Povara pe care insusi Nietzsche si-a pus-o in spinare , aceea de a fi un ganditor prin toate fortele lui , l-a facut sa cedeze ca fiinta umana . Ultimele sale zile de viata dezvaluie o priveliste apocaliptica , un fel de meditatie menita sa reevalueze convingerile pe care si le formase de-a lungul anilor . Oare a descoperit adevarul in legatura cu ce inseamna cu adevarat sa fii om ? Oare a regretat in acele ultime zile ca l-a pronuntat pe Dumnezeu mort ?

Sa fi fost moartea tatalui sau problema trebuie/imi doresc , cu care s-a confruntat inca din liceu , cauza ateismului sau ? Constiinta de sine dobandita precar l-au facut sa se indoiasca de existenta acelei simplitati pe care religia o propovaduia cu atata ardoare , l-a facut sa realizeze ca este deosebit , si de ce nu , chiar agasant si de multe ori nefericit . Curand dupa aceste "semnale de alarma" , si dupa finisarea unei aprecieri de sine cat mai realiste , isi permite luxul de a constientiza si valorifica inclinatia spre filosofie . Filosoful german ateu Arthur Schopenhauer , muzicianul si scriitorul Richard Wagner (denumit si "geniul de la Bayreuth" de catre Doru Popovici) si numerosi poeti greci (Socrate , Euripide , Heraclit , Parmenide , Empedocle , Democrit , Thales , Anaximandru , Anaxagora) formeaza o baza solida in constiinta de sine si conceptiile filosofice ale lui Nietzsche , de la care isi va dezvolta opera pe viitor .

Multi creatori , cum ar fi Salvador Dali , Cioran , Nietzsche , au dezvoltat o suma de idei si filosofii plecand , constient sau nu , de la protestul impotriva autoritatii tatalui , specific tuturor copiilor intr-o oarecare masura , si de la frustrarile regulilor din copilarie .

Coincidenta ... ? Ca si la Cioran , tatal lui Nietzsche era un om dedicat in totalitate religiei , care propovaduia simplitatea purificatoare ca stil de viata : un adevarat protestant , un exemplu in societatea vremii , dar a decedat atunci cand Friedrich avea doar 5 ani . La nu mai putin de un an dupa , survine moartea fratiorului sau . Asumarea imediata si realista a mortii tatalui sau este facuta intr-o ordine de idei neobisnuita unui copil :"Prin moartea admirabilului meu tata mi s-a rapit , pe de o parte , un mare ajutor , de care as fi avut nevoie mai tarziu , pe de alta parte , insa , mi s-au sadit in suflet germenii seriozitatii si ai contemplarii" , declara el la varsta de 14 ani . Respectul si admiratia lui Nietzsche pentru tatal sau l-au facut sa sufere groaznic cand , in ultimul an de viata al tatalui sau , a trebuit sa il priveasca cum sufera , indreptandu-se inevitabil spre moarte . Aici apar primele semne de revolta impotriva divinitatii : micutul nu intelegea de ce acel Dumnezeu pentru care tatal sau a muncit toata viata , si pe care l-a propovaduit pana la ultima suflare , il pedepsea atat de grav , imbolnavindu-l si lasandu-l sa sufere , umilindu-i ultimele clipe ramase in viata . Cu cat trece timpul , cu atat Nietzsche isi intareste principiile ateiste : convins de faptul ca procesul cunoasterii se face prin intermediul corpului , si notand ca biserica neglijeaza total partea biologica a omului si desconsidera valoarea adevarului dovedit , el va deduce ca biserica accentueaza spiritualitatea pentru a mentine oamenii in acea permanenta stare de ignoranta , acea credinta oarba fiind singurul motor al omului bisericos . Inafara de aceast doliu impartial prin care trece filosoful , pe parcursul vietii va suferi alta pierdere , dar nu concreta si definitiva : cu timpul , mama si sora il vor dezaproba putin cate putin , sora sa casatorindu-se cu un anti-semit politic al vremii , si astfel distrugand putinele intentii ale Elisabethei de a se reconcilia cu Nietzsche , daca le mai avea cumva (Bernhard Foster il va agasa pe noul sau cumnat cu scrisori anti-semite , stiind bine ca acesta declarase vehement ca "totzi anti-semitii trebuie desfiintati") . Mama sa moare in 1897 , cand filosoful era deja diagnosticat cu boli mentale irecuperabile , si cateva manifestari biologice inevitabile dupa atatia ani de creatie istovitoare , dupa ce deja fusese "plimbat" prin diverse clinici si spitale . Trece printr-un doliu impartial , ca si Cioran , datorat divergentelor din timpul vietii cu mama lui , desi acestea nu il impiedicau sa regrete moartea unui parinte . Sora sa , vaduva , se resemneaza la atmosfera familiei , si nu ii ramane decat sa se ingrijeasca de fratele sau , care halucineaza si se stinge pe zi ce trece .
Dupa moartea mamei sale , Cioran a suferit deasemnea o expunere la un subiect pana atunci nespecific lui : spiritualitatea . Atitudinea superficiala a fratelui sau il obliga pe Cioran sa fie un pic mai cooperant si impaciuitor , ceea ce il va supune la o cautare nefertila a divinitatii .
Creatia lui Dali a luat o intorsatura drastica atunci cand tatal sau a criticat inflexibil tot ceea ce pentru Dali insemna existenta si scopul sau de a crea , si l-a dat afara din casa . Dali fiind constient ca nu a fost niciodata copilul "trebuie" , de la varste fragede a recurs la acte violente si anti-sociale la scoala si chiar in familie , incercand sa isi manifeste in libertare tendintele creatoare , si accentuand convingerea sa ca pictura este superioara muzicii . Se retrage intr-un atelier izolat unde declara ca se poate ocupa in liniste de "inventii pictoriale , re-inventii si Impresionism , reafirmarea si renasterea megalomaniilor mele estetice" . Tendintele lui sadice in arta si film , negarea sistemului ierarhic , pot fi asociate cu nihilismul lui Cioran sau Nietzsche . Este suspendat din Academia de Arte datorita unui act de rebeliune impardonabil . Mai tarziu , protesteaza ca un adevarat idealist pentru anarhie si monarhie , motiv pt care va fi arestat si retzinut o luna . Picturi ca "Enigma lui William Tell" (infatiseaza o mutilare incestuoasa) , "William Tell" , "The old age of william Tell" , dezvaluie proteste fatza de conceptul de tata autoritar , care explica de ce pictorul este un caracter imposibil de ingradit , si care ar justifica protestul pentru care fusese arestat , si in acelasi timp marcheaza trecerea brusca la pictura supra-realista
Charles Darwin deasemenea a fost crescut si educat intr-o familie religioasa , si mai tarziu a ajuns sa demonstreze teoria evolutionismului , care implica faptul ca Dumnezeu nu este creatorul suprem asa cum copiii sunt invatati la scoala .

Idolul lui Salvador din copilarie devine dusmanul ideologic de mai tarziu : Ramon Pitchot , pictor impresionist , prieten de familie si maestru .
La fel cum Richard Wagner devine dusmanul lui Nietzsche , cand aceste atinge "maturitatea creatiei" . De la dezacordul subtil din "Richard Wagner la Bayreuth" , pana la apelativele indubitabil peiorative din "Cazul Wagner" si "Nietzsche contra Wagner" , Nietzsche nu intarzie sa isi exprime frustrarile datorate dezamagirii de catre maestrul sau , care odinioara ii deschisese o usa , si dispretul fatza de atitudinea prieteneasca falsa a lui Wagner .
Religia , valoare prezenta in copilaria lui Cioran , Nietzsche , Darwin si Dali , a devenit la toti un dusman redutabil . Fiecare a umplut golul lasat de religie cum a stiut mai bine . Nietzsche si-a pus ordine in idei , si a explicat sensul durerii si al ordinii in lume adoptand concepte ale filosofului ateu Schopenhauer si delectandu-se cu muzica lui Wagner . Darwin a inlocuit acel gol prin stiinta , demonstrand evolutia biologica si caracterul organic al evolutiei lumii . Dali a ales sa picteze stiluri succesive , sa foloseasca simboluri controversate si a se elibera de furii , pt a-si exprima starile de spirit , pentru a demonstra ca nu totul este ceea ce pare a fi . Cioran s-a refugiat in filosofia negatiei si in politica , criticand naivitatea si pacifismul , si constatand ca omul are nevoie de pericol si inversunare in viata , pentru sa se putea auto-selectiona si pentru a se putea perpetua ca rasa .

In cazul lui Nietzsche , nihilismul a fost considerat un rezultat al slabiciunii sale mentale , cauzate de schimbarile drastice din viata lui , de abandonurile la care a fost impins de soarta . In situatia in care era constient ca destinul si decaderea sunt doua procese ireversibile , el insusi declara dupa o introspectie febrila ca "avem nevoie candva de noi valori" .
La Dali , slabiciunile mentale sunt omniprezente in munca lui , transfigurate in ceasurile sale moi : paranoia critica a singuratatii in timp si spatiu , si in fixatia de a-si elibera tensiunile familiale prin pictura . Cunostiintele in arta , cercetarea mai multor tendinte in pictura , studiul lui Freud si a tehnicilor sale introspective si a simbolisticii , ii permit lui Salvador sa transforme toate pulsiunile sale negative in izvoare de creatie .

Aparitia unei prezente feminine este o schimbare obisnuita de decor in randul geniilor creatoare , dar nu de lunga durata . Femeia in cauza are mereu o latura care face situatia cintroversata . Simonne a lui Cioran a convietuit cu el , in timp ce acesta se conforma nepasator cu prejudecata vremii care spunea ca poetul ce locuieste cu "o femeie care castiga bani" este un proxenet . Razand , Cioran afirma ca este intocmai un proxenet , fiind constient dar neafectat de latura usuratica si de "antecedentele neonorabile" ale partenerei lui .
Muza lui Dali era o femeie casatorita , pictorul fiind in cunostiinta de cauza , si cunoscandu-l intim pe Paul Eluard , sotul Galei . Explozia artistica si libidinala care urmeaza este fara precedent ... Elena Dimitrova Diakonova avea deja la activ cateva decizii si fapte cel putin chestionabile . Cu aceleasi arme psihologice cu care il tentase pe Max Ernst sa isi paraseasca sotia si copiii , l-a subjugat mental pe Dali , care s-a complacut si a declarat ca o iubeste pe Gala mai presus de orice , probabil mai mult decat iubeste banii . Avantajele lui Dali era celibatul si faptul ca Gala era sterila in urma unei proceduri medicale de extirpare a unei tumori .
Nietzsche insa nu s-a bucurat niciodata de o astfel de prezenta , care sa il incante si sa il inspire . Singura prezenta feminina remarcabila din viata lui a fost sora Elisabeth , care in ciuda numeroaselor conflicte si resentimente l-a ingrijit pana cand Overbek a decis sa il interneze in spitalul de boli nervoase din Basel . Dupa diagnosticare (paralizie progresiva , megalomanie , deliruri diverse , strabism , miopie , pierderea coordonatelor timpului si spatiului in totalitate) , este transferat la clinica profesorului Binswanger . Sora lui , ramasa vaduva , continua sa ii poarte de grija pana cand filosoful moare la 25 august 1900 , la trei ani de la pierderea mamei .

Este demn de detaliat ce sentimente si evenimente din copilarie fac un adult sa devina ceea ce este , orice element ,oricat de neinsemnat pare , care a contribuit la formarea frustrarilot si temerilor care il fac pe individ sa se condamne la izolare si munca intelectuala pana la epuizare . Este greu de conceput ca un om care se claustreaza in aceasta maniera , si care se auto-pedepseste epuizandu-se astfel, poate avea motivatii sanatoase si fructoase . Creatia fiind singura motivatie in acest sens , consider ca puterea dorintei de creatie este direct proportionala cu fatalitatea biologica a individului . Cu cat isi va dori sa afle si sa creeze mai mult,cu atat corpul lui va fi in pericol mai mare .
Sa fi fost in constiinta acestor genii un gram de sacrificiu? Fiecare dintre ei stiind ca destinul omului de geniu nu este nici unul pasnic , nici ferit de suferinte , nici impresurat cu valori vesnice , pur si simplu datorita condititei umane , deja suficient de fragila ca sa mai fie impovarata de eforturile indreptate spre absolut . Teorema sacrificiului demonstreaza ca omul se preteaza la tot felul de crime sau imoralitati atunci cand un anumit tip de reflectie ireala il convinge ca tot ceea ce se infaptuieste in numele sacrificiului are o scuza si nu trebuie sa impuna nici un fel de remuscare sau frustrare .
Insa este curios ca in perioada vietii in care a fost foarte slabit fizic , Nietzsche a suferit o schimbare naturala si binevenita de atitudine : instinctul conservarii si-a urmat cursul , filosoful a renuntat intr-o oarecare masura la pesimism , si a considerat ca este vital sa se ingrijeasca pentru a se bucura de viata scriind .
Este criminal sa se piarda o viata daca ea nu este intr-un fel importanta sau sacra , dar fara a se petrece crima , acea viata nu are nici o importanta sau vreo sacralitate . Este omul de geniu constient de acest principiu ? Constientizarea si aprobarea acestei dorinte antreneaza in subiect anumite schimbari corporale si mai ales spihice , care il pregatesc pe acesta de o lupta , cu un curaj fara precedent . Acest "motor" este rational , are motive intemeiate , dar subiectul poate uita foarte usor aceste motive daca exista un element extern , provocator si sifdator (o alta pierdere sau durere psihica poate exagera lupta , ducand-o la limita extrema) . Astfel telul initial este uitat complet , iar subiectul lupta febril pentru o cauza pe care in final nu o va mai recunoaste . Confortul sacrificiului in general , cat si al sacrificiului de sine este acela ca ramane nepedepsit , nu atrage represalii si resentimente , lucruri care il pot atrage pe omul de geniu spre posteritate mult prea accelerat . Sacrificiul este singura metoda "concilianta" de a finaliza tendinte violente , care , de ce sa nu recunoastem , se nasc in perioada copilariei timpurii , si hotarasc dinainte predilectziile adultului mai tarziu . Sa fie oare acest spirit de sacrificiu de multe ori ascuns sub dorintza de a crea , dorinta de a ramane in posteritate prin munca , solitudine , si moarte prin delir si singuratate ? Oare creatorii care si-au dorit faima nu au vazut in acest sentiment si in transpunerea lui in realitate un drum inevitabil spre auto-sacrificare ?
Frustrarile din copilarie au un rol decisiv asupra orientarilor in viata de mai tarziu ale individului . Lipsa frustrarilor in copilarie vor genera un adult incapabil de a reactiona la frustrarile din maturitate . Abundenta repetitiva a frustrarilor in copilarie vor genera un adult cu un "scut implacabil" , un sistem de auto aparare care nu ii va mai permite sa invete din experiente , sa interactioneze si sa se dezvolte in societate . Frica de esec pe care multi parinti o sadesc in sufletul copiilor programandu-le anticipat si inflexibil domeniul de studiu , timpul de joaca , selectandu-le intransigent prietenii , spunandu-le sa nu se aventureze unde nu cunosc , sa nu isi asume riscuri in viata pt ca mama si tata le ofera tot ce vor , are rareori ca rezultat o vigilenta crescuta . Insa de cele mai multe ori are rezultatul negrtiv , mai ales daca este combinata cu alte restrictii si frustrari : individul va fi dezorganizat si va avea probleme in luarea deciziilor si in anticiparea pericolelor de orice natura . Nietzsche s-a conformat cand mama sa l-a inscris fara sa ii ceara parerea la un anumit liceu cu renume pentru educatia religioasa pe care instituia in randul elevilor . Cand a constientizat ca acesta fortare spirituala , s-a reprofilat pe filologie . Frustrarile copiilor , in momentul formarii lor , sunt nevoite sa isi schimbe singure directia agresiunii : copilul neputand sa isi manifeste agresiunea fata de parinti , isi va exercita instinctul violent asupra jucariilor sau asupra altor copii . Sa nu uitam de Salvador Dali ,de conduita lui cel putin anti sociala , daca nu chiar sadica , de a-si maltrata colegii de scoala , datorita imposibilitatii de a-si elibera frustrarile pe persoanele cauzatoare : parintii . Frica de esec este de multe ori infailibil insotita de privarea de personalitate , sau mai bine spus , interzicerea manifestarilor specifice fiecarui individ . La maturitate , individul va fi compulsiv , necumpatat si predispus la infractiuni .

Frustratia poate fi de doua feluri : cea primara descrie sentimentul privatiunii , iar cea secundara , mult mai ampla , finalizeaza si constientizeaza acest proces , atribuind unei persoane intentia de a il priva pe subiect de un bun sau un drept . In cazurile de frustrare clinica , obiectul suferind de acest sentiment acuza pe cineva din trecutul sau prezentul sau ca il neindreptateste/persecuta/hartuieste . De observat apropierea periculoasa intre frustrarea avansata si paranoia . Astfel , fenomenul de frustrare este punctul de plecare pentru multe manifestari complexe : nevroze , traume sociale (in special cele legate de razboi si competitii solicitante si inevitabile) , starea de nefericire/nemultumire vesnica .
Autoagresiunea intervine atunci cand individul se teme de consecintele heteroagresiunii (agresiunile individului asupra altora , frica de a pierde controlul) , sau de sentimentul de culpabilitate . Avantajul constient al autoagresiunii/suicidului in constiinta individului este latura purificatoare : suicidul este prin esenta , la un anumit nivel , un catharsis : descarcarea tensiunilor afective . Cioran este cel mai convins de acest fapt , mai mult decat toti creatorii mai inainte enumerati .Nihilismul in sine denunta o renuntare la stereotipurile care par sa consolideze o societate , stereotipuri precum : doctrina bisericeasca , miile de "nu ai voie" si "nu e bine" rostite de Biblie , ierarhizarea statala , sistemele organizatorice , restrictiile de tot felul ... s-ar parea ca avem de a face cu un individ inadaptabil , anti social , de multe ori megaloman , care prefera singuratatea , in care se poate consuma pe sine insusi pana la moarte . Frustratia poate duce la autoagresiuni care pot fi oprite de individ insusi numai prin inhibarea instinctului in cauza : prin frica de raspundere/pedeapsa .
Motivul pentru care oamenii nostri de geniu nu au devenit indivizi insuportabili in societate , sau nu s-au pretat la greseli ireversibile , este acela ca autoeducatia si redirectionar agresiunii , specifice unui individ care se cunoaste pe sine si isi poate controla pulsiunile , au lucrat in favoarea existentei pasnice si a creatiei . Un alt argument care permite frustrarii sa fie manipulate si estompate de individul in cauza este acela ca , potrivit legii cauza-efect , frustrarea este un intreg structural ce se desfasoara dupa o dinamica auto-reglatoare , indiferent de predispozitiile spre delict si conflict ale individului care isi simte id-ul presionat de realitate si reguli .