Sălășuiește-n colț uitat de lume
Din prea multe trădări născut
Fără o condamnare a vremii,fără o suferință a stelelor
Ca și când ar fi fost ultimul la rând
Cruce n-a mai vrut.
În colțul în care lumina-i sorbită
Cu sete
Cu foame
Cu frică
Lacrimile se usucă pe un obraz încins de povara rușinii.
Doar privirea strecurată printre pleoapele căzute
Începe călătoria
Ca o slugă fidelă
In urma stăpânei de-o viata: Mila.