agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ You are
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-02-24 | [This text should be read in romana] |
De când lumea, oamenii au avut preferințe și înclinații foarte variate. Și tot de atunci și tot ei și-au dat seama că fericirea stă în proporții diferite în fiecare obiect mai mult sau mai puțin apropiat; drept urmare s-au hotărât să profite de acest fapt. Diferiți fiind, fiecare și-a găsit fericirea pe unde-a apucat. Unii au descoperit-o în plante, alții în propriile corpuri, alții pur și simplu într-o activitate ori un obiect. Fericirea, deci, a luat de atunci și până acum foarte multe forme: de la pastile la lichide, de la lame la simple imagini, de la diferite instrumente cu corzi la altele pe bază de praf de pușcă și atâtea altele, formele pe care le ia plăcerea fiind nenumărate și probabil imposibil de numărat, ea putând fi găsită practic oriunde și în orice.
Prima întrebare aici ar fi: de ce? - de ce există sentimentul ăsta care poate fi găsit în atâtea locuri diferite și poate fi trăit în atâtea moduri diferite? El poate fi găsit peste tot pentru a-i ușura omului căutările; ca să nu-și piardă vremea căutând-o, el nu trebuie decât să întindă mâna și obține plăcerea. de ce există sentimentul ne vom da seama mai încolo. Plăcerea. oare e bine folosit cuvântul ăsta aici? Doar pentru foarte mulți fericirea înseamnă suferință. Dar ei simt și plăcerile normale. Dar nu le plac. Plăcerea nu le place, le place neplăcerea. Neplăcerea e plăcerea lor. Deci cuvântul "plăcere" e potrivit dar nu prea. Mă rog, să trecem la subiect. Omul vrea fericirea și o caută constant. Consumatorii de fericire sunt însă de mai multe tipuri. Primii sunt banalii bețivi, drogați, obsedați sexuali, pentru care fericirea e să trăiască ca animalele fără să le aducă nimeni aminte că sunt oameni. Pur și simplu viața de animal li se pare mult mai atrăgătoare decât cea de om. Drogul fiind doar mijlocul de trecere de la starea lor naturală la cea naturală altora. Problema cu aceștia este că încetul cu-ncetul chiar se transformă în animale nefiind capabili să se întoarcă la omenie nici dacă ar vrea. Și, bineînțeles că odată ce-ai ales viața de animal, aceasta vine și cu relele sale. Oricum, omul devenit bestie ar trebui să fie și mai fericit pentru că nu mai trebuie să plătească biletul de trecere; din păcate însă, dobitoacele nu pot conștientiza lucrurile astea. A doua categorie de "fericiți", în care se găsesc cei mai mulți, este cea a celor care vor doar să uite. Vor să uite că sunt oameni. Aparent, categoria a doua este foarte asemănătoare cu prima în care se aflau cei care uitau că sunt oameni pentru a deveni animale. Cei de-a doua speță însă, nu vor să devină nimic, ei vor doar să uite, să nu mai gândească, să fie goi, să fie morți. Dacă primii erau amatori de excese, de trăiri "tari", de sentimente tari și multe, ceilalți nu vor să simtă nimic, în special să nu simtă timpul cum trece, dar acesta să treacă totuși cât de repede se poate. Aceștia sunt majoritatea. Ãsta-i omul normal, care vine acasă după o săptămână de muncă care nu a diferit cu nimic de precedentele, și se îngroapă în viciul său(oricare ar fi acesta - numele oficial fiind de "hobby" sau "activitate relaxantă") pentru a uita că e conștient de stagnarea lui perpetuă. Să uite că e nefericit-acesta e scopul. Și odată cu gândurile astea, dispare și starea de nemulțumire și se instalează o lipsă de griji egală cu fericirea. Mai există categoria numărul trei. Aici nu sunt mulți, sunt puțini dar de calitate. Aceștia sunt cei care, cu ajutorul drogului lor, se apropie de perfecțiune. Ei încep să vadă adevărata stare a lucrurilor, încep să înțeleagă absolutul. Nu fac asta cu ajutorul rațiunii ci al inimii, care trăiește unele sentimente cu o asemenea intensitate încât acestea se transformă într-o lumină care îi permite sufletului să vadă cum trebuie. Și aceștia, cei de ultima speță, seamănă aparent cu cei de primă speță. Cu toții trăiesc aceleași sentimente, doar că primii le găsesc doar în activități animalice cu care ajung să le și confunde și le trăiesc la nivelul la care poate trăi un animal o revelație, pe când cei de ultimă speță chiar se apropie de perfecțiune, defectul acestora fiind că totul durează o clipă: lumina se aprinde pentru o singură clipă, sufletul rămânând doar cu ceea ce a putut distinge în acel scurt moment. Deci astea sunt paradisurile artificiale: niște lumi care pot semăna cu o fărâmă din paradisul adevărat, în care omul evadează din realitate. Problema e că de obicei omul se pierde în aceste lumi, nu este în stare să le cunoască cu adevărat și să tragă foloasele pe care le-ar putea trage, și se pierde, de obicei din propria vină. El crede că paradisul poate fi mărit, nu înțelege că asta-i tot ce-i oferă viciul și că mai mult nu se poate. Dar el insistă, nu-i mai ajunge atât de puțin și sfârșește prin a realiza cât de mică e distanța dintre paradis și infern, pentru că singurul lucru în care se mai transformă lumea sa e iadul. Și de obicei din iad nu te mai întorci în rai. Probabil că a devenit evident unde greșește omul. Paradisul său artificial îi oferă o infimă imagine a Absolutului și atunci bineînțeles că el vrea Absolutul. Ceea ce nu înțelege el e că Absolutul nu se află tot pe acest drum, ascuns undeva în spatele lumii sale artificiale. Imaginea aceea infimă e tot ce-i poate oferi paradisul său, în schimb decăderea i-o poate oferi în mărime naturală. Iar dacă vrea neapărat să cunoască Absolutul trebuie să urmeze calea potrivită, care este una singură deși atât de vagă. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy