(239)
(Exodul 20, 3-5). "Să nu ai alți dumnezei afară de mine"...Să nu te închini înaintea lor și să nu le slujești, căci Eu, Domnul, Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinților în copii până la a treia și a patra generație a celor ce Mă urăsc"

Eu, Domnul, Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos!

După o cercetare îndelungată am înțeles conținutul versetului. Declarația zeului este exactă: Sunt un Dumnezeu gelos și a fost recepționată corect, dar prin percepția umană a termenului. Gelozia este starea celui ce se consideră îndreptățit dar care este deposedat. Conotația amoroasă pe care o atribuim noi cuvântului este doar o ipostază. Oamenii își manifestă gelozia și în alte ipostaze dar au diferențiat termenii. Înainte de a intra în starea de posesor, care îndreptățește gelozia, omul manifestă doar invidie. Cel invidiat este cu un pas înainte, are mai mult, de mai bună calitate, iar invidia este starea tranzitorie, până când decalajul dispare.

Cel depășit nu a pierdut nimic, doar că altcineva i-a luat-o înainte și are mai mult, nu este gelos fiindcă nu a pierdut nimic, este ranchiunos, dar poate dobândi oricând și mai mult pentru a-și relua locul în ierarhie.

Gelozia se justifică atunci când ți se ia ceva la care aveai dreptul în mod legitim, dar calitatea nu este atestată suficient de clar, fiindcă dacă ar fi documentată n-ar exista dubii. Nimeni nu îți neagă acest drept, fiindcă atunci disputa ar clarifica cine este posesorul și nu ar apare gelozia. Deci în gelozie calitatea de proprietar este doar subînțeleasă. Þi se ia ceva ce doar tu crezi că îți aparține. Convenția de partajare nu există sau nu este clară, relația între posesori este ambiguă.

Așa este relația dintre soți. În ce privește aspectele materiale s-a ajuns la clarificări exprese prin contracte prenupțiale penibile dar precise. Relațiile sentimentale sunt însă greu de cuantificat și probat. Este greu de dovedit și prezența sentimentelor ce pun temelia unei casnicii, este greu de dovedit și prejudiciul adus de o scurgere sentimentală în afara legăturii conjugale. Atunci apare gelozia, în condiții de incertitudine.

Relațiile dintre oameni și zei au apărut și s-au dezvoltat în condiții de incertitudine. Oamenii chiar și după mii de ani de existență nu își cunosc menirea pe Pământ, nu își cunosc originea, nu știu ce obligații au și față de cine. Totul a fost lăsat la voia feed backului, după faptă și răsplată. Și față de mediu, și față de zei, și între soți.

Trecerea de la poligamie la monogamie a necesitat o lungă perioadă de adaptare, încă neîncheiată. Similar canalizarea afectelor divine către un singur zeu, după ce vreme îndelungată oamenii înțeleseseră că zeii au resorturi diferite de competențe, le crează neclarițăți.

Fără a fi totul foarte clar între zei, un zeu sau altul își proclamă gelozia.

(Leviticul 20,3-5) "Și Eu Îmi voi întoarce fața împotriva omului aceluia și-l voi nimici din mijlocul poporului său, pentru că a dat lui MOLOH pe unul din copiii săi, a profanat locașul Meu cel sfânt, și a necinstit Numele Meu cel sfânt."

(Leviticul 18,21) " Să nu dai pe nici unul din copiii tăi ca jertfă lui MOLOH și sa nu profanezi Numele Dumnezeului tău. Eu sunt Domnul."

(2 Împărați 23,10) "Împăratul a pângărit Tofetul, care este în valea fiilor lui Hinom, ca nimeni să nu-și mai treacă fiul sau fiica prin foc în cinstea lui MOLOH."


Tot așa un soț sau perechea lui devin geloși un timp, sau etern, pe cineva sau pe toată suflarea de sex opus.

La fel se întâmplă și cu gelozia Domnului. El este deranjat de orice scurgere de potențial afectiv ce i se refuză sau i se sustrage.

(1 Împărați 18,20) "Și Ahab a trimis soli la toți fiii lui Israel și a strâns pe prooroci la Muntele Carmel. Atunci Ilie s-a apropiat de tot poporul și a zis: Până când veți șchiopăta de amândouă picioarele? Dacă Domnul este Dumnezeu, mergeți după El; iar dacă este Baal, mergeți după Baal. Poporul nu i-a răspuns un cuvânt. Și Ilie a zis poporului: Eu, numai eu am rămas prooroc al Domnului, pe când prooroci ai lui Baal sunt patru sute cincizeci."

Dacă îți iubești din cale afară vila ți-o va descoperi din întâmplare un paparazzii și apoi parchetul știe ce are de făcut. Dacă te înțelegi cu procurorii, va lua foc de la o țigară, dacă nu ești nici fumător o vijelie o dărâmă și te readuce în rândul credincioșilor, pentru că Domnul nu poate renunța la puterea de picătură a rugăciunii tale. Domnul este un zeu gelos.

Dacă îți iubești soția ea te va pune în situația să o urăști și să ceri ajutor de la Dumnezeu. Dacă te iubește ea pe tine, tu vei face tot ce trebuie să o trimiți pe drumul bisericii. Domnul nu renunță la adorația de care are nevoie.

Dacă îți iubești copilul mai mult decât pe Dumnezeu, copii te vor dezamăgi și te vor defăima. Dumnezeu nu și-a primit întreagă energia iubirii tale.

Dacă îți iubești cariera vei fi în cele din urmă transferat, retrogradat, concediat. Dumnezeu s-a simțit neglijat și este gelos. Tot ce îl aduce în starea de gelozie trebuie să dispară.

Dacă îți iubești munca și o pui înaintea lui Dumnezeu, vei comite erori compromițătoare și îți vei aminti că lui Dumnezeu i-a rămas prea puțin din sentimentul la care avea dreptul.

YAHWEH nu este gelos doar pe MOLOH, BAAL, ASARTE, DAGON, este gelos pe oricine și orice îi răpește adorația cu care existând, fiecare îi este dator.

Concluzia este că singur Domnul dorește să mențină o diferență de potențial maximă între El și muritorii săi de rând. Doar așa se poate manifesta în toată măreția Sa.
Omul își folosește însă inteligența mai mult decât dorește Domnul. El nu înțelege de ce în cer politeismul este înlocuit cu monoteism, iar pe pământ regii lasă locul pluralismului politic.




(240)


Ne place să ne amăgim. Frica ne întreține înclinația spre amăgire. Uneori o numim speranță, dar amăgirea nu are nimic din frumusețea speranței.

Sub asediul virușilor care își modifică inteligent tulpina pentru a se tupila de atacul omenesc al antidoților, ne amăgim cu gândul că îi vom prinde din urmă.
Nu observăm cum boli noi scoase din laboratoare plătite din bani publici ne atacă cu ajutorul inspiraților biologi colaboraționiști, care le facilitează succesul și ne amăgim cu gândul că divinitatea ne ferește și apără din fonduri cerești.

Arsenalul Divinității se diversifică și se ascute pentru că oamenii au ajuns dumnezei și amenință să scape din țarc, iar noi ne amăgim cu gândul că totul ne este permis și nimeni nu ne pune bețe în roate. Ne amăgim cu gândul că divinitatea este o închipuire a celor ce trăiesc din încasările bisericii și continuăm cercetările determinând divinitatea să se depășească pe sine. Peste o lună bolile întărite și cu forțe noi ne taie dreptul la speranțe.

Cu cât construim case mai scumpe cu atât vântul le ia mai ușor fiindcă încasările nu mai satură setea constructorilor. Ne amăgim cu gândul la Casele de Asigurări, dar după dezastru aflăm că nu vânturile din cele patru puncte cardinale sunt de vină, ci o tornadă ce a venit de sus, direcție pentru care nu aveam decât asigurare... egumenică.

Evoluționismul a cedat lupta sub concluzia că nici o vietate nu are capacitatea de a-și modifica singură programul genetic. Cu toate acestea ne amăgim cu gândul că modificările pe care le observăm muți de admirație studiind la microscoape performante, eschiva virusului în fața antidotului, ar trăda inteligența deosebită a acestor făpturi infime.
Povești pentru copiii mileniului trecut. Copiii mileniului trei știu deja că mutațiile genetice, singurele care pot conduce la schimbări esențiale nu pot fi operate decât de zeul genetician, altfel spus de Divinitate.

Sub amăgitoarea ardoare a cercetării științifice, într-o luptă inegală, nevăzută și neînțeleasă, încercând inconștient să-și depășească propriul Creator, omul nu face decât să-și forțeze sfârșitul.