Știi, cateodată, aș vrea să plec...
Pașii mei monotoni pe asfaltul gri m-au îndrumat spre resemnare. Undeva am pierdut drumul și acum, tristețea e cu mine...de mână. Ochii mei, odata luminoși, s-au întunecat și inima refuză să mai bată cu putere.
E toamnă, e frig și în sufletul meu. Am mers atâta drum și deodată m-am oprit realizând că acum sunt doar o marionetă cu aceleași dorințe neîmplinite, aceleași dezamăgiri și aceeași NEPUTIINÞÃ.