(232)

Trimiterile bibliografice se pot găsi la adresa:
www.miracol.ro/bibliografie.txt


Dumnezeu nu se mai ocupă de noi. Ne-a dat pe mâna unui arendaș, pe care l-a numit stat, și a plecat la treburile Sale. Arendașul își cere partea din tot ce fac sau nu fac oamenii pe care Dumnezeu i-a lăsat în grijă sa. Așa au apărut impozitele. Asupritoare pentru plătitori prin povară, obositoare și pentru arendaș prin diversitate și evidențe. Pentru a-și ușura viața arendașul a angajat o armată de vătafi, vameși, executori, portărei, perceptori, casieri, socotitori, executori, inspectori, judecători, primari, jandarmi, polițiști. Iar pentru a apăra poporul de nedreptate a angajat și poporului un avocat, care să vorbească în numele lui.


Puțin timp după aceea liota de slujitori a început să se plângă de truda și oboseala încasării impozitelor. Ca să tacă, statul le-a dat și lor fericirea de a pune impozite, taxe, de a da amenzi și de a reține o cotă parte. Aparatul s-a înviorat spontan și fiecare s-a apucat cu frenezie de treabă. Cu forțe proaspete și inițiative nebănuite, transformați în adevărați satrapi locali, fiecare pe parcela lui, nu face decât să inventeze noi și noi dări către bugete.


Fiindcă lucrurile evoluau unidirecțional, avocatul poporului fiind plătit tot de stat, au apărut haiducii, protectorii, mafioții. Ei sunt stat în stat, au bugete independente și încasează doar taxe de protecție. Toți inventează necontenit noi oportunități pentru a-și trage seva zornăitoare din buzunarele celor mulți. Pentru a nu scăpa nici o picătură din prețioasa licoare aurie s-a inventat și o taxă polivalentă, a tot cuprinzătoare: Taxa pe valoarea adăugată - TVA ul.


După ani de zile de implementări și perfecționări s-a constatat că totuși oamenii, în nesfârșita lor dorință evazionistă, nu plătesc TVA pentru apa pe care o beau. Fiind o resursă lăsată de Dumnezeu, până atunci la discreție, necomercializată și de utilizate generală, pe lângă calitățile ce fac posibilă însăși viața, apa are și un potențial de impozitare inepuizabil.


Un întreprinzător a avut visul cu ideea salvatoare încorporată. Se făcea că cineva tulbura apele, oamenii nu le mai puteau bea și doreau să cumpăre apă de băut de la el. A început să vândă apa cu sacaua și cobilița dar oamenii își săpau fântâni adânci și vânzările rămâneau mici. Imediat instrumentele statului au fost puse la treabă. Pânza freatică a fost infestată iar puțurile ce stăteau în calea TVAului au fost astupate la ordin. În locul lor au fost întinse conducte din metal ce aduceau apa rece, gâlgâind din surse numai de unii știute, până în chiuvetele plătitorilor de impozite. Repede s-a aflat că apa atât de bună venea din niște bazine largi, cuprinzătoare, înconjurate de sârmă ghimpată prin care doar iepurii pot pătrunde când vin să-și facă plinul. De aceea instalațiile au fost numite bazine de iepurare. Apa a confirmat că are un potențial de impozitare enorm, ce trebuia diversificat, fiind cu mult peste cunoscutul său potențial hidrografic.


La scurtă vreme după ce toți oamenii și-au montat chiuvete, au constatat că din nou apa începe să devină tulbure și urât mirositoare. Conductele fususeră lăsate să ruginească fiindcă alt întreprinzător visase să distribuie apa în butelii. Instrumentele arendașului au trecut la treabă. Designeri, comis-voiajori, degustători, reclame, publicitate în canalizările mass media. Apa la sticlă sau la buteile, la damigeană sau la borcan este bună, proaspătă, filtrată, deodorată, colorată, edulcorată, aditivată, sterilizată, ambalată, etichetată, garantată. Arendașul își trage meritatul TVA, fiindcă a tot adăugat, iar băutorul, după ce a sorbit și ultima picătură, poate refolosi ambalajul de plastic încă 7-8 sute de ani.


Toată lumea este mulțumită, nimeni nu-și mai amintește de apa de izvor, nici de cea de la conducte, dar tot a rămas o portiță prin care evazioniștii fură apa statului. Apa de ploaie. Căzând din cer, apa de ploaie nu aduce bani la buget, deci s-a impus taxa cu acest nume, taxa pe apa de ploaie , pe care cetățeanul contribuabil o plătește fiindcă ploaia căzută în curtea sau pe casa lui, se scurge prin canalele și rigolele construite pe banii lui, de către stat.


Apa, fluidul vieții, fără de care nimeni nu poate funcționa mai mult de 6-7 zile, indiferent ce salariu are, a devenit astfel o marfă cu mult mai scumpă decât laptele, berea, vinul. Și asta numai pentru că fiind vitală, se cumpără.


După ce procesul s-a generalizat la oameni, primarii de țară au descoperit că scăpaseră de la TVA apa băută de animalele de pe lângă casele oamenilor, și ele dependente de același lichid. De la outoare până la rumegătoare, toate au primit rații zilnice de apă ce se cumpără și se impozitează pentru securitatea bugetară a locului.


Satisfăcuți de reușita totală, ierarhia de arendași globali sau locali erau fericiți și își administrau cu nesaț cota parte din impozitele strânse. Când deodată cineva căscând de plictiseală și-a dat seama că aerul nu aduce impozite la buget. Vestea s-a răspândit cu iuțeala fulgerului. Acum experiența era apreciabilă nimeni nu s-a mai panicat, nimeni nu a mai comis eroarea începătorului. Imediat au apărut poluatorii profesioniști, cu oferta alternativă adecvată.


Ce doriți să respirați aerul poluat pe care iată vi-l poluăm cu automobile depășite tehnic, dar elegante și sclipitoare, cu fabrici ce produc negru de fum, ciment, sulfați, azotați ce se caută la export,
sau aerul nostru condiționat filtrat, purificat, termostatat, oxigenat, ozonat, lala, lala, cunoașteți refrenul de la apă.


S-a trecut la îmbutelierea aerului, la distribuirea lui științifică. Au apărut prize publice pe străzi, unde bagi o fisă și tragi câteva guri de aer bun, curat, dumnezeiesc.


Pentru că zonele poluante nu aveau suficient randament, dar mai ales pentru că vântul încurcă toate socotelile amestecând smogul marilor metropole cu aerul proaspăt de pădure, impozitele stagnau pe palier, deși populația de răsuflătoare a depășit 6 miliarde. Soluția s-a impus de la sine: pădurile trebuie defrișate iar copacii decojiți și exportați. Scoarța se păstrează în patrimoniul național.


Aerul va deveni în sfârșit irespirabil și tot omul va umbla la buzunar și va cumpăra aer, achitând și nemilosul TVA. Procesul este în plină desfășurare.


Cu cât apa va fi mai batjocorită și mai poluată cu atât comerțul cu apă va fi mai profitabil. Același algoritm și în cazul aerului. De aceea municipalitățile arendașului mimează soluții radicale de epurare și depoluare, dar de fapt ce interesează este comercializarea cu sticla sau cu butelia. Procesul ar părea întâmplător, degradarea ar părea izvorâtă din neglijență dacă nu am regăsi același mod de lucru și în cazul consumului de droguri, pornografiei, prostituției, criminalității. Totul este judicios organizat pentru a scoate aur și din piatră seacă.


În unele state suprapopulate familiile trebuie să achite arendașului taxe consistente, dacă doresc să aibă cel de al doilea copil. Deci ei trebuie să cumpere viața copilului lor. În orașele românești iubitorii de animale cumpără lunar, la bucată, viața câinilor vagabonzi de lângă blocuri, plătind taxe hingherilor.


Dreptul de a trăi nu mai conferă prehemțiune omului care se naște, dacă se naște, ci trebuie cumpărat plătind impozite, taxe și TVA, an de an, lună de lună, zi de zi, la fiecare ceas, la fiecare respirație. Își începe viața în pamperși și o termină, senil și debil, tot în pamperși, inventați special pentru a mai aduce o picătură de TVA. Admirabilă organizare, diabolic management. Și când te gândești că mai sunt încă oameni care se întreabă retoric care este rostul lor pe Pământ.


Revelația lui Ioan cuprinsă în Biblie cu titlul Apocalipsa este prima tentativă de divulgare a acestei conspirații diabolice. Pentru a i se compromite efectul, a fost declasată alături de Biblie în integritatea ei, ca material mistic, religios, deci îndoielnic, fără temei științific adică inacceptabil.


Instrumentarul heghemoniei satanice instalat și exercitat prin oameni contra lor înșile, a devenit omnipotent, evident și inevitabil.


- Televiziunea, debutând ca o cucerire tehnică menită să conducă la progresul cultural și științific a maselor de telespectatori, după ce a fost acceptată și primită în casele oamenilor, s-a depărtat de la aspectul inițial devoalându-și prin diversitate și vulgaritate calitățile ascunse de dezinformare și intoxicare în masă. Acapărând atenția privitorilor prin avantajul dinamic, cromatic și muzical, subsidiu în afaceri prin publicitatea agasantă, electorală, politică, comercială, ceea ce ar fi putut fi o oportunitate cultural educativă s-a dovedit doar un instrument grotesc de manipulare.

- Telefonia mobilă, seducătoate pentru facilitățile conferite individului de a-și extinde și urgenta comunicarea cu semenii, a fost îmbrățișată cu naivitate de oameni. Curând au înțeles că are deficiențe pe care și le ascunde cu abilitate. Perturbă câmpul energetic al omului, violează intimitatea comunicării prin interceptarea în masă a convorbirilor, permite stabilirea poziției geofizice sau a locației unde se află consumatorul. Într-un cuvânt violează profund și ireversibil intimitatea abonatului care mai și plătește taxe de loc neglijabile pentru servicii, dar mai ales pentru deservicii. Violarea drepturilor omului este abrogată cu brutalitate și trecută sub tăcere.

- Codul de bare, semnul fiarei, materializează dezideratul monitorizării permanente și totale asupra oricărei forme de producție și comerț în sprijinul nedisimulat al concurenței neloiale, în timp ce sloganul ciclează pe placa uzată a evaziunii fiscale, de care trebuie să țină seama doar oamenii de rând. Integratori special dotați, nu fac decât să încarce baze de date cu structurile tehnologice și cantitative ale producătorilor, care devin meduze transparente pe valurile agitate ale economiei de piață, parcă special instaurată.

- Internetul, după aceelași șablon. La apariție a sedus inimile tinerei generații ce se vedea escaladânt anevoioasa așteptare în fața computerului pentru o tele transmisie. Ademeniți până se conectează în rețea, apoi scanați, spoliați, indexați, catalogați, pe banii lor, devin simple surse de captură pentru informații de orice natură. Apoi intoxicați cu mesajele plătitorilor de publicitate dorită sau nedorită, cu viruși ce distrug hard sau soft sistemele și bazele de date. În plus Internetul se dovedește o armă periculoasă contra celor cinstiți și bine intenționați și terifiantă pentru spionaj, sabotaj, terorism, șantaj, în mâinile hackerilor amatori sau profesioniști.

- Cardurile bancare, lansate aparent în slujba și pentru confortul clientului, pentru a fi pus la adăpost de atacul banditesc la buzunare, manipulând banii din cont în cont la comanda sa, contra unor taxe la început ademenitoare. Pe măsura integrării sistemului posesorul de card își primește resursele numai în card și evident poate să-și dirijeze viața financiară în aceste limite. Dacă ar fi doar atât, nici un om corect nu ar avea vreo nemulțumire. Dar repede ies la iveală adevăratele intenții ale sistemului prezentat atât de igienic. Mai întâi se vizează în principal controlul resurselor financiare, ale deponenților; secretul tranzacțiilor a căzut de mult în desuetudine. În funcție de numărul de zerouri ale contului te curtează ca din întâmplare casele de asigurări, de sănătate, de pensii; violatorii de carduri îți devalidează contul și nimeni nu are de pierdut decât clientul care rămâne fără un șfanț, recuperarea fiind problema lui și a justiției. Pe măsura instalării dependenței de sistem, comisioanele cresc măgărește; oricând îți poate fi sistat accesul la propriile resurse adunate cinstit în bancă, din te miri ce nedumerire, incident, reclamație mai mult sau mai puțin fondată, de care tu, evident, afli ultimul. Chiar și repunerea în drepturi te costă de te usucă pentru că banca nu te protejează în nici un fel, ci doar îți topește depunerea prin comisioane la orice apăsare de tastă; oricine îți află codurile sau parolele poate dispune de conturile tale chiar mai repede decât o poți face tu însuți.

- Cip-urile tehnologice sau biologice, sau puricii electronici. Pregătirea ideologică începe cu avantajul seducător de a nu ți se fura limuzina deosebit de dotată și costisitoare. Dacă se întâmplă, o găsești cei drept căutând-o cu satelitul, dar la ce-ți mai poate fi de folos dacă o afli făcută covrig în jurul unui copac. Ai pe urmă șansa de a nu ți se rătăci dulăul dacă simte o cățea în călduri la cealaltă margine a cartierului. Dacă ești vip și ai copii, comis voiajorul îți spune că nimeni nu îți poate răpi progenitura fiindcă monitorizarea va zooma imediat ascunzătoarea cu o precizie de trei degete. Ceea ce nu echivalează cu evitarea taxei de răscumpărare. În sfârșit, tu însuți din postura de persoană foarte importantă, nu poți fi ascuns în portbagajul unei mașini decât maximum o zi-două, până când soția sesizează că nu mai pâlpâi pe radare, alertează poliția, întreabă satelitul, comunică rezultatul, achită taxele și TVAurile, se găsește un echipaj disponibil și dispus prin zonă, vine descarcerarea ca să deschidă broasca. După o astfel de experiență oricum nu mai ieși din casă niciodată, alegând varianta lucrului la domiciliu. Pe viață.

- Codul numeric personal, inspirat de numărul fiarei este o alcătuire numerică menită să determine identitatea individului, ce permite calculul sporului zilnic de populație pe sexe, țări și alte clasificări. Un fel de serial number folosit pentru departajarea reperelor într-o instalație.


Procesul are o amploare și o diversitate supraomenească și este clar că nu face parte din meniul specialiștilor care scriu doar scenariile filmelor hollywoodiene. Se afișează ca fiind condus de hiperpreședinți ce nu înțeleg ce interese servesc de fapt, iar dacă leagă două fraze le rostesc în ordine inversă reușind doar să le înșire ca pe mărgele. Nimic nou sub Soare, totul e doar un ciclu amăgitor pe care nu-l putem transcende.


Acum două secole, stăpânul pleca la Paris să huzurească, și lăsa moșia pe mâna arendașului și vătafilor săi. Dacă își primea anual dividendele să aibe de cheltuială, era liniște și bine. Când izvorul înțărca boierul venea acasă cu o falcă în cer și una în pământ să-și revendice tainul. De cele mai multe ori își găsea moșia năpădită de buruieni și datorii, țăranii bejeniți la vecini, iar arendașul sătul și trufaș îl întâmpina arțăgos și vizibil deranjat.
Acum două milenii, același scenariu aceeași dramă:


(Matei 21,33) "Ascultați o altă pildă: Era un om, un gospodar, care a sădit o vie. A împrejmuit-o cu un gard, a săpat un teasc în ea, și a zidit un turn. Apoi a dat-o unor vieri, și a plecat în altă țară. Când a venit vremea roadelor, a trimes pe robii săi la vieri, ca să ia partea lui de rod. Vierii au pus mâna pe robii lui, și pe unul l-au bătut, pe altul l-au omorât, iar pe altul l-au ucis cu pietre. A mai trimes alți robi, mai mulți decât cei dintâi; și vierii i-au primit la fel. La urmă, a trimes la ei pe fiul său, zicînd: Vor primi cu cinste pe fiul meu! Dar vierii, când au văzut pe fiul, au zis între ei: Iată moștenitorul; veniți să-l omorâm și să punem stăpânire pe moștenirea lui. Și au pus mâna pe el, l-au scos afară din vie și l-au omorât. Acum, când va veni stăpânul viei, ce va face el vierilor acelora? Ei I-au răspuns: Pe ticăloșii aceia ticălos îi va pierde, și via o va da altor vieri, cari-i vor da rodurile la vremea lor. Isus le-a zis: N-ați citit nici odată în Scripturi că: Piatra, pe care au lepădat-o zidarii, a ajuns să fie pusă în capul unghiului; Domnul a făcut acest lucru, și este minunat în ochii noștri? De aceea, vă spun că Împărăția lui Dumnezeu va fi luată de la voi, și va fi dată unui neam, care va aduce roadele cuvenite. "


Iată că specia deși degradată genetic prin hibridarea semințiilor și-a descoperit o nouă vocație, aceea de generatoare de TVA și impozite convertibile în aur. Ideea divină de a angaja un arendaș, un recuperator cum am spune noi, s-a dovedit infailibilă chiar dacă apelează la mijloace diabolice.


Oricât de insuportabilă ar deveni viața și oricât de puțin ne-ar mai rămâne după ce vom achita toate TVAurile, trebuie să ținem minte un singur lucru: arendașul nu trebuie confundat cu stăpânul. În limbaj religios forțele răului vor fi învinse în cele din urmă de forțele binelui, chiar dacă lupta ne va trece și pe noi printr-o transformare apocaliptică.


[190,(170)] Alexandru Ciobanu, Cruciada globalizării, ed. MIRACOL, București, 2004.