lamentații

se pregătea haotic
de concertul la pian atomic,
la care smintiții veneau să vadă
delirul alb-negru al holocaustului;
parcă un popor amnezic fabricat sa digere
urletele de bestie ale ceței,
ale prăpastiei gata să inghită luna,
ale capacelor de sicrie.
el e cel care stie a da șuier infiorător vântului,
cel care ți-a surprins venele ciobite
și te-a dus spânzurată la bordelul invățătorului său;
un exaltat,un mizerabil,
un protejat al inimii tale;
tu,aducătoare de veste rea
și de doliu,
zeița bocitoarelor plătite ,
cea care crapă zidurile albe;
l-ai prăbușit pe Manole de pe schele;
tu ești hipnoza și frecvențele mate,sechelele,
filozofia neliniștii și ecourilor lui;
să nu-ți mai zic de dependența lui de
substanțe si ființe.ți se datorează.
te furișezi metodic
sub diferite formule alchimice
și-mi modelezi ființa
in stâlpi ofiliți de lumină
din orașul îngerilor injectați.
ai știut cum să-mi aprinzi durerile
de fratele-mi mort de avort,
de îngeru'-mi decăzut de naștere.
te-am așteptat sub copacul cu frunze pietre,toamna,
la ora delirului meu genetic
să te prind in jocul meu bolnav,
injust si simetric,
gata să joc patetismul in fața lumii,
gata de lecțiile tale despre budhism
si de batista apretată
in sângele venit la fiecare a 8-a a Lunii;
sunt pregătit să îndur ochii tăi de copil abuzat,
sa stau in fața plutonului de execuție
și să bravez intr-un duel cavaleresc,
sa indur sarpele din viata Evei.
tu nu stii sa dezamagesti,
vii oricum,exsisti mai sigur ca moartea,
nici statistica nu te mai suporta,
sfidezi timpul
si de asta ma bazez pe tine,
esti a mea pe vesnicie,
si asta pentru ca n-am ce face,
suntem ca doi siamezi lipiti de inima
ca doua semne ariene,
ca lacrima cu cenusa,
ca ratarea filozofiei cu tine.
suntem noi doi,eu cu tine,
eu si nevroza.