Constelații

I

Steluțe mii ni se aprind în suflet când ne naștem, copilăria este o puzderie de constelații, dar când trecem pragul poveștilor și al visării, o mână vrășmașă cu liniștea din noi începe a le stinge - una câte una - până când ne trezim în beznă. Fără stele, gândurile noastre rătăcesc pe apele sufletului ca niște corăbii în derivă.

II

Moșule, unde-s papucii? Unde-s papucii, balauri bătrâni și credincioși,care-ți îmbrăcau mersul până mai ieri? Unde s-au dus, ce căi au apucat, moșule?
Eu mă mir și-mi pare rău, căci îmi erau tare dragi.Când le auzeam hârjâitul răgușit știam c-o să-mi apari după colțul casei, ori după pomii înfloriți, sau dacă nu, în drum, lângă portiță.
Dar tu te-ai dus cu floarea pomilor și-am priceput că ei erau tocmiți doar ... pe viață...
Unde-s moșule, papucii?