DRAGOSTEA DINTÂI ( prima parte )
„Dar ce am împotriva ta, este că ți-ai părăsit dragostea dintâi.” Apoc. 2:4*

Dacă citirea unor poezii de dragoste ne face visători, dacă citirea unei cărți de iubire ne face uneori să suferim și dacă muzica e făcută să uităm de lucrurile neplăcute, totuși, am înțeles că există un gol lăuntric care nu poate fi niciodată umplut. Tema „iubirii” este cel mai des întâlnită în literatură și mai ales în poezia lirică în care scriitorii și poeții, romantici și visători, au căutat de-a lungul timpului să găsească și să redea omenirii sentimentul cel mai profund și sensibil al iubirii, încercând uneori să treacă dincolo de absolut. Toate aceste încercări atât de frumoase și încântătoare au farmecul lor atât cât omul poate să înțeleagă și să se identifice cu scriitorul sau cu poetul pentru moment. Și dacă omul ar trăi doar o clipă, totul ar fi un vis și nimic mai mult. În el este sădit acea căutare de care are nevoie și nu o găsește decât parțial sau deloc deoarece căutările sunt toate pe drumuri greșite! Câți dintre noi sunt în căutarea iubirii perfecte? Cu cât vorbim mai mult de iubire, cu cât căutăm mai mult și cu cât dorim mai mult să găsim împlinirea acestui cuvânt, cu atât cuvântul „dragoste” își pierde din valoare, din esență, încât, adesea vedem pe limba sau pe fețele tuturor dezamăgire, tristețe, neîmplinire…În căutarea mea săracă am găsit o iubire care nu te face să suferi, dincolo de a cădea omul în păcat, și-anume, în Eden . Edenul sau Paradisul a fost și este încă inspirația multor poeme simfonice și poezii și sunt idei în care omul a putut pătrunde cu mintea și chiar să guste din minunata iubire a Creației. Însă, toate aceste eforturi cu toată intenția, sinceritatea și acuratețea lor, toate la un loc nu au putut să schimbe lumea cu absolut nimic. Ele rămân frumoase și captivante, ne îmbogățesc și tot atât de repede pot fi uitate și lăsate de izbeliște ! Iubirea aceasta care este afectată de păcat, nu poate niciodată să-și atingă ținta. PUNCT. Biblia este singura sursă de informație corectă în acest domeniu.
Azi, vreau să vorbesc despre o altfel de dragoste numită de Dumnezeu: „Dragostea dintâi” o dragoste prin care fiecare sau dacă nu, aproape fiecare dintre noi am trecut și avem o experiență pământească în timpul vieții noastre.
Mai întâi ași vrea să subliniez și să accentuez că există multe feluri și nenumărate idei sau păreri despre iubire, și pentru că unii au dragoste și sunt împătimiți după averi, iar alții au o dragoste sinceră după mâncare sau dorințe trupești, oricât de multe am îndruga în momentul de față, pentru a le elimina de la început, această iubire nu-i decât o formă de idolatrie modernă și nimic mai mult. Există însă două feluri de „iubire” și-anume: dragoste dumnezeiască și dragoste firească sau pământească. În sinceritatea noastră firească de a iubi, vă aduceți aminte de prima dragoste pe care ați întâlnit-o? Dacă ar fi să luăm exemplul oamenilor simpli, găsim la ei cuvinte atât de minunate în simplitatea lor, uneori inspirate poetic, arătând strădania și concentrarea spre cuvinte cât mai convingătoare, și cu multă grijă, sunt cuvinte așezate pe paleta primei iubiri încât el însuși nu crede de unde i-a venit atâta inspirație de cuvinte și culori! Ce să mai vorbim de cei citiți!...
Prima dragoste este de o sinceritate care îndoaie fierul și poate face chiar și pietrele să plângă de emoții. Indiferent cine, sau ce, s-ar interpune între cei doi îndrăgostiți, nu există defecte și nici reproșuri reciproce și oricine ar încerca vreo născocire ca iscoadă, este înlăturat cu atâta ușurință încât nu poate exista ceva pământesc care să despartă acea hotărâre a dragostei dintâi. Vă aduceți aminte că ați fi fost în stare să renunțai la orice avere, să renunțați chiar la părinții pe care îi iubeați și care vă sta împotrivă și trecând ușor cu hotărâre peste orice obstacol doreați chiar și o izolare de lume și să mergeți să faceți o colibă la marginea pădurii sau oriunde, numai să vă îndepliniți scopul iubirii reciproce? Exista oare ceva în momentele acelea care să împiedice acest gând ? Nu cunoaștem încă. Această dragoste sinceră și tot atât de firească care nu este altceva decât o jertfă pentru aproapele iubit, o putem găsi la apostolul Petru când a fost prezent la marele eveniment al schimbări la față a Lui Iisus, și copleșit de prezența divină a măreției, grăbit să-și exprime iubirea sinceră, Petru a luat cuvântul și a zis: „Doamne, este bine să fim aici; dacă vrei, am să fac aici trei colibe, (pentru toți trei)”. Matei 17:4* De ce totuși, atunci când i s-a dat ocazia lui Petru să dovedească iubirea pe care o declarase și cu alte ocazii, a căzut din credință? La acest răspuns voi veni cu o altă întrebare pentru a ușura înțelegerea temei noastre. Nu am făcut noi jurământ la prima dragoste, jurământ care să nu ne despartă decât moartea? Vă aduceți aminte? Și totuși, cât a durat acest jurământ? Nu știu câți dintre noi s-a ținut de cuvânt până la capăt, și chiar dacă este vreo căsnicie care a durat până la capăt, nu înseamnă că acea căsnicie a rămas datorită menținerii dragostei dintâi! Dacă dragostea firească poate reuși să mențină o căsătorie până la capăt prin arta omului de a „dribla” sentimentele, așa ceva nu se poate în relația cu Dumnezeu. Vă reamintiți cauza care mai târziu a dus la o răcire a sentimentelor sincere de la început? Cred că primul pas de trădare a primei iubiri este „uitarea”. De ce? Una dintre cauze poate fi acel filaj către o altă persoană care se poate înțelege ușor din priviri dând oaczia unei aventuri. Și reamintind de „dragostea dintâi” care ne făcea uneori aripi sau ne pierdeam în mângâieri, dacă deveneam nebuni de dragoste și nu vedeam nici un defect indiferent cine căuta să ne convingă de ele, dacă iubirea dintâi făcea timpul să zboare și dacă munca cât de grea ar fi fost, nu da niciodată semne de oboseală, era pentru că întotdeauna gândul nostru era ocupat, și pentru că ochii noștri nu vedea decât în direcția iubirii dintâi. Dar cât a ținut această privire? O zi, un an, trei ani ! Hai să ne aducem aminte de Iacov și de Rahela ca să putem înțelege mai bine ce este de fapt această dragoste dintâi. Numele de Iacov era tradus „înșelătorul„ și iată că a dat peste Laban care îl întrecea în excrocherii. Laban avea două fete, Lea cea mare și Rahela. Dar Rahela era frumoasă la statură și mândră la față încât, Iacov, de dragul fetei s-a lăsat să fie slugă lui Laban timp de șapte ani după obiceiul timpului de-atunci din acea vreme, numai s-o poată lua de soție pe cea iubită. „Astfel Iacov a slujit șapte ani pentru Rahela; și anii aceștia i s-au părut ca vreo câteva zile, pentru că o iubea.” Genesa 29: 15-30* Cine dintre noi ar fi făcut în zilele noastre o asemenea jertfă pentru o femeie? Dacă lumea din afară nu cunoaște și nici nu a gustat sensul corect al iubirii, mă întreb, de ce creștinismul nostru de azi are această stare de oboseală și tristețe, și de ce viața pare atât de vitregă și plină de nemulțumiri și neâmpliniri? De ce? A sluji ca rob șapte ani, doar pentru a obține o femeie pe care o iubești, nu este ușor, însă versetul spune sincer de clar: „ și anii aceștia i s-au părut ca vreo câteva zile”. Conștientizăm noi oare secretul acestei izbânzi ? Marele secret pentru a dirija timpul după bunul plac, secretul de a trece atât de ușor cu vederea sau nici măcar să simți vreo oboseală sau durere în timpul când toată lumea zgomotoasă se frământă care-ncotro și plină de stres nu mai are somn noaptea și nici liniște ziua, așa deci, marele secret al unei păci sufletești în mijlocul unui vacarm, este „dragostea” sinceră. Dacă Icov a știut să reducă șapte ani de robie, la doar câteva zile, se datorează tocmai acestui secret, și-anume; „dragostea sinceră din toată inima” sau jertfa de sine pentru a-și atinge un obiectiv . Și pentru că încercarea răbdării nu se oprește aici, Iacov este tras pe sfoară robind pentru sora ei mai mare care, după obiceiul lor, nu se permitea ca cea tânără să se mărite înaintea celei mari, și astfel Iacov tras pe sfoară după legea locului, se simte obligat să mai slujească încă șapte ani pentru țelul propus de a câștiga dragostea dintâi, și-anume pe Rahela. Câtă risipă de dragoste din partea unui tânăr îndrăgostit! Câtă risipă ! Puterea acestui om de a iubi până la sacrificiu nu este puterea lui, deoarece puterea firească a falimentat întotdeauna. Singura șansă de a obține această putere de a iubi, este găsirea unei rădăcini care să alimenteze starea omului decăzut cu o iubire din afara eu-lui lui și care se obține printr-o „cale” numit Duhul Sfânt, „cale” de legătură între divin și om. Dacă nu găsim această „cale” pentru a trage seva dragostei din Dumnezeu, oricât de mult ne-am strădui, efortul, dorința, gîndurile, iubirea, jertfa sunt fapte care ne aduc numai dezamăgiri pentru că își trage seva din firea egoistă, firească și plină de mândrie. Și pentru că omul are cuvinte atât de sărace vreau să las pe cel mai mare Poet al universului să ne spună câteva cuvinte despre dragoste. „Și dragostea stă NU în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, CI în faptul că El ne-a iubit pe noi, și a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispășire pentru păcatele noastre.” 1 Ioan 4: 10* Și pentru că Dumnezeu este Dragoste, verset 8* mi-a trebuit 15 ani de studiu biblic pentru a înțelege doar, esența iubirii, sau miezul dragostei care este Dumnezeu. Pentru a câștiga această dragoste, puterea de înțelegere trebuie pusă în valoare în unire cu faptele credinței, și numai atunci omul lăuntric poate gusta din această bunătate edenică și să beneficieze de acea bucurie deplină pe care omul firesc nu o poate pricepe niciodată! Nu ne trebuie filozofii pentru a obține aceste binefaceri cerești! Omul simplu poate crede cu sinceritate spusele Mântuitorului : „Până acum nu ați cerut nimic în Numele Meu: cereți, și veți căpăta, pentru ca bucuria voastră să fie deplină.” Ioan 16:24* Ce fel de bucurie să fie aceasta și pe deasupra să fie „deplină” când ești chemat la suferință, prigoană, moarte? Pavel, trecând singur prin atâtea suferințe câți mulți alții la un loc, avea acea putere în care, el fiind în suferință încuraja pe cei de afară spunând: „Și chiar dacă va trebui să fiu turnat ca o jertfă de băutură peste jertfa și slujba credinței voastre, eu mă bucur și mă bucur cu voi cu toți. Tot așa și voi, bucurați-vă, și bucurați-vă împreună cu mine.” Filip. 2: 17-18* Ce simțământ avem noi care suntem plini de toate și nu ducem lipsă de nimic, și care în felul nostru de viețuire ne plângem adesea ca niște copii, și să primești cuvinte de îmbărbătare în lucrurilr atât de mici, tocmai de la un om care suferă atât de greu, și să auzi că el se bucură în necazuri, foamete…? Cât exemplu trebuie să fie pentru noi, sau cât de rușinați trebuie să ne simțim noi aceștia care am făcut legământ cu Hristos și care am uitat atât de repede dragostea dintâi! Dar ce înseamnă pentru noi un legământ? Hătărârea de al primi prin credință pe Hristos sau de a primi iubirea Lui în inimile noastre este legământul hătârât de mine, de tine, ca printr-o invitație sinceră, toate aceste greutăți care ne fac viața atât de grea, să le poată lua El, să le suporte El, și tot El este acela care mă ajută să scap de păcatul firesc din născare ce face viața atât de dezgustătoare uneori! A-ți avut vreodată senzația de a pluti de bucurie? Poporul Israel a avut această experiență unică și nu numai ei, ci toți aceia care au făcut pentru prima dată legământ cu Dumnezeu. Aduceți-vă aminte de cuvintele care spun: „Ați văzut ce am făcut Egiptului, și cum v-am purtat pe aripi de vultur și v-am adus aici la Mine” Exod 19:4* Așa cum vulturul prinde puii pe aripile lui ca să-i protejeze de prăbușire când ei învață să zboare, tot așa Dumnezeu se îngrija de Israel, aducându-i nu doar la Sinai, ci la însuși Dumnezeu. Ce poate fi mai minunat decât atunci când te simți mereu și mereu în prezenzța divină care te poartă pe aripi de vultur și simți că numai atingi pământul de fericire vorbind la timp și la ne-timp de bucuria și comoara pe care ai găsit-o? Această fericire te menține fierbinte la focul care arde neâncetat, și apa vieții rămâne în clocot ca prin această firbere mereu și mereu să produci acel zgomot pe care o face un lichid când fierbe tocami să poată fi cunoscut de cei din jur prezența Lui Dumnezeu în tine. Și nu numai. A fierbe în clocot înseamnă că nu mai poate exista impurități sau viruși nici în lăuntrul eu-lui și nici din afară nu mai poate fi vreo influență negativă. Cei care au obținut această dragoste au cunoscut această bucurie deplină a fericirii chiar în lucrurile mărunte și neînsemnate, chiar în nenorociri și lipsuri, ei sunt aceia care, oameni neînsemnați sau chiar de sub talpa țării pot dovedi prin viața lor, prezența Lui Dumnezeu pe pământ ca o lumină ce poate să rușineze pe oamenii blazați și plini de bogățiile lumii, obsedați și chinuiți învârtindu-se năuci și neâmpliniți în jurul nefericirii! Nimeni nu poate cunoaște această fericire decât aceia care o trăiesc. Dacă dragostea firească a lui Iacov nu a cunoscut numărul anilor care măsura timpul în ore pentru o iubită, ce motiv este acela care dintr-o dragoste și un legământ pentru Dumnezeu ne-a adus la starea de căldicel, de formalism religios ? Mă minunează laudele aduse acestei biserici, și nu sunt laudele unor oameni care azi te aplaudă, și mâine te vorbesc de rău! Ci o laudă dumnezeiască care spune: „Știu faptele tale, osteneala ta și răbdarea ta… că ai pus la încercare pe cei ce zic că sunt apostoli și nu sunt, și i-ai găsit mincinoși. Știu că ai răbdare, că ai suferit din pricina Numelui Meu, și că n-ai obosit. Dar ce am împotriva ta, este că ți-ai părăsit dragostea dintâi.” Noi aceștia care credem că am făcut legământ cu Dumnezeu, care din faptele lăudabile subliniate din aceste rânduri le-am îndeplinit, și dacă am făcut una măcar din ele, le-am dus noi până la capăt? Cum poate simții partenerul iubit atunci când tragi pe sfoară dragostea? Sau care este cauza părăsirii dragostei dintâi? Nu cunosc medicina, însă am fost nevoit să cercetez un caz al unei boli aproape incurabile și-anume: „Scleroza”. Pot spune că se aseamănă foarte bine și se potrivește creștinismului de astăzi. Urmăriți cu atenție această afecțiune care distruge principala structură antigen sistemului nervos – mielina. Este o boală a creierului și a măduvei spinării care survine de obicei din infectarea unor viruși. Boala debutează cu ASTENIE ( o stare de oboseală intensă și prelungită, însoțită de slăbiciune fizică, de scăderea intelectuală) amorțeala în membre, (oboseală spirituală)vorbire lentă, (rezerva de a mai evangheliza) tulburări de percepție (confuzia dintre păcat și sfințire). Creierul este ținta acestei boli. Totul pleacă de la nivelul intelectului, fapt ce Biblia ne atrage atenția prin versetul care spune: „De aceea, încingeți-vă coapsele minții voastre, și fiți treji.”1 Petru 1:13* Cauza bolii este de obicei din infectarea unor viruși, și acești viruși intervin din cauza ne-vegherii sau mai rău, din cauza unei adormiri spirituale. Ce poate fi în cazul nostru acești viruși dacă nu păcatul? Mai târziu sau mai devreme fiecare dintre noi a avut poate această experiență de a călca pe alături atunci când întâmplarea face să cunoști și o altă persoană în afara celei iubite! Când simțămintele și poftele trupului trezesc în om dorințe de tot felul, primul pas este uitarea primei promisiuni. Ispita de a iubi pe altcineva, sau altceva pe lângă promisiunea făcută, nu este doar o trădare, ci înseamnă că primul obiectiv sau ținta la care priveai la început devine neclară, și virusul atingând lumina ochiului printr-o altă poftă, nu mai poate vede ca înainte. Chiar dacă pretinzi că nu ar fi uitarea și că atracția a fost atât de mare încât ai cedat ispitei, păcatul se mărește cu cât conștiința te condamnă și o faci voit! Luat de val, dragostea sinceră de la început, începe să fie împărțită cu mare atenție și cu mare grijă în așa fel încât să nu aduci supărare nici unuia sau uneia dintre părți. Actul acesta împărțit cu alt iubit se numește curvie. Inima este nevoită să ia o decizie fie într-o parte, fie într-alta. Și după cum nu poți sluji și nu poți iubi în aceași măsură pe cei doi stăpâni, e de înțeles că cel care va avea de suferit, nu-i altul decât cel care a trădat . Văzut din partea firească a lucrurilor, cine este persoana care poate răbda o trădare în dragoste mai ales că se face simțită și poate fi descoperită atât de ușor? Poate exista din partea unora mai raționali un timp de răbdare sau îndelungă răbdare, însă nu poate fi tolerat păcatul acesta la infinit! În cazul nostru nu este vorba doar de păcatul curviei ci, „curvie” poate fi numit idol, iar idol este orice ispită venită din lume și orice lucru care nu mai poate fi controlat devenind ca un stăpân. Sunt prea multe lucruri și multe activități în viața noastră care ne poate despărți ușor de cei dragi. Acești viruși debutează cu „astenie” în așa fel încât raționamentul nu mai poate sesiza la timp pericolul, deoarece scăzând intelectul odată cu el scade vigilența, iar amorțeala neuronilor duce la „tulburări de percepție” adică mintea nu mai poate percepe sau sesiza atât de ușor ispita. Oboseala aceasta poate atinge centrul nervos al percepției încât, neputința de a lupta împotriva unui păcat, oricare ar fi el, tocește conștiința care condamna cândva păcatul făcând în așa fel încât să-și justifice comportarea, și prin obișnuința de a repeta plăcerea păcatului oricare ar fi el, omul poate găsi justificări chiar și biblice. Iubirea de păcat este o iubire mai febrilă pentru că el se face în ascuns și cele în ascuns sunt mai pătimașe, deoarece ispita adoptă un farmec aparte de înșelare dând impresii și iluzii cu încărcături de multe dorințe și pofte și odată atras, lărgește din ce în ce imaginația fără ca abisul poftei să fie atins vreodată. Într-un mod mai simplu, Ieremia 2:33* spune celor care au căzut în această capcană: „Ce bine ști să-ți întocmești căile când este vorba să cauți ce iubești ! Chiar și la nelegiuire te deprinzi.” Când se folosește expresia „ ce bine ști” arată conștietizarea faptelor făcute într-un mod premeditat. Și de ce am vorbii noi de păcate atât de mari când putem să ne întorcem la cele mici și neînsemnate care aduc o letargie în viața credinciosului de azi? „Sămânța căzută între spini, este cel ce aude Cuvântul; dar îngrijorările veacului acesta și înșelăciunea bogățiilor îneacă (sufocă) acest Cuvânt, și ajunge neroditor.” Mat. 13:22* Acest verset este un adevăr care se aplică tuturor acelora care primesc cu bucurie Cuvântul, se poate bucura de prima dragoste făcută prin legământ, dar îngrijorările au rămas pentru că nu s-a predat întru totul, fapt din care se naște stresul datorită grijilor pământești, dar și dorința de a se îmbogăți îi preocupă gândul spre o altă iubită numită, banul, și acest sentiment de bucurie al primei iubiri de Dumnezeu a fost doar un sentiment de moment. Și cu toate aceste sarcini grele greu de suportat uneori, în lăuntrul omului există acea chemare a divinului care spune: „Veniți la Mine, cei trudiți și împovărați… și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre”Matei 11:28-30* „Căci Domnul te cheamă înapoi ca pe o femeie părăsită și cu inima întristată, ca pe o nevastă din tinerețe, care a fost izgonită.. câteva clipe te părăsisem, dar te voi primi înapoi cu mare dragoste. Într-o izbucnire de mânie, Îmi ascunsesem o clipă Fața de la tine, dar Mă voi îndura de tine cu o dragoste veșnică, zice Domnul, Răscumpărătorul tău.” Isaia 54:6-8* va urma…