Putem oare să gândim că realul prezent este același cu realul trecut,real doar prelucrat și preluat pentru a-l aduce la o anumită formă și substanță inițiată dint-un trecut palpabil și trăit în adevăratul sens?
Plecând de la forma fizică a pământului,a existențelor de relief și până la fenomenologia care,posibil să fi fost creată din cauze obiective altfel,totul în timp s-a derulat sub protecția impulsului obiectivului de lângă noi.
Exteriorul a influențat dintotdeauna rațiunea.În anumite momente,legile fizicii,necunoscute și netestate,au dat bătaie de cap semenilor trăitori în timpuri apuse,fiind transpuse,din necunoaștere,în spatele unor entități fabricate în funcție de înțelegerea și interferența societăților respective.
De multe ori aceste entități au făcut rău,până la extinții de civilizații.Multe adevăruri au trebuit luate de la capăt,înțelese,discutate și apoi retransmise.Către noi, și apoi la noi,au ajuns numai frânturi ale acestor existențe reale.
Omul,prin posibilitățile reduse avute de-a lungul timpului,a acceptat totul sau nimic.Conștiința sa,lovită de multe ori de necunoaștere,a șerpuit pe multe făgașe, conștientizate astăzi ca trasee nenormale de evoluție.
Întorși în timp,prin spirit,nu putem să omitem interdependența omului cu natura imediată,coexistența într-un anumit conglomerat de stări,fenomene,idei,interpretări și în final realizări,marcând,în timp,buna sau reaua înțelegere a omului cu și față de natură.Spiritele omului nou și al celui vechi nu pot fi comune din multe pricini. Schimbările survenite în timpul ancestral de la apariția omului modern au influiențat modificarea psihicului într-o paletă largă de stări.Forța nevidă a fizicului înconjurător a impus în permanență o schimbare de atitudine a raționalului,călăuzindu-l,de cele mai multe ori forțându-l,să se dezvolte armonios sau să se autodistrugă,în funcție de dorința superioară ce depășește comuniunea de spirite și care este înțeleasă,simplu,numai în particular.
Fizic,aproape totul este schimbat,acoperit de prezent tot mai prezent,ceea ce determină ca omul,prin gândirea sa, să se acopere, în timp,cu prezentul peste trecut.
Adevărați arheologi ai minții,anumiți cutreierători prin trecutul omului,au scormonit și încă mai scormonesc acest trecut din conștiința general umană pentru a scoate la suprafața gândirii,sau mai bine spus ideea de gândire,a celor trecuți în neființă.De multe ori reușesc să se ivească idei nedefinite,colțuroase și neșlefuite ale trecătorilor prin timp,însă subiectivismul forțează aflarea unui adevăr relativ.Cel absolut,neatins,rămâne îmbrăcat într-o armură solidă și bine ferecată.
Poate vreodată vom încropi adevărul adevărat și vom lega prin conștiință extremele temporale ale tiparului omenesc.