agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ The oak
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-12-23 | [This text should be read in romana] |
Redus la „viziunea” pitorească a unei grădini a desfătărilor (gastronomico-senzuale !), Raiul – în accepția curentă – ține numai de domeniul trecutului (paradisul pierdut) sau al viitorului (recompensa de apoi a „decompensaților” acestei lumi), excluzând pentru majoritatea celor de aici, trăirea (umblarea) cu Dumnezeu în timpul acestei vieți. De parcă Dumnezeu s-ar sustrage prezentului și ar locui inaccesibil undeva, departe... Dar unde locuiește Dumnezeu ? Domnul Iisus Hristos a afirmat că „Tatăl locuiește în Mine” (Ioan 14:10) iar apostolul Pavel că „noi [credincioșii – n.n.] suntem templul Dumnezeului Celui Viu, cum a zis Dumnezeu: ”«Eu voi locui și voi umbla în mijlocul lor»” (2Cor.6:16). În aceste condiții Raiul ar putea fi mult mai aproape și mai accesibil decât îndrăznim să ne închipuim (pentru că e greu de tăgăduit că acolo unde locuiește Dumnezeu, ar putea fi altceva decât Raiul !).
Coordonatele existenței edenice Care era starea de spirit a perechii primordiale înainte de a păcătui, nu ni se spune explicit în Scriptură, dar ni se oferă suficiente detalii cu privire la starea omenirii de după cădere, la antipodul cărora putem deduce coordonatele existenței edenice, în prezența lui Dumnezeu : ● în locul izolării și însingurării survenite ca urmare a păcatului („Omul și nevasta lui s-au ascuns de fața lui Dumnezeu” - Gen.3:8) – viață (eternă !) în lumina Feței Sale ; ● în locul angoasei existențiale („Þi-am auzit glasul în grădină și mi-a fost frică” - Gen.3:10) – siguranță și pace, sub autoritatea lui Dumnezeu ; ● în locul invidiei (lui Cain față de fratele său Abel care adusese o jertfă plăcută lui Dumnezeu) și a fratricidului generat de această invidie (Gen.4:1-16) – dragoste și comuniune ; ● în locul utopiilor humaniste globale care fac abstracție de Creator (cf. construirea turnului Babel – Gen.11:9) soldate cu schismatica încurcare a limbilor – realitatea unificatoare a prezenței lui Dumnezeu (revelată la Rusalii, prin pogorârea Duhului Sfânt) ; ● în locul unei chinuitoare activități silnice („cu multă trudă să-ți scoți hrana”, „în sudoarea muncii tale să-ți mănânci pâinea”) într-o natură ostilă („blestemat este acum pământul din pricina ta” – Gen.3:17-19) – munca în condiții binecuvântate. Odihna (pacea) sufletului în prezența lui Dumnezeu nu echivalează cu o vacanță eternă sau cu un repaus absolut, nu presupune încetarea activității și a vieții, ci încetarea chinului din viață, prin eliberarea de sub blestem, și continuarea activității și a vieții eliberate, în prezența mângâietoare a lui Dumnezeu. Munca este compatibilă atât cu „vechiul” Rai din grădina Edenului (în care Dumnezeu l-a așezat pe om „ca s-o lucreze și s-o păzească” - Gen.2:15) cât și cu noul Ierusalim, cetatea sfântă coborâtă dintr-un cer nou pe un pământ nou (în care „robii Lui îi vor sluji” - Apoc.23:3, adică vor continua să lucreze și dincolo în slujba lui Dumnezeu – ca și robul bun, credincios în puține lucruri, care, după ce a înmulțit aici averea stăpânului său, primește dincolo responsabilități sporite precum cârmuirea a zece cetăți - Luca 19:17). Raiul din suflet Înțeles ca „Împărăția lui Dumnezeu” sau „Împărăția cerurilor”, Raiul nu este o locație ci, mai degrabă, o stare de spirit în conformitate cu voința lui Dumnezeu, definită ca o consecință (roadă) a prezenței Duhului Sfânt în viața creștinului : „dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândețea, înfrânarea poftelor” (Gal.5:22,23), împotriva cărora „nu este lege” (condamnare). Această eliberare conferită de prezența Duhului Sfânt transcende orice reprezentare humanistă a Împărăției lui Dumnezeu (care este Duh !). Nici măcar apostolul Pavel care – conform propriei sale mărturisiri – „a fost răpit în Rai, până în al treilea cer” (fără a putea preciza însă, dacă a fost răpit în trup sau în duh), nu poate descrie viziunea respectivă, deoarece „a auzit cuvinte care nu se pot spune și pe care nu îi este îngăduit unui om să le rostească”. Probabil, tot din această cauză, nici peisajul edenic (Gen.2:8-17) nu are „carne” pe „scheletul” său metafizic. Cu parcimonie descriptivă, râurile și traseele lor sunt sec enumerate, iar pomii „de tot felul” despre care aflăm doar că „erau plăcuți la vedere (singurul indiciu estetic !) și buni la mâncare”, sunt individualizați alegoric (pomul cunoștinței binelui și răului, pomul vieții), numai dacă au semnificație în economia divină. Abia în Psalmul 23, peisajul pastoral începe să se ivească („Domnul este păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic. El mă paște în pășuni verzi și mă duce la ape de odihnă”), dar imaginea, în întregime mistică, exclude pitorescul, fiind subordonată semnificațiilor de siguranță („nu voi duce lipsă de nimic”) și împăcare („ape de odihnă”), sub călăuzirea Dumnezeului-păstor („El mă paște”). În Evanghelia după Ioan, capitolul 10, relația pastorală apare în deplinătatea perspectivei sale duhovnicești, aceea a comuniunii indestructibile dintre oile care experimentează prezența lui Dumnezeu, a cărui voce o aud și, în consecință, o cunosc și o ascultă (din care cauză „nu merg deloc după glasul unui străin”), și adevăratul păstor, identificat în persoana Domnului Iisus Hristos, care „își dă viața pentru oile sale”. În acest context, pășunea (care nu lasă loc interpretărilor pășuniste !) accesibilă oilor care intră în Rai prin Hristos, este însăși viața veșnică oferită credincioșilor prin jertfa răscumpărătoare a Mântuitorului. Raiul neconfortabil În accepția acestei experimentări a prezenței lui Dumnezeu, în cadrul unei relații personale a „oilor” cu Dumnezeul-păstor, Raiul poate fi întâlnit în situații dintre cele mai paradoxale și dintre cele mai puțin confortabile. Bunăoară, putem afirma că atunci când au fost aruncați în cuptorul încins pentru că refuzaseră să se închine idolului construit din dispoziția împăratului Babilonului, cei trei prieteni ai lui Daniel (Hanania, Mișael și Azaria) s-au situat în Rai, deoarece – conform relatărilor împăratului – au fost văzuți „patru oameni umblând slobozi în mijlocul focului și nevătămați [deși doar trei fuseseră aruncați de vii în cuptor !] și chipul celui de-al patrulea seamănă cu al unui fiu de dumnezei” (Dan.3:25). Miracolul a fost posibil („focul n-avusese nici o putere asupra trupului acestor oameni, că nici perii capului nu se pârliseră, hainele le rămăseseră neschimbate și nici măcar miros de foc nu se prinsese de ei” – Dan.3:27), deoarece cei trei condamnați la moarte, loiali adevăratului Dumnezeu, au beneficiat în mijlocul flăcărilor de prezența ocrotitoare și nemijlocită a Acestuia – cea de-a patra persoană din interiorul cuptorului care „seamănă cu un fiu de dumnezei”. Confruntați cu perspectiva arderii de vii, Hanania, Mișael și Azaria, nu au mizat însă pe intervenția salvatoare a lui Dumnezeu (față de care se angajaseră într-o relație de dependență absolută și de loialitate necondiționată), replicându-i împăratului Nebucadnețar care îi condamnase, că Dumnezeu „poate să ne scoată din cuptorul aprins” „și chiar de nu ne va scoate, să știi împărate, că nu vom sluji dumnezeilor tăi” (Dan.3:17,18). „Și chiar de nu ne va scoate” – denotă faptul că nici unul dintre ei nu avea garanția că va scăpa cu viață, dar aveau cu toții certitudinea că din moment ce umblă cu Dumnezeu, ceea ce urmează să se întâmple nu mai este problema lor, ci a Lui. Important pentru oamenii din această categorie (care umblă cu Dumnezeu) este să nu-l dezamăgească pe Însoțitorul lor. Ei nu încearcă să obțină accesul în Raiul „de apoi” cu prețul opțiunii lor de acum, ci, prin opțiunile lor, se străduiesc să se mențină – pe parcursul încercărilor prin care trec – în cadrul Raiului „de acum”, în care conviețuiesc deja cu Dumnezeu. Sfântului Ștefan – cel dintâi martir creștin – nu i-a mai fost dat, însă, să fie salvat, prin intervenție miraculoasă, din situația-limită în care îl implicase asumarea credinței sale. Cu toate acestea, și el s-a situat în Rai, beneficiind din plin de prezența nemijlocită a lui Dumnezeu chiar în toiul martirajului când, „plin de Duhul Sfânt” în fața agresorilor săi, „a văzut slava lui Dumnezeu și pe Iisus stând în picioare, la dreapta lui Dumnezeu ; și a zis: «Iată, văd cerurile deschise și pe Fiul Omului stând în picioare, la dreapta lui Dumnezeu»” (Fapte 7:55,56). Mobilitatea Raiului Din aceste situații, înțelegem că Raiul nu este „bătut în cuie” într-un loc anume, strict determinat, din cer sau de pe pământ, ci că acesta se mișcă odată cu Dumnezeu și poposește acolo unde sălășluiește Duhul (îngerul, slava) lui Dumnezeu ca manifestare perceptibilă a prezenței Sale. Această mobilitate a Raiului este relevantă în Exod, când Domnul mergea înaintea taberei lui Israel „ziua într-un stâlp de nor, ca să-i călăuzească pe drum, iar noaptea într-un stâlp de foc, ca să-i lumineze” (Ex.13:21). Pe tot parcursul peregrinării sale prin pustie, deși a beneficiat din plin de călăuzirea și providența lui Dumnezeu (aprovizionarea miraculoasă cu mană, prepelițe, apă potabilă), poporul lui Israel s-a situat însă la marginea Raiului, în permanenta lui proximitate. El nu a intrat în Raiul care se deplasa împreună cu el prin pustie, nu pentru că i-ar fi lipsit „metafizica” (de care nici nu avea nevoie, de vreme ce Dumnezeu nu „se ascundea” ci, dimpotrivă, „bombarda” poporul cu necontenite miracole prin care își făcea simțită prezența), ci pentru că – în pofida inflației de miracole – acesta nu și-a însușit prin credință realitatea promisiunilor lui Dumnezeu. Privind înapoi cu nostalgie, la confortabila robie din Egipt, „copiii lui Israel le-au zis [liderilor religioși Moise și Aaron care-i conduceau prin deșert spre țara făgăduinței – n.n.] : „cum de n-am murit de mâna Domnului în țara Egiptului, când ședeam lângă oalele noastre cu carne, când mâncam pâine de ne săturam ! Căci ne-ați adus în pustia aceasta ca să faceți să moară de foame toată mulțimea aceasta” (Ex.16:2,3). În locul Raiului oferit de Dumnezeu, care-i aștepta cu ușile deschise și cu toate cele necesare vieții duhovnicești și trupești, ei au optat însă pentru „raiul” imanentist al sclaviei (din Egipt) – rudă bună cu raiul („cu râuri de lapte”, „țărmuri de mămăligă moale”, „șipote de rachie”, „baltă de vin”, „dealurile și coastele dă caș, dă brânză, dă slănină”, „gardurile învelite cu fripți cârnăciori”, „cu plăcinte calde streșinite”, „iar în loc de pari tot cârtaboși”) hărăzit de autorul Þiganiadei eroilor săi, pe măsura opțiunilor lor existențiale prioritare : „mânci cât vrei și bei făr osteneală”. În consecință, ei au murit în pustiul din jur și din suflet, înafara țării făgăduinței. "Astăzi vei fi cu Mine în Rai" – îi promite Domnul Iisus Hristos unuia dintre cei doi tâlhari răstigniți împreună cu El (Luca 23:35-43). Beneficiarul acestei promisiuni nu mai avea timp de nici o faptă bună, reparatorie. Deși nu mai avea posibilitatea să îndrepte nici o situație din propria-i viață, acest tâlhar îndeplinește totuși - chiar în ceasul al doisprezecelea al vieții sale – condițiile necesare intrării în Rai : 1) Începe să se teamă de Dumnezeu, apostrofându-l pe celălalt tâlhar răstignit care – în consens cu mulțimea adunată la picioarele crucii – continua să-L batjocorească pe Hristos până-n ultima clipă: „Nu te temi tu de Dumnezeu, tu care ești sub aceeași osândă ?” 2) Își recunoaște păcatul și vinovăția („Pentru noi este drept căci primim răsplata cuvenită pentru fărădelegile noastre”), în raport cu neprihănirea lui Hristos („dar omul acesta [Iisus Hristos –n.n.] n-a făcut nici un rău”). 3) Recunoaște dumnezeirea lui Hristos, căruia i se adresează cu apelativul „Doamne”. 4) Se roagă – probabil pentru prima oară în viața lui – încredințându-și soarta în mâna Domnului: „Doamne, adu-ți aminte de mine, când vei veni în împărăția Ta”. Răspunsul prompt al lui Hristos („Astăzi vei fi cu Mine în Rai”) la rugăciunea tâlharului este edificator pentru prioritatea Raiului „de acum” în raport cu eventualitatea celui „de apoi”. Astăzi – exprimă imperativ urgentarea accesului în Rai, care nu trebuie lăsat de azi pe mâine, și tot așa, tergiversat printr-o perpetuă expectativă, până la sfârșitul vieții deoarece, în urma jertfei de ispășire a lui Hristos de pe cruce, catapeteasma dinăuntrul Templului care bara accesul în locul prea sfânt, „s-a rupt în două, de sus până jos” (Mat.27:51). Aceasta înseamnă că accesul în Rai, în intimitatea „prea sfântă” a lui Dumnezeu, este – din acest moment – deblocat și că procesul nostru de aclimatizare și familiarizare cu prezența lui Dumnezeu trebuie să înceapă încă de pe acum, din această viață. Vei fi CU MINE, ÎN RAI – definește fără echivoc Raiul drept comuniune cu Dumnezeu : adică, acolo unde sunt EU (în cuptorul aprins, în pustie, sau într-o inimă credincioasă) este și Raiul ; într-un cuvânt, Raiul sunt Eu ! |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy