Te-ai ratacit vreodata printre propriile ganduri? Si cum ai reusit sa gasesti drumul cel bun? Ai iesit din tine prin cuvinte sau inca mai cauti un \"drum bun\"? Si in peregrinarile tale printre cuvinte te-ai intalnit vreodata cu tine sau ai intalnit Cuvantul? Ai fost surprins, nu? - parca te stiai altfel, si umbra ta parca nu semana cu tine? Iti statea inainte acea fata zambitoare si gata oricand pentru o vorba buna, cu care te-ai obisnuit de mai mult timp, arata bucuroasa...desi pamantul pe care se proiecta umbra ta aproape ca lacrima stropi de ceata de tristetea ei. Oare umbra era reflectarea inimii, a sufletului, a duhului...?? Oricum, trupul ascundea adevarul. Si oare care este adevarul? Incapatinarea din tine sau evadarea printr-un zambet mai mult sau mai putin fortat. Probabil ca nici una din variante.
Si revenind la cuvinte: de cate ori nu ai incercat sa fugi de tine prin cuvinte? De cate ori nu ai incercat sa te ascunzi printre ele creand universuri in care erai propriul suveran si chiar atotstiutor?
Ai incercat sa te agati de vreun gand bun care sa-ti ofere libertatea? Dificil, nu? e prea mare greutatea gandurilor rele pe care le-ai agatat de tine si carora nu prea vrei sa le dai drumul! Chiar daca balonul tau zboara prea jos, nu vrei sa renunti asa usor - oare teama de inaltime? Si stii ce este libertatea? Si de ce crezi ca libertatea inseamna stapanire, si de ce stapanirea ta? Ai fost vreodata biruitor prin tine cu adevarat?
Si la o adica viata e o lupta, nu? Dar te-ai gandit vreodata daca nu cumva lupti pe un front gresit si poate chiar in tabara adversa? Nu toate luptele trebuie luptate de tine, si strategia ta de lupta dupa cum ai observat nu prea da rezultate, cel putin nu pe termen lung. De cele mai multe ori trebuie sa te predai pentru a castiga si trebuie sa inveti sa asculti... Cuvantul si... sa inveti sa-l citesti... poate chiar printre randuri, ca sa detii strategia.
Si stii de ce? pentru ca cea mai grea lupta e cu tine insuti. Ai incercat sa cobori vreodata de pe pozitia de rezistenta? De ce a trebuit intotdeauna sa platesti un pret prea mare pentru a o face? Si de ce te incapatanezi sa te intorci in acest loc de disperare si lupta inutila? Oare cat o sa-ti ia sa te regasesti, sa te impaci cu tine, dar mai ales cu Altcineva?
De ce nu a fost de ajuns prima lupta, prima biruinta? Te-ai invatat sa dai tribut si ai inceput sa te crezi invingator dupa plata lui, nu?
Oare de ce abisul in care te cufunzi ti se pare chiar \"treptele devenirii\"? Si ce raspuns ai la intrebarea \"ce sunt fata de ce as fi putut deveni?\"? De asta este trista umbra ta? Si la ce iti foloseste aparenta atunci?
Si de ce noaptea iti da idei si ziua te face sa visezi cu ochii deschisi? Iar daca Soarele lumineaza si da caldura, Luna ilumineaza, si asta la rece?
Te-ai intrebat de ce majoritatea oamenilor intra in viata plangand si doar putini pleaca din viata cu zambetul pe buze? Ce face diferenta? Ce s-a intamplat intre timp? Pentru cine sfarsitul incepe aici si pentru cine inceteaza sfarsitul in momentul asta?

Oare e prea tarziu pentru intrebarile astea? - atunci inseamna ca poate fi si prea devreme.....