Iubirea ta a fost un aprig foc,
schimbând în paie, visele-n loc.
Câmpu-nverzit, cu macii zâmbitori,
haina simțirii, ce-a fost între noi,
în miriște aspră s-a preschimbat,
iar, sufletu-mi, a fost îndurerat.
Ce-a fost frumos s-a risipit prin fum,
iubirea ta s-a transformat în scrum.
Vis și trăiri, rămân doar amintiri,
speranțele-n iubire, amăgiri.
Uitarea stinge ce-a rămas din foc,
scrumu-i suflat de vânt, din loc în loc.
Să-i mulțumim uitării că a pus
în loc de "mac" un liniștit apus.