Din senin ne-au înghețat toate gândurile...
Poate suntem alții, poate am plecat,
orașul acesta, plivtisit, s-a spânzurat,
cărțile și-au știrbit rândurile.

Râsul ni se sparge alături
dospind în mirare, ca-n pături.

Mâna a putrezit ca un lemn,
bătând nebunește la toate ușile;
au năpădit-o, viclene, căpușile.
Alungă-le. Eu nu mă îndemn.

ÃŽn patru labe lumea-i mai aproape,
și semeni-ți se războiesc sub pleoape.

De mai cădelnițăm uneori cum se cade,
ne apucă o sfântă rușine,
și ca doi popi printre ruine
prohodim dărâmatele baricade.