agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 4616 .



De-a învergelatu'
personals [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Casiopeea2008 ]

2010-12-30  | [This text should be read in romana]    | 



Photobucket

Când fulgii de argint dansau voioși, în zare,
Pe uliță, vibrau ecouri de colindă,
Suna un cingătău din ce în ce mai tare,
Iar cete de copii soseau la noi în tindă.

ÃŽn casa cea de lemn, priveam cum arde focul,
Cu-arome, mă-mbiau sarmalele din oală,
Colacii din cuptor, încât uitam și jocul,
Iar buna mă lua, cu drag, la ea în poală.

Mă mângâia pe creștet și mă strângea la piept,
Cu gândul se-ntorcea la anii de demult,
Povestea-și depăna, știind că eu aștept,
Din lada-i cu comori, noi taine să ascult.

Se întorcea în timp cu multe zeci de ani,
Atunci, pe vremea când era de măritat,
În satul dintre munți, un sat de momârlani,
Cu oameni tare buni, cu sufletul curat.

În noaptea dintre ani, își amintea bunica,
Pe când un ger cumplit era stăpân în sat,
Cei tineri se strângeau în casă la Florica,
Ursita să și-o afle, pornind la-nvergelat.

Făloși erau feciorii, gătiți ca-n sărbători,
Purtau căputuri, cioareci, cămeșile-nvărgate,
Iar fetele aveau ciupegele cu flori,
Catrințele cu ciucuri și poale-mpăturate.

Nerăbdători, stăteau în gang, la casa mică.
Privea furiș, pe geam, o fată curioasă,
Dorind să vadă ce va pune sub ulcică,
Florica, în secret…, apoi, intrau în casă.

Pereții văruiți erau plini de ștergare,
Pe pat, stăteau întinse pricoițele curate,
Iar în credenț, tanere, uiege și pahare.
Ulcelele-așteptau, pe masă, răsturnate.

Își alegea, pe rând, fingia, fiecare
Și arăta, voios, sub ea ce a găsit.
Se încingeau, apoi, povești, cu vâlvă mare,
Vorbind de-acela care le va fi fost sortit.

Oglindă de găseau, credeau că e fălos,
Inelul prevestea că e, la trup, subțire,
Cărbunele din vatră spunea că-i negricios,
Iar pita însemna că-i bun și blând din fire.

Bănuț, de nimereau, va fi de neam bogat,
Iar zahărul vestea că-i dulce, drăgăstos,
Bucata de săpun e semn că e curat
Și sare, de găseau, sortitu-i cam țâfnos.

În noapte, -apoi, ieșeau cu toții-n fața porții
Și lână-nfășurau, pe lângă un stobor,
Dorind să afle, iarăși, care-i voia sorții,
Să știe cum va fi, cândva, ursitul lor.

Intrau, voioși, în casă, punându-se pe joc.
Cei rușinoși priveau, spuneau minciuni făloșii,
Beau țuică din uiagă, glumind, pe lângă foc
Și se înveseleau, pân’ se-auzeau cocoșii.

De cum se lumina, ieșeau în bătătură
Și-și căutau stoborii înfășurați cu ață.
Flăcăii șugubeți ziceau o strigătură,
Uitându-se în jur, cu o privire hoață.

Priveau de-i strâmb stoborul sau de e ascuțit,
Fiind mai șubrezit, pe loc se îmbufnau,
Crezând, c-asemeni, gârbov va fi și cel ursit,
Iar de-l găseau frumos și drept se bucurau.

Cu toții, -ncrezători, pășeau în anul nou,
Voioși c-au petrecut o noapte-așa frumoasă.
În sat, mai răsuna, departe, un ecou,…
Prin neaua ne’ncepută, se întorceau acasă…

***

Trecut-au ani de-atunci și multe s-au schimbat,
Cu timpul, sărbători, tradiții au pierit…...
Azi nu mai știu cei tineri cum e la-nvergelat
Și-aceia ce știau, de mult, s-au prăpădit.

Și-acuma, peste ani, mă-ntorc, adeseori,
Pe buna o aud șoptind, cu glasu-i blând
Și caut, ca prin vis, în lada cu comori,
Povești pe care-aș vrea să nu le uit nicicând…

***

catrință = șorțul de la costumul popular femeiesc
căput = haină groasă de lână
cingătău = clopot
cioareci = pantaloni din lână
ciupeag = ie
credenÈ› = dulap
gang = prispă
împăturate = plisate
învergelat = obicei pe care îl practicau tinerii necăsătoriți, în noaptea dintre ani, în scopul de a prevedea viitorul.
minciuni = strigături
momârlani = băștinași din Valea Jiului
pricoiță = cergă
stobor = scândură din gard
taner = farfurie
uiagă = sticlă
ulcică, fingie = cană de lut


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!