agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ You are
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-01-28 | [This text should be read in romana] |
Eminescu este poetul nostru național, inegalabilă stea pe firmamentul existenței românești, și ne mândrim cu el. Această mândrie națională este una cu totul specială, deoarece el a devenit unul dintre pilaștrii de susținere ai sufletului românesc, a devenit un punct de referință, o călăuză pentru neam. Înțelegem astfel de ce, fără el, neamul românesc ar avea un mare gol în suflet și ar fi mai sărac.
Eminescu este „românul absolut” (P. Þuțea) și de aceea este corect să ne mândrim și cu ceea ce a fost și a reprezentat în totalitatea existenței sale, mă refer aici la toate activitățile desfășurate în favoarea cauzei românilor. Orizontul literar al lui Eminescu, se contopește cu orizontul său patriotic; amândouă se hrănesc și trăiesc într-o simbioză perfectă. Eminescu este modelul absolut de om de cultură. Eminescu este și patriotul nostru național, este patriotul absolut, deoarece valoarea patriotismului său nu a rămas circumscrisă epocii în care a trăit, ci s-a manifestat zi de zi, de-a lungul anilor și deceniilor, cu o actualitate zdrobitoare. Și în vremurile noastre continuă să ne incite, să ne stimuleze și să încurajeze conștiințele. Eminescu este cutremurător de actual. Ceea ce a spus și făcut în epoca sa, poate fi repetat de noi, fără riscul de a fi anacronici sau hilari. Orizontul existeței sale, este și un orizont al dizidenței. El a fost și, prin exemplul său, este un poet patriot dizident; pe cât de sus s-a înălțat geniul său în divinul creației artistice, pe atât de mult s-a coborât în profunzimea suferințelor poporului român din vremea sa, luând o fermă și radicală atitudine. Viziunea poetică și culturală a lui Eminescu a îmbrățișat întregul orizont al realității în care trăia. A criticat, a luptat, a combătut, a folosit orice mijloace pentru a apăra drepturile, identitatea și integritatea națională a poporului român în fața clasei politice și a castei celor bogați, în fața istoriei atât de potrivnice neamului românesc. Prin toată vibrația ființei sale și-a dorit și a luptat pentru o „dulce Românie”. Noi, cei de astăzi, de aici și acum ce facem? Se aude oare vocea oamenilor de cultură, care strigă neobosită pentru o Românie a românilor? Imaginarul popular consideră poate, că dizidența este un fapt desuet din trecutul îndepărtat al comunismului. Ce sens ar mai avea în zilele noastre o asemenea atitudine, când chiar și monștrii sacri ai dizidenței comuniste s-au reprofilat în monștri sacri ai democrației vândute de partidele politice? Dacă ascultăm cu atenție glasul poporului, al suferinței oamenilor de rând, vom înțelege poate că dizidența este și va rămâne vitală neamului românesc. Acum este timpul noii dizidențe! Ce mai putem dori României și românilor? Atât de multe dorințe, rămase nerealizate, s-au exprimat încât deznădejdea unei alte cruciade a cuvintelor nu face decât să acutizeze trauma inutilității. Libertatea expresiei, într-o țară cu o istorie de douăzeci de ani de post-comunism, se metamorfozează pe zi ce trece în sperietoare macabră a descurajării conștiinței fiecărui cetățean de a se trezi și a se emancipa din toropeala și apatia societății civice deoarece a depășit de mult timp extremul îndepărtat când mai putea avea un efect. Astăzi este doar un concept arhaizat și derizoriu, un vestigiu al unor vremuri și idealuri, care s-au volatilizat sub greutatea insuportabilă a incapacității de a se adapta la evoluția tragicomică a societății. Cu toate acestea, mai are o șansă de a supraviețui absurdului comediei, aceea de a se constitui în limbajul ideal pentru „bufonii poporului”. „Bufonii poporului” sunt toți aceia care se împovărează cu disperarea și deznădejdea celor fără de speranță; cu un elan ce sfidează rațiunile imposibilului, în și cu toată plenitudinea limbajului, își exteriorizează cel mai intens dispreț și cea mai vehementă condamnare a piramidei societății cu singurul rezultat de a provoca… râsul. Ei sunt cruciați fără patrie, specie în pericol de extincție, lăsați aparent în pace ca să nu dispară și să dăinuie ca memorial al democrației. „Bufonii poporului” sunt în totală contrapoziție cu „bufonii politicienilor”, ai celor ce astăzi stăpânesc și în rânjetele, hohotele și disprețul cărora se consumă drama celor ce își doresc o „dulce Românie” a tuturor. „Bufonii politicienilor” sunt marii literați, marii foști dizidenți care au supraviețuit epocii de aur a comunismului și care acum s-au aciuat în poalele noilor stăpânitori. De pe scena televizoarelor, a revistelor și a conferințelor publice, interpretează macabru comedia dictată de stăpânitori pentru ca poporul fie anesteziat de comicitatea lor malefică, să râdă cu voie bună de cruda realitate și să se bucure de zilele, care le mai sunt oferite prin îngăduința acelorași stăpânitori. De aceea totul pare să se fi transormat într-o bufonerie exacerbată și interminabilă, în care comicul și realitatea se contopesc în ceva indescifrabil, iar adevărul nu își mai are rostul. Ieșirea din drama comediei și a irealului, ar presupune o „nirvana” a întregii Românii. Asta ar putea fi izbăvirea, dorința de a nu mai dori nimic și nicicând, dorința de a nu mai exista. Scria Eminescu: „La trecutu-ți mare, mare viitor!”. Cu siguranță nu acesta de azi este mărețul viitor proporțional cu trecutul glorios pe care l-am avut și la care visa sărmanul Dionis. Este doar indicația unei mari credințe și speranțe, încurajarea la o dizidență arzătoare, este o breșă prin care într-o bună zi vom răzbi ca să luăm ceea ce providența ne-a lăsat în moștenire prin drept divin. Știm că există o Românie mai bună. Înțelepciunea zilelor noastre constă în a nu ne lăsa copleșiți de frustrarea și amărăciunea de a nu deține hic et nunc ceea ce ni se cuvine de drept și de a ne prezerva demnitatea pentru ziua în care vom avea ceea ce ni se cuvine și ne așteaptă. Drumul nostru prin istorie este altfel decât al celorlalte popoare, este un calvar cu totul special. Prin încrengătura de sinuozități și din negura destinului, vor apărea, cu siguranță, orizonturi senine în care măsura suferințelor va fi măsura jubilării și a bunăstării. Ziua în care România va fi „tânără mireasă, mamă cu amor” pentru ca „fii tăi trăiască în frăție”, „viață în veci, glorii, bucurie” este măsura curajului și credinței celor ce vor rezista și vor lupta până la sfârșit. Așa cum a făcut Eminescu, punându-și în joc propria sa vieța, așa va proceda și noua generație de dizidenți, căci duhul transcendent și transistoric al acestui neam trăiește și se hrănește cu astfel de oameni. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy