Cele două femei
„Agar și Saara”

Aveam nevoie de apă. Diriginta Oficiului de Poștă din com. Gălbinași ne-a îndreptat spre o casă pe care o cunoșteam cu ani în urmă, și împreună cu colegul meu Dima am pășit într-o curte ce părea părăsită. Câinele neglijat ca și curtea de altfel, mai degrabă cerea parcă ajutorul de a fi dezlegat din lanțul răsucit de vreme, căci lătratul anemic îți inspira mai de grabă milă decât teamă.
-Cât de bogați și gospodari erau cândva propietarii acestei case, îmi aminti eu în timp ce priveam mirat împrejurul meu !
Șirul gândurilor și zgomotul găleții ce urca anevoie lovindu-se de pereții pietruiți a fost întrerupt de un vaiet de muribund ce anemic pare-se că cerea ajutorul de undeva din casa bine zăvorâtă ca o închisoare. În casă nu puteai pătrunde. Am avut un sentiment de revoltă interioară anticipând situația. Interesul ne-a făcut pe amândoi să aflăm primele amănunte revoltătoare de altfel, ținând cont de femeia care, suferind pe patul de moarte era neglijată chiar de fiul ei care este un alcolic și boschetar după explicația unora. Am hătărât cu colegul meu să aducem la cunoștința preotului a cărei menire morală ar trebui să o aibă în parohia sa. Nu a putut fi găsit nici la biserica a cărei distanță nu trecea de 80-100 m. de acea casă și nici la împărăția sa deorece , toamnă fiind, a trebuit să meargă pentru a aduna roadele din locul de baștină a Oltului. (după câte am înțeles) Acest sentiment de neliniște și de revoltă se datora faptului că acest tablou al nepăsării și nedreptății oamenilor privit cei drept mai mult în grabă, putea sensibiliza chiar și pe jefuitorii unei case uneori. De la un om la altul am ajuns la pastorul unei biserici Penticostale (fost profesor al satului) și cunoscându-le râvna am avut un sentiment de rezolvare inmediată. Noile informații prindea un contur mai clar al acestui tablou privit în grabă și-am fost nevoit să cred ceea ce nu puteam înțelege niciodată ce înseamnă a trăi toată viața în zgârcenie și egoism. Dacă la început eram trist și revoltat și dornic de a rezolva această problemă punând în practică toate armele Lui Dumnezeu, tot atât de repede am fost dezarmat și bulversat de un adevăr șocant. Chiar dacă am citit prin Scripturi de unele exemple asemănătoare, însă atunci când ai ocazia să vezi cu ochii tăi un muribund ținând cheile casei strânse în mână cu lăcomie și teamă, ca nu cumva cineva să vină să-i fure agoniseala, acest mod de gândire și de trăire a lăcomiei nu accepta aproape nici un ajutor deoarece deșertăciunea, deșertăciunilor din Eclesiastul m-a făcut să înțeleg și să schimb primele sentimente într-o altfel de milă amestecată cu groază de un fapt fără ieșire. Nu cunosc dacă am mai avut ocazia unei experiențe de trecere bruscă de la un sentiment la altul. Mi-am adus aminte de o întâmplare petrecută în piața Orizont din Călărași când un prieten vrând să facă cumpărături s-a oprit în fața unei tarabe unde o bătrânică avea în fața ei câteva mănunchiuri de leuștean și pătrunjel. Era ușor să-ți dai seama că pentru această femeie tot ce avea în față era rodul unei femei bătrâioare și neputincioasă care se bucura pentru un bănuț muncit cinstit. Nu cred că marfa acoperea costul biletului de unde venea. Însă, redau pe scurt un mic scenariu când Ică, prietenul meu se opri în fața acestei femei care îți inspira milă fiind obiceiul lui de a cumpăra marfă de la oamenii considerați de el mai nevoiași chiar dacă marfa nu era la pretențiile așteptate. Și la modul cel mai serios o întrebă: - Mamaie, cu cât dai leușteanul, văzând că nu are nici un preț ?
-Cât vrei să-mi dai, răspunse bătrânica.
-Bre, zise Ică cu o voce ca de milog, și tot căutându-se prin buzunare dă neputincios din umeri spunând: Bani nu am, să mă împrumut de undeva... nu cunosc pe nimeni, și mirat de situație îi veni pe loc o idee.
-Bre, da... pe caiet nu dai ? Luată prin surprindere, și cu ochii plini de mirare luă o înfățișare blândă și plină de milă spunând:
-Mă maică, nu credeam vreodată că am să găsesc pe cineva mai sărac ca mine ! Eu n-am dat niciodată pe caiet și stau departe de oraș tocmai la Unirea și nu știu dacă pot să te mai întâlnesc. Și prefăcându-se că vrea să găsească pe cineva care să-i împrumute ceva bani, se depărtă puțin prin mulțime, cleientul se întoarse înapoi dovedindu-și sărăcia și neputința. Și încurcată de situație a vrut din toată inima să-i ofere cele câteva mănunchiuri rămase fără plată spunând între timp o rugăciune Lui Dumnezeu mai mult ca pentru ea. Bineînțeles că a fost răsplătită îndoit pentru blândețea inimii ei, și ce mare răsplată va avea și de la Dumnezeul cerului... Însă cele două întâmplări mi-a adus aminte de cele două femei din Biblie care simbolizează cele două Biserici din Galatieni 4:21-31* „cea falsă” și „cea adevărată.” Cât de ușor se pot deosebi lucrurile chiar și pentru cei care nu cunosc Scripturile !


A apărut volumul 3 „Fiara, chipul ei și numărul 666” http://www.șerbilie.3x.ro vă mulțumesc.