Am cules fructele unei mulțimi
ce râdea spre niciunde
cu gânduri de nisip spălate de sânge
curs de la începutul morții în gândire...
Sunt Pilat... Mă spăl pe mâini
de prostia lor, și a mea...
că exist, când cei buni mor... că merg, când poate zborul mă putea respira...
Mediocritate... când sunt între mulți simt paloarea frunzelor ce îmi colorează tâmpla, și îmi îmbătrânește aerul pe care îl lăcrimez...
Sunt un fir de praf pe colțul unei arhitecturi vechi...
M-am rătăcit în trăirea aceasta fărâmițată din gândurile acelea, de atunci...
M-am rătăcit din visul acelui arhitect ce a văzut nemurirea,
și sunt o reverberație a loviturilor de daltă
ce ciopleau viitorul..."