Ștefan cel Mare și Sfânt e în noi


Copleșită de lumină, inima vibrează mai profund cu focul viu din inima Moldovei. Istoria nu este doar o pagină din trecutul nostru, ea este poarta spre viitor. Îmaginea înaintașilor trebuie să ne fie vie, căci așa cum părinții ne sunt exemple de educație și înțelepciune așa pot să ne fie și părinții neamului nostru. Ei au trăit în focul viu al iubirii de neam și al demnității umane, în care libertatea poporului le-a impulsionat faptele de arme. Alături de ei fiecare fir de iarbă ascunde în seva sa sângele strămoșilor noștri, pentru care patria a fost mai presus decât viața. În acest context, evocând amintirea lui Ștefan cel Mare și Sfânt, nu facem decât să ne umplem de lumina hărăzită de Dumnezeu neamului românesc.
Marile comemorări sunt precedate de evenimente semnificative. Anul acesta ziua de 19 iunie a "căzut" în a opta Joie de la Paște. Comform tradiției, subliniate de Tudor Pamfile (1883-1921) în Sărbătorile la români, a opta și a noua Joie sunt "ținute cu străjnicie" în popor. Anul acesta, în această zi trecutul și viitorul se reuneau prin lumina spiritualității românești la București și la Iași, unde se desfășurau Cel de al IV-lea Congres Internațional de Dacologie, respectiv Salonul internațional ECOINVENT-2003 și Conferința Înternațională de Inventică. Elita profesorilor de istorie și pasionaților reaprindeau focul idealurilor unui popor străvechi și neatârnat, foc întreținut la Iași de elita inventatorilor - acele spirite vii care fac posibilă speranța într-un viitor luminos. Pe 2 iulie 2003 se împlinesc 499 de ani de când Ștefan a devenit un monarh ascuns (legendar), "dar fără moarte, alături de Arthur, de cei doi Frederici, de Carol cel Mare, de a Imamului șiit" (Vasile Lovinescu). A fost venerat și apreciat încă din timpul vieții; lumea catolică i-a conferit cea mai înaltă distincție acordată unui creștin ortodox - ATHLETA CHRISTI. Dacă limbajul meu este prea sărac, cred că versurile eminesciene din Doina și Mușatin și codru (menționată de Vasile Lovinescu, ca fiind publicată în vol. I Poezii de Mihai Eminescu 1923, paradoxal omisă din culegerile ulterioare), fac din nou o... confluiență. Căci invocarea "Ștefane, Măria Ta,/ Tu la Putna nu mai sta.../ Să te-aud din corn sunând/", ne conduce la dialogul cu spiritul codrului, care la rându-i îl invocă pe Decebal, singurul care poate "dezrobi" din trunchiurile arborilor pe strămoșii noștri, tineri daci jertfiți pentru patria străbună. "Căci mă știi, iubite frate/ Că nu-s codru, ci cetate/ Dar vrăjit sînt eu de mult/ Pînă cînd o să ascult/ Răsunînd din deal în deal/ Cornul mîndru triumfal/ Al craiului Decebal/ Atunci trunchi-mi s-or desface/ Și-n palate s-or preface./ Vei vedea eșind din ele/ Mii copile tinerele/ Și din brazii cît de mici/ Vei vedea ieșind voinici/ Căci la sunetul de corn/ Toate-n viață să întorn". În 1927 apărea a III a ediție a cărții Ștefan cel Mare și Sfânt, de T. Kirileanu, în care se precizează: "Lumea crede că Ștefan cel Mare și Sfânt n-a murit, părcă s-a înălțat la cer, cu trup cu tot, ca să dee samă de faptele lui bune și creștine... bătrânii spun că Ștefan cel Mare nu e mort. El are să mai vie și atunci are să fie ferice în țara aista". Data publicării demonstrează că momentul intrării în conștiința neamului a spiritului lui Ștefan cel Mare ca nemuritor și sfânt sunt foarte vechi; canonizarea sa după 1990 nu este decât o reparație tardivă, căci el trăiește în inimile oamenilor. Pentru a-l face cât mai "viu" în inimile noastre, și prin aceasta să devină un model de virtute și iubire de neam și țară, de demnitate umană prin neatârnare, am putea "să aprindem" candela neamului nostru. Căci așa cum spunea un călugăr la Putna "Ștefan nu și-a plecat capul, iar când dușmanii l-au forțat, i-au cunoscut tăișul sabiei". Ar fi minunat dacă preoții noștri s-ar uni în cuget și simțire, și astfel, chemându-și frații de credință din cele trei colțuri ale țării, ar ridica o rugă la aceeași oră pe 2 iulie, pentru a-l cinsti pe cel care alături de alți Crăișori ai neamului pot veghea și înteți focul nestins al iubirii de neam și țară. Lumina focului ne unește pe noi, cei de aici cu cei de dincolo, într-un singur trup, într-o singură conștiință.