absoarbe trupul. Și astfel viața mea terriană se încheie. Ego-ul moare! Din acest periplu trupesc… Sufletul a acumulat cunoașterea și iubirea ego-ului.
Trupul meu adăugându-se pământului… Îl încarcă pe acesta. Cu toate păcatele mele! Păcatele sunt făptuiri. Bune și rele! Păcate… Pentru că sunt abateri de la perfecțiunea sufletului! Pământul își reduce astfel accelerația. Asta îi permite. O mai bună articulare. La trupul mai mare… Căruia îi aparține. Crescând masa acestuia… Cum spune și Einstein. Energia sa crește. Și se produce o nouă accelerație!
Acest salt de accelerație… Provocat de absorbția pământeană a trupului meu. Este, în fapt. O altă cuantă spațială a mea! Adică… Eu iarăși mă nasc. Sub forma unui alter ego! Noua mea înfățișare trupească… Exprimă configurația păcatelor mele anterioare. Făptuirile mele… Care au rezonat cu ordinea cosmică. Se cheamă bine! Făptuirile disonante… Fiind abateri de la ordine. Reprezintă răul! Estetica noii mele întrupări… Exprimă proporția dintre bine și rău. A făptuirilor mele anterioare! Sunt mai frumos. Ori mai urât... În funcție de predominanța celor două! Binele se acumlează în suflet. Și reprezintă memoria vieții mele viitoare. De aia prima axiomă existențială este deci… Sunt atâta de Frumos cât Bine am făcut!