București, 16 dec 2008, ora 23:18

Iubitul meu, simt din nou nevoia să te am lângă mine. Cea mai simplă modalitate - și de altfel singura posibilă - este prin intermediul acestor scrisori, așa că iată-mă așezată în fața computerului "discutând" virtual cu tine.

Îți spuneam în scrisoarea precedentă că m-am îndrăgostit de tine pentru ceea ce ești și pentru ceea ce am descoperit în tine. Asta nu înseamnă că te-am compus doar din calități. Cu siguranță că ți-am văzut și defectele. După ce parcurgi însă o relație în care lucrurile nu funcționează tocmai în regulă și te încăpățânezi cu disperare să continui, o relație în care lucrurile ajung mult prea departe în sensul rău, atunci când descoperi la o altă persoană defecte minore, aproape că îți vine să zâmbești. Te gândești că altă persoană observându-le în locul tău, ar putea face din ele un capăt de țară. Pentru tine, persoana care ai cunoscut cele mai înalte limite ale răului, evident că ți se par prea puțin importante. Și ca să fim cinstiți, în final, toți avem defecte și calități. Ceea ce contează cu adevărat, este ca valoarea totală a calităților să depășească valoarea totală a defectelor. Cel puțin așa fac eu acum analiza bunelor și relelor.

Viața m-a adus în preajma ta într-un mod straniu. Probabil că îți doreai același lucru sau probabil că doar eu am vrut asta… Așa cum au decurs evenimentele, aș putea spune că fiecare dintre noi a dorit asta. Dacă însă te-aș întreba, cu certitudine ai nega cu vehemență și ai spune că totul este doar închipuirea mea. Dacă m-ai întreba, eu aș recunoaște că te priveam de la distanță și mă gândeam că mi-ar place să fim doi. Îmi plăcea sentimentul acela de liniște pe care îl simțeam când te priveam.

Probabil pentru că îmi doream foarte mult, dorința mi-a fost împlinită și am ajuns în preajma ta, să am contact direct cu tine. O conjunctură stranie care a făcut ca lucrurile să se întâmple de la sine, fără să o forțeze nimic. Undeva, pe acest traseu al unei colaborări aparent banale a apărut "roiul de fluturași din stomac" și tot ceea ce mai aduce el. N-am ignorat niciodată masculinitatea pe care o degaja prezența ta, dar nu asta era ceea ce mă fascina cel mai mult de la tine. Mă fascina să îți aud vocea, să știu că exiști cu adevărat, să îți simt prezența, să mă las învăluită în sentimentul acela de liniște și siguranță pe care îl împrăștie prezența ta.

Acum nu mai este așa. Îmi spui că suntem prieteni, dar eu am ajuns să simt mai mult. Știu! Trebuie să mă controlez ca să nu te pierd din preajma mea….. dar ți-aș spune aproape strigând că te iubesc, că te doresc, că aș vrea ca eu să fiu cea care îți încălzește sufletul și nopțile.

Ce trist este că te iubesc și că nu pot să îți mărturisesc acest lucru…