Dacă promiti ceva, încearcă sa iei in considerare și posibilitatea ca îti vei respecta cuvântul… Și astfel vei observa ca se vor schimba multe . Seriozitatea si respectul sunt caracteristicile care iti cresc valoarea ca om; nu avutiile, intelectul sau cunostina . Iar in viată nu contează ce ai, ci pe cine ai…

"Trecutul si circumstantele iti pot afercta personalitatea, dar tu esti responsabil pt cine si ceea ce devii" (O.Paler)

-- Am citit prima dată acest citat in urma cu vreo 6 luni intr-un ziar (spre rusinea mea), dar nu l-am constientizat până când nu am observat cum unii oameni se lasă atat de afectati de trecutul lor, si iau decizii bazare pe iluzii care trebuiau sa fie moarte de mult.
S-ar spune că acest obicei, ar fi unul infantil și că doar adolescenții ar gândi astfel, dar spre surprinderea mea, încă sunt persoane cu vărste cuprinse intre 28-30 si 40 de ani, sau poate chiar peste, care incă se lasă afectați, de fantomele trecutului. Și nu vorbesc aici de traume, fobii sau chestii de genul, ci de idei preconcepute si iluzii asupra vieții sau a partenerului "perfect". Aceste persoane, față de care, surprinzator, desi sunt cu mai mult de 10 ani mai tânăr, am placerea să spun că mă înteleg foarte bine si neplacerea să spun ca le cam atrag .
Nu ma deranjeaza acest lucru, ci doar faptul ca nu le pot ajuta, in masura in care mi se cere (in rare cazuri) sau in masura in care imi doresc , cel putin. Aceste persoane, au avut in trecut, o relatie din colilarie, care a decurs foarte frumos, ( iubire ca-n basme, cum mi s-a relatat) , dar care s-a terminat odată ce s-au maturizat fiecare in ritmuri diferite, in directii diferite. Am observat, ca aceste persoane si-au format niște, așanumite "șabloane", cu care sunt comparati toti posibilii viitori parteneri, si chiar daca initial totul pare de vis, cum intervine ceva schimbat, ceva care nu e așa cum și-ar fi imaginat, renuntă .
Tocmai am dat peste o asemenea persoană, nu avea 30, ci 23 de ani. O fata extem de drăguță, si talentată, plina de caracter si inteligenta, dar avea aceasta problema. Toate au decurs extrem de frumos ( imi spunea " ai coborat dintr-o poveste, sa-mi umplii visele" ) elegant, romantic, si palpitant, timp de 7 luni, pana cand a descoperit ca avem si cateva diferente (de genul, eu mananc foarte multa carne, iar ea e vegetariana, sau ca eu ascult muzica Folk si Rock iar ea prefera genul House, sau ca nu-i plac prietenii mei, că suntem prea seriosi, parca am fi niste moși) si a inceput sa-si faca tot felul de "vise", si iluzii, cum ca nu am functiona bine in viitor ( si imi reproșa acest lucru, ca se teme de viitor) pt ca avem aceste diferente, si ca ne-am putea certa (repet Ne-am Putea Certa ) pe seama asta, fara a-mi oferi posibilitatea sa îi pot explica faptul ca aceste diferente sunt minore, si se pot rezolva. Me-am despartit chiar in ajun de sesiune, adica ieri seara. Nu stiu ce s-a întâmplat, dar cred că aș prefera să cred că am gresit eu cu ceva in tot acest timp și mi-ar face placere sa stiu si unde am gresit, sa nu mai existe riscul sa fac aceeasi greseala si in viitor. Trist ... ce pot spune... acum nici curaj sa o sun nu am, si nici pe mess nu a intrat... dar imi e dor de ea ce-i drept, si nu stiu de ce a facut acest lucru chiar acum, cand mi-as fi dorit destul de mult sa nu fiu singur...

…e 22:50 in aproximativ 30 de minute, se vor face fix 24 de ore le la acel “Imi pare rau” in lacrimi copilaresti, sec si fara logică... nu am putut decat sa stau și să ascult, nu aveam timp sau rând sa o contrazic cu ceva, părea că avea totul pregatit…
Am rămas perplex, in timp ce si-a cerut scuze in lacrimi, s-a întors și a plecat… nu am putut sa fac nimic…
…nu pot acum decât să-mi umplu golul rams cu multă, multă ciocolată… cel putin acest tort, nu se va intoarce impotriva mea, intr-un sens rau cel puțin... pâna la urma, totdeauna mi-am dorit să pun câteva kilograme in plus…