agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-08-17 | [This text should be read in romana] |
Regatul Român și războiul civil spaniol
Ministerul Afacerilor Externe dezvoltă de aproape trei ani de zile un program novator pentru ministerele românești, Cartea lunii la MAE, program coordonat de către secretarul de stat pentru diplomație publică, domnul Valentin Naumescu. In mai 2006 a fost lansat volumul „Relațiile româno-spaniole. Documente, 1936-1939.” Evenimentul a trecut mai degrabă nebăgat în seamă în viața culturală românească. Pe cine să atragă un sec volum de documente? Perioada aleasa coincide cu cea în care s-a desfășurat sângerosul război civil spaniol și se concentrează asupra poziției pe care a avut-o diplomația românească și implicit statul român, față de complexul context politic iberic. România a urmat cu maximă fidelitatea alaturi de celelate state care-i erau aliate, cele din Mica Înțelegere și din Înțelegerea Balcanică, politica Marii Britanii. Dacă inițial Anglia și Franța (in ciuda simpatiilor evidente ale guvernului Frontului Popular, condus de Leon Blum fata de republicani), au încercat să-și asocieze celelate trei mari puteri totalitare, Germania, Italia și URSS pentru a izola războiul civil din Spania, acestă acțiune nu a avut până la urmă nici un efect, devenind un simptom clar al lipsei de viziune diplomatică și politică a celor două mari puteri democratice. Comitetul de neintervenție de la Londra a funcționat defectuos și nu a împiedicat furnizarea de arme, muniții sau trupe (voluntari) către ambele parti beligerenate (Germania și Italia de partea lui Franco și URSS și Franța de partea republicanilor). Marea reușită a Marii Britanii a fost doar faptul că a reușit să izoleze evenimentele din Spania astfel că, până la urmă, flacăra ce a aprins lumea nu a venit din peninsula iberica ci din Polonia. Dar nu ar fi fost deloc greu ca cel de al doilea război mondial să izbucnească din cauza Spaniei. Puțin cunoscut este incidentul din iunie 1937 când crucișatorul german Deutschland a fost atacat în zona Balearelor de o escadrilă sovietică aflată sub comanda guvernului republican, atac care a provocat 25 de morți în rândul marinarilor germani. Acest incident a provocat furia lui Hitler care, după spusele lui Neurath, ministrul de externe al Germaniei de atunci, a turbat 6 ore. La insistențele moderaților care se temeau de declanșarea unei conflagrații generale, A.Hitler nu a mai declarat razboi republicanilor, așs cum dorea inițial, gest ce ar fi dus mai mult ca sigur la un răspuns din partea URSS și Franței. În afara acestui aspect ne-am pus întrebarea cum a trăit personalul Legației Regatului Român asediul Madridului, care a durat aproape 3 ani? În prima partea a războiului civil, în anul 1936, situația din Madrid era dominată de haos, în condițiile în care guvernul republican nu reușea să-și impună autoritatea asupra maselor înarmate de muncitori. La 17 noiembrie 1936 consilierul diplomatic Constantin Zănescu scria “De trei zile bombardamentul aerian și de artilerie asupra Madridului s-a intensificat considerabil. Alaltăieri au căzut mai multe proiectile în apropierea Legației noastre care se afla în zona de lupta pătrunzând bucăți de obuz în diferite camere, spărgând toate geamurile. (...) Luptele continuă cu înverșunare în diferite cartiere” iar la 12 aprilie 1937 “Situația la Madrid devine tot mai tensionată din cauza bombardamentului intensiv cât și din cauzele epidemiilor și a lipsei alimentelor și face necesară evacuarea refugiaților aflați în Misiunile diplomatice din Madrid al caror număr era la începutul lunii de circa 8500 de persoane.” Nici în Spania românii nu au uitat de vrajbă și certuri. Secretarul rămas la misiune, la Madrid, C. Zănescu nu mai putea da raportul însărcinatului cu afaceri, J. Florescu, teoretic superiorul său, cazat frumos și în siguranță în Franța, la frontiera cu Spania, într-o stațiune turistica, Saint Jean de Luz si comunica direct cu Bucurestiul prin intermediul Legației României din Portugalia. Un alt aspect demn de menționat îl reprezintă salvarea de către Legația Regatului Român la Madrid a unui numar important de spanioli considerați indezirabili de către autoritățile republicane și care se aflau în momentul rebeliunii naționaliste la Madrid. 690 de persoane au fost salvate astfel de la o moarte sigură pentru că la Madrid, între 1936-39 au fost uciși aproape 15.000 de civili de către milițiile republicane. La 1 iunie 1938 se aflau în localul și dependințele Legației un numar de 223 de cetățeni spanioli având simpatii naționaliste, refugiați la Legatie. Acestia erau studenti, avocati, profesori, militari, ingineri etc. Până în toamna anului 1937 din cele 690 de persoane refugiate în Legatia Romaniei la Madrid au putut fi evacuate din teritoriul republican doar 300 de peroane. Unora dintre aceștia li s-au acordat chia pașapoarte românști cu nume românești. Acestă situație a asigurat recunoștința lui Franco și începutul colaborării economice între cele două părți. Astfel, operatorul unic de produse petroliere din zona nationalistă prevedea ca o cota de 50% din canitatea de petrol pe care Spania naționalistă urma să o cumpere din străinătate să fie rezervată achiziționării de petrol românesc. Represiunea din zona naționalistă este bine cunoscută, mult exagerată. Asupra represiunii feroce din zona republicană, așa-zis democrată nu s-a vorbit până de curând, fiind unul din tabuurile forte impuse de către establishmentul de stânga din Occident (mai ales din Franța) . Pentru a înțelege prețuirea pe care o arăta Franco României datorita Legatiei noastre de la Madrid trebuie precizat că în intervalul 1936-39 republicanii au comis nenumarate masacre asupra civililor burghezi si reactionari. În vara anul 1936 au fost ucisi 7.000- 8.000 de preoti, calugari, personal religios si 2000 de falangisti. Un mare numar de biserici, mănăstiri sau clădiri aparținând Bisericii Catolice au fost distruse sau transformate după model sovietic în hambare, cinematografe etc. Vechii miniștri de Dreapta ai Republicii care au fost surprinsi de evenimente la Madrid au fost impuscati la 22 august 1936. La Malaga au fost asasinați alți 130 de oameni. Între 2-6 noiembrie 1936 cinci mii de oameni au fost uciși la Paracuellos și Torrejon de Ardoz, îngropați în gropi comune. La 8 aprilie 1938 guvernul român a urmat exemplul britanic ca și celelalte state ale Înțelegerii Balcanice, trimițând un reprezentant sub titulatura de agent general al României pe lângă guvernul de la Burgos, stabilinu-se relații diplomatice cu Franco (recunoscându-l de facto). Franco controla la acea data doua treimi din Spania. Agentul general era Jean Pangal, una dintre figurile controversate ale interbelicului românesc. Numirea, la dorința expresă a Regelui Carol al II-lea a lui Jean Pangal care nu era diplomat de carieră nu a fost o întâmplare. Jean Pangal a fost cea mai importantă personalitate a masoneriei din România interbelică fiind șeful Marii Loje Naționale din România a cărui Mare Protector a fost numit chiar Carol al II-lea. În acest context tensionat Legația Republicii Spaniole la București înainta o notă de protest Ministerului Afacerilor Straine acuzând că anumite ziare romanesti precum Cuvântul, Ordinea, Curentul au publicat articole tendențioase asupra desfășurării evenimentelor din Spania. Legația dă și un exemplu: ziarul Ordinea a publicat la 10 aprilie 1938 o fotografie în care se arăta cum Spania republicană își transporta operele de artă în Rusia. Legația protesta energic și acuza ziarul respectiv de minciună. Nu știm daca operele de artă au fost luate de sovietici, știm însă ca aurul republican a fost perdat sovieticilor în contul materialului de război. Rapoartele lui Jean Pangal sunt foarte interesante pentru că prezintă situația din zona naționalistă, aspecte puțin prezentate de către istoriografia românească. În raportul său din 22 iunie 1938 Jean Pangal scrie Bucureștiului :„În Spania Naționalistă, cel puțin dupa cât am putut judeca în aceste câteva zile, există o liniște desăvârșită și s-ar putea spune că nu se resimte războiul decât prin prezența pe străzile orașului a unui număr considerabil de militari și răniți. (...) Din informațiile culese reiese clar că la ora aceasta Generalul Franco dispune de efective superioare celor republicane și că armata naționalistă este înzestrată cu un material de război cu mult superior catitativ și calitativ celui de care dispune armata roșie.” Pangal nu se înșela deloc când afirma că „Pare că superioritatea cea mare a armatei generalului Franco față de cea roșie se datorește înaltului comandament și cadrelor ofițerești.” Pangal dă dovada servilismului său lingușind orgoliul lui Carol al II-lea scriind într-un raport că „MAJESTATEA SA REGELE CAROL se bucură în Spania naționalistă de aureola unui prestigiu care nu poate fi comparat cu al niciunui alt Suveran. Se vede în opra măreață întreprinsă de MAJESTATEA SA o pildă vie a ceea ce poate fi o monarhie autoritară, și singura năzuință a Spaniolilor este de a putea urma și ei aceeași cale de mărire și de glorie restaurând cât de curând Monarhia.” În anul 1938 a apărut o interesantă situație: în timp ce diplomatul român din zona naționalistă, Jean Pangal, cu simpatii evidente față de cauza naționalistă, sugerează insistent în rapoartele sale ca România să recunoască guvernul lui Franco, celălalt diplomat român, aflat la post în Madrid, Constantin Zănescu, insistă pentru menținerea Legației în localurile pe care le ocupa și care adăposteau 208 refugiati nationalisti a căror viață ar fi fost periclitată în cazul în care Legația României de la Madrid și-ar fi încetat funcționarea. După ofensiva avortată a republicanilor pe Ebru și contraofensiva victorioasă a trupelor nationaliste care au reușit la 6 aprilie 1938 să atingă coasta Mării Mediterana, tăind astfel zona republicană în două și izolând Catalonia pentru toată lumea din Europa devenise evident că Republica spanioăa nu mai avea mult de trăit. Toate cabinetele din Europa care nu recunoscuseră încă guvernul de la Burgos (marea majoritate) se gândeau cum și când să o facă. Guvernele statelor mici așteptau să vadă ce decid cele două mari puteri antirevizioniste, Franța și Marea Britanie. Mica Înțelegere și Înțelegerea Balcanică nu făceau excepție. La 23 decembrie 1938 Franco a început, după multe ezitări, campania din Catalonia menită a lichida rezistența republicană și care a fost încununată de un mare succes la 26 ianuarie 1939. 450.000 de republicani au luat calea exilului în Franța. În aceste condiții Gafencu, ministrul afacerilor străine, a fost nevoit să ia în calcul cât se poate de serios varianta recunoșterii de jure a lui Franco. El a fost împiedicat de prezența refugiaților spanioli din Legația româna de la Madrid. Din acest motiv s-a ales de către partea româna o variantă inteligentă: Romania recunoștea de jure guvernul lui Franco însă printr-o telegrama din 23 februarie 1939 se cerea insistent ca să nu se facă public acest act pentru a-i proteja pe refugiații din Madrid. În ajunul ofenisvei generale a naționaliștilor asupra Madridului, Jean Pangal avertiza Centrala ca diplomații români din Madrid să nu procedeze la fel precum au facut-o în vara anului 1936, adică să acorde azil unor posibili refugiați republicani, pentru că „Guvernul Franco nu recunoaște sub nici o formă dreptul de azil”. Observăm dublul standard care s-a adoptat. După cucerirea Madridului, guvernul român și-a permis să facă publică recunoșterea de jure care avusese loc la 23 februarie 1939. Refugiații naționaliști au scăpat cu viață după aproape trei ani de incertitudine și teamă grație diplomaților români. Jean Pangal a fost promovat drept ministru plenipotențial la Lisabona, un gest explicabil dacă ne gândim la atitudinea sa față de Franco și regimurile autoritare de dreapta. În locul lui pe lângă guvernul Franco a fost numit F. Nanu care avea strânse legături de rudenie mediul nobiliar spaniol. Nanu a fost primit de Franco cu care s-a întreținut timp de 30 de minte față de cele cinci minute acordate primirii ambasadorului norvegian. Ce i-a spus Franco? Să nu uităm ca ne aflam la 4 mai 1939...„ încordarea de astăzi nu va duce la război, nici o Putere dorind o asemenea catastrofă. Adevărata vinovată a atmosferei războinice este Presa mai tuturor țări care exagerează faptele și ațâță lumea.” După ce mai face diverse referiri asupra caracteristicilor noului tip de război, Franco are totuși o tresărire cu accent de premoniție :„Puteți să mă credeți că dacă ar izbucni un război între Puteri cam de aceeași tărie, rezultatul ar fi: distrugerea ambelor.” A-l compara pe Franco cu alți dictatori de extremă-dreaptă este o mare greșeală. Entuziasmul său politic se rezuma după anul 1950 la rezervarea a 2-3 zile din timpul săptămânii pentru diverse probleme de stat, restul timpului dedicându-l pasiunilor sale, vânătoarea și fotbalul (fervent susținator al echipei Real Madrid). Un monarhist convins, Franco s-a comportat după 1950 precum un regent. Portretul lui Franco a fost grav trunchiat de-a lungul timpului de către foarte mulți istorici angajați politic de partea Stângii. El a fost catalogat automat ca fiind un fascist doar pentru că a fost ajutat consistent de Italia lui Mussolini și Germania lui Hitler. Dispariția regimurilor fascist și nazist din Europa trebuia să însemne automat și înlăturarea lui Franco, uitând-se particularismul situatiei Spaniei si, mai ales, activitatea URSS in Spania republicană. Implicarea URSS în războiul civil din Spania a avut o multiplă motivație: (1) instaurarea in funcție de evoluția evenimentelor a unei repubilici sovietice, dupa cum amintea V. Tismaneanu citiand lucrarile a doi lideri ai stangii necomuniste spaniole, Jualian Gorkin –„Spania- prima incercare de democratie populara” si Wilebaldo Solano; (2) eliminarea radicală a unor partide sau mișcări de stânga ne-comuniste și chiar anti-comuniste foarte puternice si populare precum POUM cu influențe troțkiste implantat în Catalonia (in cadrul milițiilor POUM s-a inrolat și George Orwell) sau sindicatul anarhist CNT (Confederación Nacional del Trabajo). POUM a fost eliminat cu forța printr-o baie de sânge în mai-iunie 1937 acțiune regizată de către seful NKVD în Spania, Orlov și care a condus la moartea a 500 de oameni și rănirea a altor 1000. Din pacate nu am regăsit nici cea mai mică referire la aceste evenimente în documentele diplomatice românești. În cazul unei victorii a Republicii existența unei alternative de stânga diferită de cea comunistă îl indispunea profund pe Stalin pentru că Particul Comunist Sovietic și-ar fi pierdut monopolul puterii în cadrul mișcării comuniste mondiale. Aceste evenimente au reprezentat poate cel mai ciudat episod din cadrul războiului civil spaniol, fiind un razboi civil în interiorul unui război civil...(3) Testarea relațiilor dintre puterile europene occidentale (Anglia, Franța, Italia si Germania) în vederea învrăjbirii lor suplimentare si eventual a provocării unui război civil intra-european în cadrul lumii burgheze. (4) Testarea unor noi arme și tactici de lupta (se aplică în aceeași măsură și germanilor și italienilor). Cum sublinia Vladimir Tismăneanu în articolele sale „Labirintul Războiului Civil din Spania” ,din Evenimentul Zilei există o diferenta uriasa si fundamanetala intre orice dictatura comunista si regimul lui Franco: societatea spaniolă s-a întremat treptat după războiul civil mai ales din punct de vedere economic (să nu uitam că regimul lui Franco a încurajat investițiile străine, a deschis țara unui turism de masa etc.) în timp ce regimurile comuniste, în incercările lor de a depăși subdezvoltarea economică nu au reușit decât să îngroape țările conduse. Și poate că ar trebui pus în balanță bilanțul uman al crimelor regimului franchist și cele ale oricărei țări acaparate de comuniști, chiar și fără să ținem seama de raportul dintre populația Spaniei și, să spunem, a Albaniei, Cubei sau Cambodgiei. Lui Franco i se pot imputa însă altele. Prin deschiderea unor noi arhive spaniole s-a putut descoperi că Franco i-a propus lui Hitler ca Spania să intre în război de partea Axei în anul 1940. Cererile sale au fost considerate însă de Hitler drept exagerate. A întors ajutorul primit de la germani de-a lungul razboiului civil oferind Germaniei naziste bazele navele spaniole pentru alimentarea submarinelor germane, a permis unui număr mare de spanioli, 50.000 de voluntari, să lupte pe Frontul de Est, în celebra Divizie Albastră. Măsura în care Hitler l-a disprețuit pe Franco este dată și de faptul că, în bătaie de joc probabil, voluntarii spanioli au fost trimiși pe Frontul de Est în apropierea Leningradului, suferind pierderi importante și din cauza climei. După 1945 Spania lui Franco a devenit o adevărată oază de refugiu pentru înalți ofițeri naziști. Instalații și bunuri industriale germane în valoare de aproape 250 de milioane de dolari au ajuns sau au rămas, alături de sute de ingineri germani care munceau în Spania pentru efortul de război german. Să nu uităm că mulți legionari români au ajuns în Spania, în frunte de Horia Sima. Gestul M.A.E. de a publica un astfel de volum de documente merită salutat în speranța că acesta va cunoaște și alte continuări la fel de fericite. Ne-ar stârni interesul de exemplu un volum de documente diplomatice referitoare la războiul de iarnă dintre URSS si Finlanda din 1939/40 care ne-ar introduce în atmosfera apăsătoare care încerca România în acea perioada de așteptare a loviturii sovietice fatale. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy