Demult eu n-am mai scris povesti, cu feti si zane-mparatesti!
Cu cosanzene, nici cu pirati, nici cu balauri, nici cu gansaci.
Un copil mi-a spus-ntr-o zi
-Mi-e dor de-ai mei parinti...
Eu am tacut. l-am ascultat si-apoi mi-a spus:
-Nici nu mai stiu cum sa mai strig, ori cum sa simt, cum sa aud, cum sa privesc, cand altii au un tata, au o mama, mi-e dor....
"Mi-e dor"...a spus copilul cu lacrimile pe obraji, strangandu-mi mana, suspinand speriat; stergandu-si nasul lui cel mic, cu un oftat mi-a spus, cu vocea lui pierduta...
-Candva stiam cum sa privesc caci ei m-au invatat, si mai stiam sa rad, sa cant....sa cant;si vocea mamei eu o auzeam strigandu-mi la fereastra numele.M-au invatat sa simt caldura sufleteasca, si bratele puternice a lui tata
Incercam s-alin copilul cum puteam mai bine, sufletul lui in flacari, destinul i l-a ars, n-aveam un leac mai bun decat sa-l strang in brate si sa-l ascult. Apoi mi-a spus de un oftat strapuns:
-Mi-e dor de-ai mei parinti
Si l-am privit secunde-ntregi cum povestea, durerea lui pe buze o simteam.....era amara.Mi-a povestit ce fericiti erau ei impreuna, cum alergau pe camp arat desculti, si cum visau sa zboare s-atinga norii intr-o zi, s-aduca luna langa soare, din noapte ei sa faca zi. Si mi-a mai spus copilul..."mi-e dor de tot ce am avut, mi-e dor de pietre, mi-e dor de casa, de satul meu natal mi-e dor", cu un oftat strapuns mi-a spus copilul si a cazut in ritm de vals in bratele-mi privind cerul dintr-un alt unghi..mi-a atins fata si mi-a spus:
-Frate, ce vrei sa spun parintilor? Caci eu ma duc acum la ei.
Si m-a lasat Cum a putut?? Acum sunt singur far` de parinti, si far` de frate. Nici dorul nu-l mai am. Sunt un fugar al propriei fiinte, privindu-mi fratele ranit de-un glont al departarii!