„SCRISORI NETRIMISE”


Un miniroman scris limpede, alert, cu o încărcătură psihologică semnificativă.
Dacă vreți să înțelegeți femeia, un anumit tip de femeie (complexată, interogativă, de o sensibilitate exacerbată) citiți cartea. Este meritul necontestat al autoarei de a transforma un eveniment banal (excursia femeii la iubitul ei, în Italia) într-un adevărat expozeu introspectiv de calitate. În universul acesta, evocat cu luciditate, nimeni nu este cu adevărat fericit, sau este episodic, gradual. Eroina noastră evidențiază tipul femeii trecută bine de treizeci de ani, care după câteva experiențe amoroase eșuate, pendulează între carieră și stabilitatea casnică din ce în ce mai improbabilă, fiindcă și-a construit deja în minte arhetipul bărbatului pe care și-l dorește, renunță cu egoism la dragostea necondiționată oferită de nobilul Ladaru pentru doctorul divorțat și naturalizat în Italia.
Este o carte care se citește cu nesaț și unde în puține pagini se construiește o reală epopee psihologică.


„ACEEAȘI LUNÃ PESTE SAT”


Povestiri care subliniază încă o dată calitatea autoarei de fin analist al psihologiei umane. Nu este o carte optimistă; aproape fiecare personaj trăiește o dramă, de cele mai multe ori cauzată de o dragoste eșuată și refugiul fără întoarcere al însingurării.
Ai crede că scriitoarea a trăit cine știe ce traumă sentimentală în tinerețe, care a marcat-o și trenează în continuare. Din altă perspectivă poate fi geniul ei care subliniază astfel o latură rar dezvăluită a condiției umane.


„ȘI COPIII SE ÎNDRÃGOSTESC”


Primele titluri din volum sunt mai mult poezii, apoi autoarea intră treptat pe făgașul care o va consacra: teoretician al iubirii complexate și sufletelor însingurate, pune întrebări pe care mulți dintre noi nu și le-ar pune. Este o proză feminină? Da, fiindcă privim totul prin lentila feminină a naratoarei. Cărțile ei nu au intrigi complicate, sunt doar radiografii psihologice de mare finețe, într-un ton original și viguros, neinhibat. Geniul ei scriitoricesc se observă cel mai bine în „Cronica de stână” care nu-i o simplă relatare jurnalistică, ci o savuroasă cronică literară.


Dan Simionescu
București
16.06.2011

(Revista „Helis”, iunie-iulie, 2011)