Citind aici pe sait "Jucătorul de șah" de Mihai Victus, mi-am adus aminte de "Jucătorul de șah" a lui Ștefan Zweig pe care am citit-o în tinerețe, dar și de ceva ce am trăit eu.
Datorită atitudinii mele față de regimul de dincolo de 89, am fost trimis într-un sat la vreo 60 km. de Timișoara, un fel de izolare, unde am lucrat 11 ani, începând cu 71-72. Am rămas același rebel, mulți din cei care veneau în control la mine, îl rugau pe Dumnezeu să nu-i mai trimită șefii a doua oară. Veneau și oameni de treabă, cu care mă înțelegeam bine, unii îmi dădeau sfaturi, erau colegi de meserie care știau cum se comportă cu noi, agronomii, anumiți activiști.
O doamnă de la Direcția Agricolă, Sebeșan, îmi spune:
-Petrică, lasă-i dracului nu te mai pune cu ei oricâtă dreptate ai avea, ei o țin pe a lor și tot tu ieși prost, caută-ți un hoby și lasă-i în pace.
Am ascultat-o. Mi-am făcut un mic laborator fotografic, uneori trucam ce fotografiam, mai scriam câte o poezie, citeam de toate, dar mi-am adus aminte că prin 60 am participat la primul Campionat Republican de Șah prin Corespondență, m-am apucat din nou de șahul prin corespondență, participam și la concursuri de dezlegări de probleme și compuneam probleme. Mi-am pus în gând ca în câțiva ani să ajung printre cei mai buni din țară. Aproape că am ajuns, am jucat în echipa județului Timiș în liga I-a, și am jucat în naționala României contra Italiei chiar în preajma Campionatului Mondial de Fotbal din Italia, aveam un adversar din Milano. Am studiat teorie, am ajuns să cunosc sute, poate mii de variante teoretice. Dar nu jucam cu nimeni partide adevărate cu adversarul în față, nu-mi cunoșteam forța reală de joc.
S-a întâmplat să fiu chemat câteva zile la un instructaj la Timișoara și m-am dus la clubul de șah al orașului.
Acolo se pregătea un concurs. Arbitrul se necăjea că nu au venit decât 13 jucători, mai avea nevoie de unul să-i poată împerechea. A întrebat dacă mai vrea să joace cineva. L-am întrebat care-s condițiile. S-a uitat la mine, nu mă cunoștea, și mi-a spus:
-Pentru d-ta 10 lei, taxa de înscriere.
Am plătit și am început să joc. Se juca cu ceas la 5 minute partida. Primele cinci partide le-am pierdut, la majoritatea mi-a căzut stegulețul.
Eram jucător de corespondență, unde puteam să gândesc 3 zile la o mutare iar aici 5 minute la toată partida!
Îmi zice un șahist, Folescu, care nu juca:
-Nu te mai uita la ceas că pierzi timp, apasă după ce muți și nu te mai uita.
L-am ascultat. Prima victimă a fost campionul Lugojului, un student la Politehnică, au mai căzut și alții, am făcut și o remiză, am pierdut greu în gambitul Blakmar-Diemer la cel mai mare specialist din țară în această deschidere.
În ultima partidă am jucat ca o mașină, parcă eram jucătorul lui Zweig, am reușit să înving un maestru respectabil, într-o spaniolă, în doar un minut!
Omul și-a luat capul în mâini și se întreba cum a putut să piardă așa.
Am vrut să-l consolez și am zis:
-Știți...eu nu am nici o categorie...
Când a auzit asta s-a ridicat brusc și a intrat nervos într-un birou.
N-am mai apucat să termin fraza:
-...dar joc prin corespondență, în semifinalele campionatului României, v-am prins cu o variantă teoretică din Spaniolă...
Am fost chemat și eu în birou, am fost întrebat ce categorie am și cum am ajuns în concurs. Le-am spus. Am aflat, cu mare surprindere, că am jucat Finala Campionatului Timișoarei de blitz, eu care la corespondență terminam o partidă într-un an, m-au întrebat dacă vreau să mă legitimez, m-au negociat și arbitrul Maltzanek, care era și președintele clubului U.M.T., mi-a propus să mă legitimez la ei. Am acceptat, am participat imediat la șaisprezecimile Campionatului României, am obținut cat III-a după două săptămâni, apoi în scurt timp cat II-a și am făcut repede normă de cat I-a. Bătem aproape tot, ca și la corespondență, dar pierdeam uneori la jucători fără valoare. Asta se întâmpla deoarece, la început, jucam poziția, nu adversarul, îmi plăcea să sacrific (idolul meu era Mihail Tal, apoi când am început să-mi joc adversarii și Emanuel Lasker) și mă trezeam uneori că nu mai am piese cu care să dau mat!
Îmi amintesc că am participat la un Open internațional, erau vreo 200 de șahiști, stăteam în fața unei vitrine cu C.M. Aurel Jicman, eu aveam atunci cat II-a , ne uitam la un afiș să vedem cu cine vom juca, am auzit un glas în spatele nostru și când ne-am întors să vedem cine este, o mare surpriză. Academicianul Pius Brânzeu, Președinte de Onoare al Federației Române de Șah a spus:
-Iată aici doi jucători care nu se aseamănă. Jicman poate face remiză și cu un mare maestru dar și cu un jucător de cat. III-a, iar Miloș poate să bată un mare maestru dar și să piardă la un jucător de cat III-a.
Avea dreptate, ne cunoștea pe amândoi, lucru care cel puțin pe mine m-a uimit.
La acel concurs am avut adversar în prima rundă un mare maestru, Sergiu Lupu, component al Naționalei României și a Echipei Olimpice, am făcut o mutare de damă la începutul partidei, mutare care nu era indicată nici pentru începători,(Tal a făcut o astfel de mutare chiar pentru titlul mondial cu Botvinik) dar care ascundea o cursă formidabilă, Lupu a mușcat, i-am propus repede remiză, a văzut că am cat II- nu a acceptat și după vreo 12 mutări a semnat sub cuvântul cedez!
Am mai reușit o victorie mare în fața Campionului Mondial prin Corespondență Fritz Baumbach (fost Campion la jocul practic al R.D.G.) la un alt Open al E.M.T.
Nu cred că-i lipsit de interes să vă spun că am fost legitimat la U.M.T., o echipă de amatori din Campionatul Județean, la 42 de ani, deci se poate la orice vârstă.