Dragă Ina, auzisem că sfârșitul lumii, preconizat pentru 2012, începe să se anunțe încă din 2011. Dar nu mă așteptam ca primul semn să îl am încă din prima zi a anului. Stai să vezi.

Cu două zile înainte de Crăciun, Cristiana –fiica cea mică, studentă la Cluj- a alunecat pe gresie și și-a fracturat o mână. A făcut Crăciunul cu noi și a plecat imediat înapoi, pentru că un profesor țicnit le fixase un examen pe 3 ianuarie.
Leni, nevastă-mea, a mai stat două-trei zile ca pe ace, după care pe 1 ianuarie, direct de la Revelion, s-a suit în tren:
- Dane, înțelege, Cristiana nu se poate îmbăia, nu se poate îmbrăca, trebuie neapărat să merg s-o ajut.
- Și cât stai?
- Până îi dă ghipsul jos.
Am oftat, din proprie experiență știam că asta poate dura peste o lună.
Și uite așa m-am pomenit într-o situație în care nu mai fusesem de prin 1972, proaspăt inginer stagiar, repartizat departe de casă. Adică burlac. Burlăcia nu e dată de acte. Burlăcia e o stare de spirit. Care presupune multe – libertate, independență, decizii de unul singur... Dar, din păcate, mai înseamnă și că ești obligat să te ocupi de tot felul de treburi gospodărești. Ceea ce înseamnă foarte mult timp pierdut.

Colac peste pupăză, începând din decembrie, am început să merg “la sală”. Ideea o aveam în cap de vreo zece ani, dar abia acum am găsit un partener serios – pe ginerele meu. Motivații erau destule – creșterea mobilității, menținerea unui tonus pe cale de dispariție și, mai ales, kilogramele. Medicul de familie, căruia la ultima vizită mă plângeam:
- Am probleme cu mijlocul. Și după un efort, cam încep să gâfâi…
mi-a răspuns ferm:
- Toate astea au o singură cauză – burta!
Așa că acum sunt singurul bărbat cu părul alb (mă refer la cel din barbă) care trage de fiare, printre multe alte fiare care, în mod clar, se antrenează pentru concursuri de box, arte marțiale sau culturism. Toți își etalează un trapez de invidiat. Eu am o singură dorință – să scap de trapezul meu, cu baza mare în jos.

Destul de repede, am ajuns la concluzia că abia atunci când dai de greu ești obligat să apelezi la organizare, planificare, programare. Și, evident, la respectarea strictă a agendei.
În momentul asta am în cap (parțial, și pe hârtie) trei liste paralele „To do”. Una la serviciu, alta cu probleme "literare” și a treia cu treburi gospodărești.
Și să știi că le fac pe toate la timp, mai bine decat înainte. E adevărat –paradoxal- dorm mai mult, ca să mă pot concentra. La fel de adevărat - nu mă mai uit aproape deloc la televizor, nu mă mai joc pe calculator...
Așa am reușit să duc la bun sfârșit câteva proiecte literare pe care le amânam de peste un an.

Cu mâncarea mă descurc. Dimineața și seara e simplu. La prânz, merg la Monica, fata cea mare, să mănânc o ciorbă caldă. Dar cu treburile gospodărești, mi-am făcut mii de draci. După ce dulăpiorul cu rufe murdare s-a umplut de nu se mai închidea ușa, am cerut prin telefon lecții de spălat, pentru că eu nu butonasem niciodată mașina. Mi-a plăcut așa de mult încât, în prima duminică liberă, am tras patru șarje una după alta, pe culori. Am umplut până la refuz sârmele din balcon și, la ultimele două șosete, a căzut suportul din tavan care ținea rufele. Jumătatea de jos s-a murdărit la loc, fiindcă pe jos era un praf de două degete. M-am supărat până la Dumnezeu și se pare că expresia nu e gratuită. A doua zi, colegele de serviciu mi-au explicat că El a provocat dezastrul, pentru că am spălat duminica.
Ideea e că toate lucrurile astea sunt complet noi pentru mine și au o doză de mister. Ca un exemplu, după ce am împerecheat șosetele spălate, am constatat că mi-au rămas câteva care n-aveau nicio treabă una cu alta.
Mâine, sâmbătă, duc la curățătorie o tranșă nouă de cămăși, nu pentru spălat ci pentru călcat. Am încercat în tinerețe să calc, dar singurele care-mi reușeau cât de cât erau batistele. După spălătorie merg la Carrefour la cumpărături, iar după amiază mai bag niște rufe în mașină. M-am învățat minte, nu mai spăl duminica. Aoleo, trebuie să schimb apa la broscuțe.

Cu ocazia asta mi-am dat seama că "dorul", cuvântul atât de plin de lirism, are și o latură mai prozaică. Dar te rog, nu-i spune lui Leni, să nu și-o ia în cap. Abia aștept să mă însor la loc.