nu mai esti aici...

Se pare ca lumea din jurul meu s-a naruit ..
putin cate putin..
se face seara..
si e frig..
pe-afara’s doar 40 de grade..

Te zaresc printre crampee de lumina..
ce mi-au ramas aninate de pleoape
cand priveam norii alburii
ce crescusera pe fereastra de la mansarda...

Albastrul se deschidea de parca s-ar fi mutat izvorul acolo..
cum sa nu cred ca oceanul s-a mutat in irisii tai ..
daca ploaia nu se mai opreste....
cum sa nu iti alung gandurile cu saruturi ...
mi-e frica sa nu iti inchida iar luminile
ce clipocesc in ochii tai...

Te-as cuprinde intr-o îmbratisare nesfarsită ...
intr-o bataie de inima te-as strange tare..
te-as acunde sub pleoapa viselor noapte de noapte..
si nu te-as mai lasa sa umbli descult prin noianul amintirilor..
ca nu cumva sa ti se taie zborul in cioburile durerii...

Muta.... mangai aerul dand forma ultimei tale prezente ...
Degetele se rasfira prin parul balai..
inchid ochii ce adanc privesc nedumerirea...
simt inima-ti oftand din secunda–n secunda...

Tacerea suna lung si ploua cu zgomot
pe acoperisul vietii... de s-ar opri.. ce ne-am face ...
insinguram fiecare in sufletul nostru..
cumpanind la nesfarșit gesturi... vorbe.. inca neinviate...

cum sa nu vrei sa zbori ..


asa ma simt acum... in alte cuvinte nu pot explica.. nici întelege