Surpriza poetică a acestei toamne rămâne, pentru mine, ”Șarpele de vânt/ Wind serpend” un volum semnat Ana Zegrean (Ed. Nico, Târgu Mureș 2010). Apărut în formulă bilingvă (română și engleză), volumul creează o presiune în cititor datorită concentrării semantice care apare aproape în toate poemele. Această ”încorsetare” proprie mai degrabă Hai-ku-ului o alătură pe undeva scriiturii lirice a unui Vasile Gogea, de pildă, care a adus pe birourile noastre volumul ”Propoeziții”. Dar, în timp ce volumul lui V. Gogea a beneficiat de o intensă critică literară, volumul Anei Zegrean suferă din plin din cauza slabei mediatizări.
Cu nădejdea că am atras atenția asupra acestei poete, redau în continuare câteva versuri, definitorii, poate, pentru întreaga carte : ”alte zăpezi/ mi-acoperă singurătatea/ ca o cămașă de forță/ mușcă din carnea mea/ strivindu-mă/ până când/ încep să urle fiarele/ în sânge/ și îngerul privește pieziș/ din colțul ferestrei/ cu aripile prinse/ în pânza paianjenului” (alte zăpezi).