Uite ca in sfarsit Te-ai intors. Stam acum fata in fata fara sa spunem nici macar un cuvant. Te strang in brate, Te simt in mine, Te simt in fiecare picatura de sange. Se aude incet un "Te iubesc". Cuvintele imi ies pe gura, dar nu e vocea mea. E vocea unui robot. Asteptarea si-a pus amprenta asupra vocii mele, asupra gandurilor mele, asupra iubirii mele. Ma intrebi "De ce? De ce trebuie sa ma iubesti?". Te las. Ma dau un pas in spate, oripilat de cuvintele grele pe care mi le-ai izbit de creier si care incet incet imi intuneca gandurile. De ce Te iubesc? Pentru ca imi place sa Te iubesc, pentru ca vreau sa Te iubesc, pentru ca urasc prea mult. Ma apropiu, Te strang din nou in brate, nu-mi vine sa cred ca esti din nou aici. Privesc adanc in ochii Tai, ochii aceia pe care ii cautam in fiecare noapte langa mine, cand cand ceturi nepasatoare imi sufocau iubirea. Dau sa Te sarut, dar nu, Te eschivezi. De ce? De ce imi faci asta? Stiu, stiu prea bine, acel Sarut, atunci, nu ar fi trebuit sa insemne nimic. Dar din pacate, ai calculat gresit. A insemnat totul. Ani de zile de suferinta si nebunie, concentrati in cateva secunde, si amplificati pana la disperare. A fost tot ce mi-am dorit vreodata. Dar acum, prin nepasarea Ta, vrei sa mi-l iei. NU! Stii asta. Stii ca Te voi iubi mereu. Sau macar pana cand imi vei arunca in fata cuvintele pe care le-am visat de atatea ori, si de tot atatea ori ma faceau sa tip in agonie, cu sudori reci arzandu-mi tamplele. Stiu ca va veni clipa cand vei dori sa plec. Odata, poate maine, poate... De ce trebuie sa indur atat? Asa Te porti de parca te-ar satisface suferinta mea. Vrei sa plang? Nu stii de cate ori am plans. Nu stii de cate ori am vrut sa mor. Nu stii cat de mult Te iubesc. Te rog, opreste-te. Ma ucizi incet. Tot ce vreau e... e nimic. Lasa. Nu conteaza. Niciodata n-a contat. Nici nu va conta. Inchide-te inapoi in carapace. Adio !