Nu mai plâng de un secol de durere și de un mileniu de istorie. Nu mai răscolesc în Cenușa Imperiului în care am fost Prinț și Cerșetor. Nu am strivit minuni, nu m-am pierdut La Răscruce de vânturi, nu m-am înnecat în Al Treilea Val. Nu am comis nicio crimă și deci nu am primit nicio pedeapsă, nu mi-am regăsit numele in Jurnalul unui poet!
Nu am știut să ajung la Moara cu noroc și nici drum de mătase nu am colindat! Adolescentul miop nu m-a zărit în pragul casei bântuite de monștri mei!
Nu am avut timp să particip la Războiul sfârșitului lumii...
Cioran nu m-a adus pe culmile disperării, Camus nu m-a invitat să călătoresc in deșert.
Nu am fost condamnată pentru crima nihilistă!
Între da și nu, între a fi sau a nu fi, între Anotimpurile lui Vivaldi nu s-a întâmplat nimic!
Sisif sau eu...Homer nu a fost Nostradamus, dar cred că m-a cunoscut cumva, cândva...oricum nu zeii m-au osândit, nu ei...nu-i știu și nu-i chem să dovedească existența mea și nu o să mă trezesc in Infern pentru că "îmi disprețuiesc destinul". Kafka mă silește să recitesc tot ceea ce am citit până acum și încă nu mi-am atins limitele. Nu mi-am spus mie însămi tot și nu am spus nimănui nimic din tot ce știu...dar nu sunt încă suficient de revoltată să o fac pentru că eu sunt o rămășiță de istorie, eu sunt o parte infimă din Univers...Eu sunt unica persoană care poate să trăiască viața mea!