Și dacă tu ești, prea bună zeiță, și din tăcerea fluidă a adorației te desprinzi cu tunete de marmură spartă, rogu-te îmi lasă fruntea nedemnă în pământ să stea.
Și nu îmi cere, prea frumoasă ființă, să te privesc cu ochi uscați de așteptarea resurecției tale... îmi lasă doar mâinile păgâne mumificate în umilă venerație să mai asculte vibrațiile calde ale pașilor tăi.
Și îmi poruncește să tac, să ascult doar vuietul umbrei tale cum mă strivește în lumina veche pe care mi-am crezut-o interzisă.