Ești aprinderea mugurilor, acolo unde copilele își înlănțuie privirea ușor în joaca norilor, tu chemi parfumul rozelor încă nestinse în oranj pe pleoape. Privește, marea se joacă între mirările tale, așteptându-te în prima scoică înmiresmată.


Se făcea că adunai întâi roșu-n-cireșe, la apusul iubirilor vechi, ca atunci când nu mai avem decât mici cuvinte rebele și definitive, nescrise decât pe coaja fină a timpului. Ascultă, cireșii îți cheamă bătăile inimii cu cinci secunde spre tine, acolo unde ai uitat să mai săruți urmele de viață înapoi.


Și, trecând, luai înțeleaptă pe inele amestecuri de trupuri, ca și cum ți-ai fi împodobit cu ele viața de acum, cu cea de pe ultimul balansoar al pașilor, sfidând șăgalnic înfăptuirea dintre două jumătăți, ca-ntr-o poveste cu licorne fermecate. Amintește-ți, e numai o amiază către floare de om, acolo se înalță mereu firescul mântuirilor.


Poposești uneori cuprinzând o răzvrătire în căutarea privilor, o zvâcnire vitală, ca atunci când pasărea își face din tril un simplu suflu, dăruindu-se deplin, uitând definitiv că mai are o zi, între cea de acum și cea din totdeauna. Respiră, acolo unde talazurile te cheamă se află mereu amintirea unui delfin hoinar prin trupurile mărilor.


Acum presari petale în poeme, ca-ntr-o joacă de îngeri diafani, copiii altor vremi ce vor fi fiind să se nască, numai tu știi să îi chemi pe linia aceea neîntinată dintre albul de-aici și dalba-ți apariție nesfârșită. Trăiește, în tine se adună alte și alte nuanțe de alb, cu cât pășești printre oameni simți îngerii de dincolo, de mult mai aproape.


Drag ție, Dalbă,
Ela

între 12 și 13 iulie anul acesta



(Foto: "Roses oranges", Giverny, L.N.P.)