21. eribui



mințile zboară fără noi, inimile, chiar și coapsele se desprind de pe trunchi și se izbesc, magnetic, unele, neapărat, în altele, când vine vorba de cuvântul acela care se poate citi întors în titlu.


cineva mi-a zdrobit ochii pe câmpul eolian și încă mai caut regatul marelui nimeni, să-l cucerim, noroc că nu sunt singur, întotdeauna am alături de mine, un om.


în dreapta mea pipăi trupul lui sancho.


iar el abia acum observă, că între timp am rămas decapitat.






22. avans



probabil că arăt ceva mai urât decât moartea și versurile în care sărmanele mele sentimente te scriau, cu tot cu destin, acum te dezgustă.


dacă vrei, ne putem bate în solnițe, oliviere, cârnați și uleiuri de măsline turnate pe hârtie, să devină emoțiile mai gustoase, o putem face, chiar dacă ne-am minți, dar zic să nu.


am avans câteva minute, așa că te aștept la a șaptea răscruce, unde vei obosi să mă cauți în mereu altcineva iar când îți vei fi iertat într-o ușurare părinții, vei observa cum îți inspiriă ostenirea, de greu.

și cum se întâmplă, că eu respir pentru tine.




23. plastilian


sora mea are un copac cu rădăcini de cristal cuprins în cușca toracelui, sunt lacrimi cristalizate, zice ea și că o dor uneori până la epuizare și dincolo de toate acestea, uneori, pentru că iubește.


eu nu înțeleg de unde curge atâta plânset, dar într-o zi, a venit crocodilu lilu și i-a mușcat pieptul, cu tot ce era de spus și ascuns în zona aceea bizară și vidă de-acum.


noroc că la vânătoare exista o notă ironică și una chiar absurdă a sorții, căci peste bucățile de sâni uriași și grei, i-au picat acestei reptile toți dinții.


din față, din lateral, din spate, din toată gura și din plastilină.



24. kharma


zbate-te în acele alte grădini pentru varza fermecată, dar cu măsură, să nu-ți întinezi gândurile, pentru care voi fi nevoit să cumpăr chintale de detergenți și să izvorăsc peste tine, lacuri de apă vie, apoi să mă rog în toate viețile ca să-ți rămână suficient de curat cugetul, pentru a te putea întrupa cu mine și oarecum în ochii aceia înalți.


râzi tu râzi ca și harap, dar te las să nu crezi, fiindcă stă scris în cerneala bolții de fiecare noapte, cu litere din praf stelar, în constelații de raci nebuni, același lucru, în fiecare lume posibilă.


murdar sau curat, am să te iert fiindcă trebuie să te împlinesc, de să-ți sară ochii din cap, să ți se pară că te trăznește ceva și că nu te mai poți smulge de lângă mine.


ești ca un copil îmbătrânit când te prefaci că nu mă vrei sau că habar nu ai că îți sunt, indubitabil și dintotdeauna, ciocârlanul-pereche.