agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 6553 .



Omul și scriitorul
essay [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [alchimina ]

2006-11-28  | [This text should be read in romana]    | 






*

Două păreri destul de diferite ale membrilor site-ului (nu contează cine sînt aceștia), rostite cu prilejul recentelor dispute, mă fac să amintesc mărturisirea unui scriitor care are în spate și girul unei opere. Părerile sînt acestea:

„poeților li se pot trece cu vederea multe”

„De aceea, consider deosebit de importantă calitatea Omului din spatele literelor.”

(Părerile au fost rostite pe un site vecin, dar cred că ar putea fi rostite și aici la fel de bine.)


Photobucket - Video and Image Hosting


*

S-a spus despre Camus că ar fi tins spre un fel de sfințenie laică. Părerea merită luată în considerație mai ales atunci cînd dorim să ținem cont și de o atitudine mai temperată, mai modestă, mai sobră în ce privește îndeletnicirea de a scrie. Îndeletnicire și nu profesie, pentru că autorul însuși a ținut să precizeze că nu a vrut să trăiască niciodată din scris și, pentru a nu simți niciun fel de servitute față de o meserie care îi asigura traiul, și-a făcut o onoare din a avea alte surse de venit decît scrisul.

Nu e de mirare prin urmare că în discursul din 10 decembrie 1957, rostit la primăria din Stockholm cu prilejul ceremoniilor decernării premiului Nobel, mărturisește cu modestie: „Cum s-ar putea oare ca un om încă tînăr, a cărui unică bogăție constă în îndoielile sale și a cărui operă este încă în lucru, obișnuit să trăiască în sihăstria muncii sau în refugiile prieteniei, să nu afle cu un fel de panică de o hotîrîre care îl duce dintr-o dată, singur și redus la el însuși, în centrul unei lumini orbitoare?”

Această mărturisire este dublată de o alta care nu exaltă peste măsură statutul de excepție al scriitorului. „Nu pot trăi fără arta mea. Dar niciodată n-am pus această artă mai presus de orice.” Arta în sine nu este o activitate care să măgulească doar orgoliul exacerbat al celui ce scrie, ci mai degrabă un fel de datorie de a fi un om între și pentru oameni. „Dacă, dimpotrivă, îmi este necesară, aceasta e tocmai pentru că nu se separă de nimeni și-mi îngăduie să trăiesc, așa cum sînt, la nivelul tuturor. În ochii mei arta nu este o desfătare solitară. Ea este mijlocul de a emoționa un număr cît mai mare de oameni oferindu-le imaginea privilegiată a suferințelor și bucuriilor comune.”

Scrisul practicat cu onestitate face ca pornirile inițiale, poate prea ambițioase, ale celui ce vede aici doar un mod de a-și etala diferența, uncitatea, originalitatea să primească o serioasă și categorică dezmințire. „Acela care, adeseori, și-a ales destinul de artist pentru că se simțea deosebit, află foarte repdee că nu-și va hrăni arta, și ceea ce îl deosebește de alții, decît mărturisindu-și asemănarea cu toți.”

Există însă la Camus și o mărturisire de credință a solidarizării oarecum tragice cu oamenii care, după ce au fost înrolați în numele atîtor utopii mincinoase, nu mai pot fi deloc siguri că fac vreo istorie. Scriitorul rămîne astfel depozitarul unei conștiințe încărcate, „moștenitoare a unei istorii corupte în care se amestecă revoluțiile decăzute, tehnicile simintite, zeii morți și ideologiile vlăguite, în care puteri mediocre pot distruge astăzi totul dar nu mai sînt în stare să convingă, în care inteligența s-a înjosit devenind sluljnica urii și a opresiunii”. Și de aceea, „prin definiție, el nu se pune astăzi în slujba celor care fac istoria; el se află în slujba celor care o îndură.”

Scriitorul, spune Camus, simte că trebuie să dea seamă de cum se trăiește în timp de catastrofă și că trebuie totuși să refuze nihilismul pornind în căutarea unei legitimități. Iar aceasta „constă în a împiedica destrămarea lumii”, în a restaura „cîte ceva din ceea ce constituie demnitatea de a trăi și de a muri”. El resimte mereu „sentimentul obscur că a scrie este astăzi o cinste pentru că acest act te obligă, și nu te obligă numai să scrii.” Cum spune mai departe, datoria scriitorului este să rămînă o conștință trează și onestă: „El mă obliga mai cu seamă să port, așa cum era și potrivit puterilor mele, alături de toți cei care trăiau aceeași istorie, nefericirea și speranța pe care le împărtășeam.”

În numele semenilor, „vulnerabil dar îndîrjit, nedrept și pasionat după dreptate, construindu-și opera fără rușine nici orgoliu în văzul tuturor, veșnic sfîșiat între durere și frumusețe, și hărăzit să scoată din ființa lui dublă creațiile pe care cu îndărătnicie încearcă să le edifice în mișcarea distructivă a istoriei”, scriitorul dă un temei spiritual și sufletesc existenței unei lumi primejduite și gata să-și piardă prea lesne rosturile. O muncă sisifică, pentru că „adevărul este misterios, ușor de pierdut și trebuie recucerit mereu”, iar „libertatea este primejdioasă, pe cît de exaltantă, pe atît de greu de trăit.”


*

Sper ca aceste păreri, poate mai îndreptățite, să reabiliteze un pic ideea că autorul e musai să fie și om. Poate chiar înainte de a se da numai și numai drept autor.



.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!