Nu de multe ori, crepusculul dimineții mă găsea trăgand din țigară, întins lângă cea cu care mai devreme, practicam gesturile dragostei între cearșafuri. Dezveliți de secrete și mangaiați de vântul plăcut de vara, ea dormea cu o mână pe pieptul meu și cu un picior peste mine, întinsa pe toata suprafața patului mare și totuși atât de mic pentru a încăpea acum, amandoi. Știam că nu mai încăpeam de fapt, în viitorul unul altuia.

Nu de multe ori, aleile șerpuite ale parcului din apropiere mă găseau privind departarile calme ale lacului ce se întindea sub umbra mea, ghemuită în tristețea de a privi sfarșitul și căutând avântul unui nou început. Parcă îmi amintesc că o dată, priveam îmbrațișați aceleași depărtari și vedeam cu același entuziasm, același prezent și același viitor. Oricât m-aș pregati pentru sfarșit, tot nu-i pot face față cu demnitate. La fel de bărbătesc este însa și sa fii descumpanit; și iata și avântul....

Nu de multe ori am simțit într-adevar că am pierdut-o. Ori că mă doare sfașitul. Ori regretul căci m-am obișnuit cu ea. Ori ca îmi pasă că pleacă. Dar de fiecare dată știam că iar voi avea să fiu singur o vreme; doare însa ca nu știi, niciodata, câta vreme....

Nu de fiecare dată am fost „deasupra” cerului la asfințit, să văd culorile pe care Marele Maestru le aruncă pe albastrul șevalet, iar azi am privit cu frică, deasupra mea; frumosul mă înspăimântă, întotdeauna...

Nu de multe ori recunoșteam că am greșit, căci orgoliu-mi se văita cerșind razbunare. De fapt, astfel ne marturisim de cele mai multe ori, greșala. Nu e mai simplu: Îmi pare rău, am greșit?!.... Căci orgoliul se exprimă de fiecare dată prin ofense.

Nu de multe ori îmi părea rău când auzeam necazul altuia. De mai multe ori mă bucuram că nu mi se întampla mie. De asta, mi-e rușine....

Nu de multe ori am privit oamenii așa cum sunt ei de fapt. De multe ori am pierdut, de multe ori am caștigat, de multe ori m-am îndragostit, de multe ori m-am atașat. Voi continua să-i privesc cum doresc, căci privindu-i așa cum sunt, am fost dezgustat. Oamenii sunt mai degrabă rai decât buni. Unele adevăruri, le aflăm poate prea devreme...

Nu de multe ori când mă gasesc singur cu gandurile mele, nu alunec din nefericire în nefericire. Suferința îl silește pe om să privească în el însuși. De câte ori, vă întreb, aceasta este o imagine plăcută?