Suntem simpli oameni, simple frunze-n in vânt,
muritori ce caută nemurirea și n-o gasesc nicicând...
greu de cunoscut, ușor de ranit,
ca un vis din aburi faurit...
Ne place sa ne amăgim, crezând ca binele e real...
insă totul e atât de ireal incât nu mai știm ce e realitatea...
Ne place să visăm, deși știm că ne vom trezi cu durere...
Ne place să credem in cei de langa noi.. e bine?
niciodată...și o stim bine...
Intr-o perpetuă schimbare, incercăm să ne adaptam lumii,
Pe zi ce trece mai schimbătoare...
Romantici incurabili, iubiți amabili,
Singuratici filosofi...
Ne place să credem că visele nu se naruie niciodată,
Tocmai pentru ca mereu dispar atat de timpuriu,inainte de vreme...
Nimic nu e veșnic, totul e trecator, intr-o lume rece suntem simpli călători...
fără arme, fără sperantă,luptam un razboi ,
dus cu noi, noi versus noi...

Intr-o perpetuă căutare a cunoasterii de sine,
Ne vine mai ușor să cunoastem pe cei de langă noi...
Uneori, iubim pe aceia care nu merită ,
Ii urâm pe aceia care merită să ne fie prieteni...
Incercăm să fim mereu pregatiți,
știind că ce e mai rău poate veni oricând...
chiar dacă in picioare calcati,ne doare ,
măcar am știut că am gasit incă un suflet viu, intr-o lume moarta...
Un vis frumos, care a devenit cosmar prea devreme...
Sperăm mereu că...vor veni vremuri mai bune,
cineva tot spune, șoptește când gresim,
ne linisteste când ne amintim totul...
suntem jumătate viul, jumătate mortul...
Am Putea jura,daca ne-am aminti...ca trăim povesti,
Pe care in trecut le auzeam de la vreo baba...
Dar dacă stam să ne uitam in trecut...
Acum vedem că totul se leaga...
Debusolați, căutam un reper...
Ancorati in inefabil,
Nu vom afla nicicând ce e dragostea, așa cum o vedeau anticii.
Prefer sa fiu Singur prin excelență,
Să gandesc mult și să simt,
Decat sa nu fiu singur, in aparentă, și să ma complac in trivial.
Caut Ascunsul și gasesc Nimicul.
Incerc să prind Absolutul și vad in mainile mele reci...
Același Nimic...
Incerc sa imi amutesc rațiunea,
Lasand inima să glasuiască.
De voi reusi ori nu... depinde, paradoxal, nu de mine.
Acesta sunt eu, și cei asemenea mie...

În fine, cercul se inchide,in urma acelușiai Orfeu