Umanul din zona virtualității

( Lucia Simona Dinescu, Corpul în imaginarul virtual, Editura Polirom, Iași,2007)

E interesantă această carte datorită intenției autoarei recenzate de a evidenția importanța pe care cibernetica o are vis-a-vis de reprezentarea umanului. Astfel, datorită ciberneticii, corpul uman capătă valoarea unui avatar, a unei entități transgenice. În mediul virtual, cum afirma și autoarea, ’’orice proces de virtualizare poate coincide cu valorificarea umanului’’(p.10). Umanul este valorificat, așa cum va prezenta autoarea recenzată, diferite forme, în zona virtuală: cyborgul, avatarul, ființa transgenică.
Astfel, în capitolul I, autoarea redă problematica cyborgului, afirmând un lucru demn de reținut, și anume: ’’în realitatea virtuală corpul este redefinit ca o interfață mașinică prin procesul de conectare la calculator, în timp ce interfața realității virtuale încorporează utilizatorul său.’’ (p.63). Acest lucru semnifică faptul că intrăm într-o eră post-umană, apare o nouă ontologie și epistemologie, și anume cea virtuală, existând, așa cum bine subliniază autoarea recenzată, și o antropologie tehnologică. În această eră post-umană, așa cum aminteau și Deleuze dar și Guattari, apare corpul fără organe. Astfel: ’’corpul nu este privit ca o entitate fixă, universală, coerent organizată, ci ca o entitate dinamică, fluctuantă, dezorganizată’’(p.64). Omul devine mașinic, adică își pierde urma de biologic, și se îndepărtează de fluxul psihic, intelectual ori afectiv. Această caracteristică a omului de a se purta mașinic aparține și mașinilor dezirante care, așa cum afirmau atât Deleuze, cât și Guatari, înglobează atât partea umană, cât și cea tehnologică, prin faptul că trebuie să urmeze niște reguli foarte bine stabilite, însă ele se organizează conform dorinței lor.
În capitolul al II-lea, Lucia Dinescu ne vorbește despre Avatar ca fiind ’’acea experiență existențială , perceptivă și autoperceptivă; folosit pentru a desemna ideea de reprezentare a corpului uman la interfața calculatorului.’’ (p. 106).Avatarul, ne explică în continuare autoarea , are semnificația de simulare a .corpului uman digitalizat, fiind un alter ego al ființei umane. Avatarul se poate încadra în registrul fantasmaticului, al fantomaticului. Un exemplu de avatarizare a corpului este cel dat de artista Orlan, care își re-modelează corpul, prin intervenții chirurgicale, pentru a se asemăna diferitelor personaje alese de ea.
În capitolul al III, Lucia Dinescu ne vorbește despre postuman și corpul transgenic. În acest context, apare o afirmație extrem de pertinentă a autoarei asupra transumanității: ’’ transumanismul transgresează umanul însuși, împreună cu barierele acestuia, deschizându-se înspre acceptarea entuziastă a unei forme de viață trans-, post-, supra- umane’’. (p. 164). Un eemplu de gândire transumanistă este cel legat de viziunea transumaniștilor asupra mașinii-om, mașina care gândește și care evoluează în cyberlume, în spațiu virtual. Transumaniștii privesc spre o lume unde mașinile au voință, au instinct și capacitatea de a gândi.
Capitolul al IV-lea este dedicat de autoarea recenzată cyberfeminismului, referindu-se la depășirea problemei genului, astfel încât noțiunea de masculin și feminin să nu mai apară în contextul virtual. Cyborgul este neutru, nu mai are gen. Lucia Dinescu o amintește pe Donna Haraway, promotoarea Manifestului Cyborg (p. 240), ce dorește o imagine schimbată a cyborgului, renunțându-se la acea imagine clasică a cyborgului-masculin. În concluzie, trebuie afirmat faptul că Internetul devine spațiul unde ființa străină își poate etala identitatea, devenirea, de poate schimba, poate renunța la conceptul de gen.
Cartea Luciei Simona Dinescu este o provocare, dar și o invitație la parcurgerea unor căi inedite de explorare, și anume a celor reprezentate de universul cibernetic, unde ființa umană capătă valențe noi. Ființa umană se metamorfozează, dispare noțiunea de gen, de sine. Omul virtual simte, vede, înțelege. Da, poate toate aceste lucruri, grație unei voințe de putere diferite: cea a cyborgului.