agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 3726 .



De vorbă cu Zenobia
essay [ ]
(sau: Zeia Nob)

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Turtle ]

2006-08-14  | [This text should be read in romana]    | 



De vorbă cu Zenobia.
Mi, 09 august 2006.

Când ți-am citit primele poezii, mi-am spus: "Ce plâns straniu...".
Deși acest plâns îmi era foarte cunoscut, în primele clipe, nu mi-am dat seama ce se petrece; apropape că nu l-am recunoscut. Poate surpriza întâlnirii?
Există multe feluri de a plânge. Unii, plâng în hohote, se zbuciumă, țipă, doar-doar vor fi băgați în seamă de cineva. Odată observați, plânsetele, zbuciumul și țipetele devin isterice, lăsând să se observe în dosul lor satisfacția proto-hominidului de a fi obținut încă o "victorie": Marea lui mare nenorocire, e acum nenorocirea tuturor. Asta da "victorie"!...
Există pe urmă, un altfel de plâns. Un plâns mut aproape, în care doar se văd lacrimile. Uneori câte o respirație din străfunduri mai trădează efortul ființei de a nu se prăvăli în abisuri.
Există însă și un plâns special, unul foarte straniu. Puțini îl înțeleg, pentru că lacrimile curg de parcă n-ar curge, vin de undeva de foarte departe și parcă totuși n-ar veni, dintr-un loc aflat la mare adâncime; au în ele și foc și gheață și dulce și amar. Nu e nevoie să le vezi și de multe ori, nici nu se pot vedea: cine le-a simțit vreodată în a sa existență, nu le mai uită, chiar dacă vrea. Uneori, aceste lacrimi, se ascund sub un zâmbet discret, enigmatic, un fel de avertisment extrem de cald și elegant, o atenționare discretă și totuși de o fermitate strivitoare, in ciuda tăcerii și a liniștii care o îmbracă. Ar putea oare aceste percepții să capete forma unor cuvinte? Nu pot decât să încerc să fac asta.
Mi-am dat seama abia după ce am citit "O fereastră" și "Rămas bun", că neliniștea care mă cuprinsese era ceva cunoscut. Cunoscut dinăuntrul meu; era și bucurie și durere; era bucuria de a găsi pe cineva care știe să stea în bătaia vânturilor pentru a spune călătorilor rătăciți "pe aici, nu pe acolo!", era ceea ce mi se întâmplă atunci când întâlnesc pe cineva care mă lovește; nu mă lovește pentru că aș fi greșit eu, ci pentru că i se pare lui că soarta mea ar fi mai bună decât a lui sau, pur și simplu, pentru că nu are habar că o parte din ființa mea, se află lipită de el și în loc să calce atent, se lovește. Se lovește cumva în acel loc în care sunt eu îngemănat cu el. Într-o astfel de situație, dacă simt că ființa aceasta greșește pentru că încă nu a avut ocazia să învețe, simt și o anume durere. Durerea cunoașterii drumului care urmează să vină; durerea pentru loviturile și durerile pe care le va suporta, pe care poate va trebui să le suportăm împreună, pentru a învăța că trebuie să simți, să simți totul, totul, înăuntrul tău... Să simți, nu să te gândești că simți. Uneori, când simt că pragul dintre insensibilitate și sensibilitate începe să se destrame, că mai e puțin, foarte puțin, îmi îngădui să plâng, plânsul acesta fiind o modalitate nonverbală de expresie pentru a spune "nu mai fă asta, pentru că mă doare. Aș putea să te lovesc, să fac la fel ca tine sau chiar mult mai tare, dar nu o voi face, pentru că nu vreau; pentru că vreau să te iubesc. Și dacă te iubesc, atunci nu pot să te lovesc: ar fi un nonsens; dar vezi tu, acum ce faci, mă doare și mă obosești peste măsură. Dacă vei continua așa, nu am ce să fac, am să plec și am să te las să te rănești singur. Poate că într-o zi, dacă viața îmi va mai îngădui, mă voi întoarce. N-ar fi însă păcat să pierdem atât timp?

Zenobia, ne întrebi la un moment dat: "Ce e fericirea?" și " sau și pe voi întrebarea asta vă doare?"
Eu cred că există mai multe răspunsuri la aceste întrebări. Unele, le-ai oferit chiar în "O întrebare". Dar unul din răspunsuri, unul foarte interesant, o provocare chiar la a căuta mai mult, ni l-ai dat în "Tu lasă în zid o ușă/ sau doar o fereastă/ deschisă. Atât." Ceea ce contează, nu este zidul, ci deschiderea. Stanislaw Lem spunea în al său "Solaris", că nu există întrebări, există doar alegeri. Oracolul din "The Matrix" pe de altă parte, ne spunea că nu mergem în locurile speciale pentru a face alegeri, ci doar pentru a afla de ce le-am făcut deja. La fel cu fereastra: putem alege un zid orb, putem însă alege la fel de bine unul cu fereastră și chiar mai bine, unul cu ușă și fereastră. Depinde însă de fiecare alegerea. Tu însă, lasă-ne fereastra deschisă, ca semn al bunăvoinței și al răbdării tale. Cei care vor prefera zidurile oarbe, poate încă nu au crescut destul. Uneori vânturile rătăcite, s-ar putea să lovească în fereastra ta --- și chiar am văzut că unele pale de vânt rebele mai lovesc în ea --- dar atunci când se întâmplă, fă-te că nu observi. Așa cum vin, așa se vor duce. Fereastra ta însă, rămâne. E asemeni fântânii aflată în deșert, cea din "Citadela" lui Saint-Exupery: garanția că drumul poate fi continuat. Nu contează dacă fântâna e secată, contează că simpla ei existență, fie ea și virtuală, e o linie de forță care te împinge să cauți, care menține ordinea interioară și rostul drumului. Atunci când cineva însă dărâmă fântâna, chiar dacă ea nu e secată, sensul fântânii se pierde și la fel cel al deșertului. Ruinele nu generează coeziune, forță, ci doar moliciunea și implacabilul descompunerii, al transformării în curs, în care materia și energia încă nu au un sens ---exceptându-l pe cel al trecerii de la un stadiu la altul. Trecerea este și ea necesară, dar ea este prețul devenirii și nu ținta.
Și pentru că am ajuns la trecere, îmi place să cred că nu ești singura care a descoperit că unul din cele mai frumoase cadouri, este "tăcere în doi". Tăcerea, așa cum este ea înțeleasă în mod obișnuit, dacă e pusă cu adevărat în practică, începe să devină. Procesul devenirii ei, scoate la suprafață din străfundurile ființei noastre, arta vorbirii Limbii Universale. Acea Limbă care ne duce la a ne înțelege cu leii și tigrii, cu pietrele și cu gâzele, cu norii și cu cerul și în sfârșit, cu noi, noi oamenii. Fără vorbe. Direct. Limbă pe care timp de secole n-am mai "vorbit-o", prinși fiind noi de vasta admirație a mărețului homo-sapiens, descoperindu-se pe sine un mare demiurg. Asta până în ziua când, marele demiurg, scăpat ca prin minune cu viață din prăbușirea unui avion, iese dintre bucățile de metal contorsionate și descoperă că afară e frig și trebuie făcut focul, cu... două lemne... Nu cu aprinzătorul electronic, cu cuarț, eventual comandat de la computerul de acasă... Nu. Cu două lemne sau cu două pietre din cremene și o bucată de iască. Și iată criza: de unde pietre, de unde iască? Dar pe cine să întrebi? Cândva, de mult de tot, știam să vorbim cu toate și toate ne stăteau alături. Între timp însă...
După ce ți-am mai citit alte câteva poezii, mi-am spus: Trebuie neapărat să fac rost de o praștie bună, tare, să pot arunca cu ea un avion mare de hâtie, pe care să desenez un curcubeu, mare cât coala, ba chiar mai mare, și să ți-l azvârlu cu praștia prin fereastră, înainte să apuci să o închizi. Apoi am mai reflectat și mi-am dat seama că e complicat și inutil cu praștia. Că praștia e de fapt o reminiscență a Legii Talionului. Că e mult mai simplu să zidesc un curcubeu de la fereastra mea la a ta. Așa, sigur n-o s-o mai poți închide.
Spune-mi Zenobia, o s-o mai închizi?








.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!