Sunt un om fara zi si fara noapte.
Somnul ma izbeste doar uneori,cand mainile si picioarele se satura sa mai umble,cand nu-mi mai pot aduce gandurile din ratacirea lor demetiala,de-aiurea,si uit cate putin di mie inchizand din pleoape.
Banti peste tot.Observ.Gesturi,epresii,tresariri.Le devorez cu mintea si incerc sa le analizez.Citesc sentimente pe fata fiecarui om.Sunt un adevarat cititor de sentimente.Chipul tradeaza cu nerusinare fiecare emotie ca si cum ar culege constiincios din suflet imagini si le-ar developa pe buze,in obraji,pe irisi si mai ales in cutele fruntii.Si eu citesc linistit toata hidosenia acestei transparente.
Ieri,am iesit pe strada si m-am plimbat ca de obicei.Am ajuns intr-o piata mare in care oamenii isi vindeau bucati din suflet.Le insirau pe tarabe si le negociau ca niste jidani.Le vindeu aproape in schimbul la orice:pentru o casa,pentru bani,o slujba,pentru moartea cuiva sau pentru o dragoste.
Fetele lor erau uscate ca un trunchi de copac iar ochii nu reflectau nici un fel de culoare.O privire goala de parca cineva aruncase cu vid in ea.Fetele acelea sterse pareau insa cracanate de niste zambete ireal de adevarate.Le sclipea fericirea in dinti.
M-am uitat la ei si am vazut cum imbatraneau rapid ca niste nimicuri lumesti,pana cand se garboveau de tot
Fata li se imbraca si mai tare in zderente iar zambetele de pe buze se inchideau ca niste uscaciuni.
Isi intindeau mainile catre cer si cerseau:
Suflete.