mă fascinează slava luminii niarne
cum aleargă prin neant prelungindu-i
tărâmul spre veșnicie
dincolo de vederea noastră se întind porțile
cardinale ale luminii păzite cu strășnicie
de chei protectoare ochii le deschid zilnic
umblând prin nesfârșirea lor înfruptându-se
din tainice sclipiri ce atârnă la gâtul astrelor
noaptea niarne trăiește din somnul luminii
atunci văzul își reflectă imaginile pe ochii
stelelor sub pleoape odihnesc privirile
crugului ceresc ascultandu-i atent poveștile
î-i vom auzi revărsarea bolților cum prăbușește-n
neant adieri fosforescente ne spălăm
privirile-n leșia cunoașterii niarne nici un om
nu rămâne osândit la-ntuneric î-l atinge doar
tangent până când primul licăr aprinde temelia
lumii chiar dacă întoarcem privirile spre aurorele
îndepărtate ale pământului tot vom vedea razele
cum i se-nfig în inimă luminându-l ca o slavă
ce-ascunde-n veșnicia ei nepătrunsul beznei


30 octombrie 2011