agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 22588 .



Despre frumusețea pierdută a vieții
essay [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Andrei_Pleºu ]

2006-03-06  | [This text should be read in romana]    |  Submited by error



Dacă mă gândesc bine, reproșul esențial pe care îl am
de făcut țării și vremurilor este că mă împiedică să
mă bucur de frumusețea vieții. Din când în când, îmi
dau seama că trăiesc într-o lume fără cer, fără copaci
și grădini, fără extaze bucolice, fără ape, pajiști și
nori.

Am uitat misterul adânc al nopții, radicalitatea amiezii, răcorile cosmice ale amurgului. Nu mai văd păsările, nu mai adulmec mirosul prăfos și umed al furtunii, nu mai percep, asfixiat de emoție, miracolul ploii și al stelelor. Nu mai privesc în sus, nu mai am organ pentru parfumuri și adieri. Foșnetul frunzelor uscate, transluciditatea nocturnă a lacurilor, sunetul indescifrabil al serii, iarba, pădurea, vitele, orizontul tulbure al câmpiei, colina cordială și muntele ascetic nu mai fac de mult parte din peisajul meu cotidian, din echilibrul igienic al vieții mele lăuntrice. Nu mai am timp pentru prietenie, pentru taclaua voioasă, pentru cheful așezat. Sunt ocupat. Sunt grăbit. Sunt iritat, hărțuit, copleșit de lehamite. Am o existență de ghișeu: mi se cer servicii, mi se fac comenzi, mi se solicită intervenții, sfaturi și complicități. Am devenit mizantrop. Două treimi din metabolismul meu mental se epuizează în nervi de conjunctură, agenda mea zilnică e un inventar de urgențe minore. Gândesc pe sponci, stimulat de provocări meschine. Îmi încep ziua apoplectic, înjurând "situațiunea": gropile din drum, moravurile șoferilor autohtoni, căldura (sau frigul), praful (sau noroiul), morala politicienilor, gramatica gazetarilor, modele ideologice, cacofoniile noii arhitecturi, demagogia, corupția, bezmeticia tranziției. Abia dacă mai înregistrez desenul ametitor al câte unei siluete feminine, inocența vreunui surâs, farmecul tăcut al câte unui colț de stradă. Am ajuns să mă comport ca și cum Hrebenciuc și Cozmâncă, Sechelariu și Vanghelie, Ciorbea și Mihaela Tatu, Andreea Marin și Adrian Năstase, Constantinescu și Agathon, Talpeș și Garcea ar exista cu adevărat. Colecționez antipatii și prilejuri de insatisfacție.

Scriu despre mizerii și mărunțișuri. Bombăn toată
ziua, mi-am pierdut încrederea în virtuțile nației și
soarta țării, în rostul lumii. Am un portret tot mai
greu digerabil. Patrioții de paradă m-au trecut la
trădători, neoliberalii la conservatori, postmoderniștii la elitiști. Bătrânilor le apar frivol, tinerilor - reacționar. Una peste alta, mi-am pierdut buna dispoziție, elanul, jubilația. Nu mai am răgazuri fertile, reverii, autenticități.

Mă mișc, de dimineață până seara, într-un univers
artificial, agitat, infectat de trivialitate. Apetitul
vital a devenit anemic, plăcerea de a fi și-a pierdut
amplitudinea și suculența. Respir crispat și pripit,
ca într-o etuvă. Când cineva trece printr-o asemenea
criză de vina e, în primul rând, umoarea proprie. Te
poți acuza că ai consimțit în prea mare măsură imediatului, că nu știi să-ți dozezi timpul și afectele, că nu mai deosebești între esențial și accesoriu, că, în sfârșit, ai scos din calculul zilnic valorile zenițiale. Dar nu se poate trece cu vederea nici ambianța toxică a momentului și a veacului.

Suntem năpădiți de probleme secunde. Avem preocupări de mâna a doua, avem conducători de mâna a doua, trăim sub presiunea multiplă a necesității. Ni se oferă texte mediocre, show-uri de prost-gust, condiții de viață umilitoare.

Am ajuns să nu mai avem simțuri, idei, imaginație. Ne-am urâțit, ne-am străinat cu totul de simplitatea polifonică a lumii, de pasiunea vieții depline. Nu mai avem puterea de a admira și de a lăuda, cu o genuină evlavie, splendoarea Creației, văzduhul, mările, pământul și oamenii.

Suntem turmentați și sumbri. Abia dacă ne mai putem suporta. Există, pentru acest derapaj primejdios, o terapie plauzibilă? Da, cu condiția să ne dăm seama de gravitatea primejdiei. Cu condiția să impunem atenției noastre zilnice alte priorități și alte orizonturi.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!